Sari direct la conținut

Care sunt cele mai populare modele de mașini noi în România

HotNews.ro
Care sunt cele mai populare modele de mașini noi în România
Masini (foto Cateyeperspective, Dreamstime.com)

Cinci dintre cele mai bine vândute zece modele de mașini noi în România anului 2024 sunt de la Dacia, la mărci străine stau bine modele de la Skoda și Renault, iar creșteri mari sunt la mărcile japoneze și sud-coreene, arată datele APIA pentru perioada ianuarie – iulie.

Singurul model care a trecut de 10.000 de unități în șapte luni este Dacia Duster, pentru că a mers foarte bine în ultimele luni a doua generație, iar din primăvară au fost deschise comenzile pentru generația a treia. Creșterea a fost de 52% față de anul trecut.

Pe locul doi a fost Dacia Logan, cu 9.614 mașini, iar pe trei, Sandero, cu peste 5.000. Skoda Octavia a fost cea mai căutată mașină a unei mărci străine, iar pe locul cinci în topul total al înmatriculărilor a fost Dacia Jogger.

La Sandero și Jogger, înmatriculările au scăzut cu 15% față de perioada similară din 2023, arată datele „CarS” – platforma online de raportare a APIA, ce prelucrează datele furnizate de DRPCIV.

Cumulat, cele mai populare cinci modele au trecut de 30.000 de unități.

Cea mai vândută electrică a fost Dacia Spring, cu peste 2.100 de mașini, scădere de 47% față de perioada similară a anului trecut. Scăderea a apărut în special fiindcă s-a înjumătățit prima de casare din Rabla Plus.

Ce alte mașini ale unor mărci străine au mers foarte bine? Mai multe modele, inclusiv Ford Puma, produs la Craiova, au trecut de 1.500 de unități înmatriculate în șapte luni ale acestui an.

Aceste modele sunt: Renault Clio, Toyota Corolla, Hyundai Tucson, Ford Puma și Toyota RAV4.

Patru modele au trecut pragul de 1.200 de unități înmatriculate: Renault Megane, Kia Sportage, Suzuki Vitara și Toyota C-HR.

Sursa foto: Dreamstime.com

INTERVIURILE HotNews.ro