Sari direct la conținut

Conference League: Astana vs Corvinul – Misiune dificilă pentru trupa lui Maxim

HotNews.ro
Minge de fotbal, Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro
Minge de fotbal, Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Astana – Corvinul, meci contând pentru manşa a doua a turului al treilea preliminar din Conference League, este programat, miercuri, 14 august, de la ora 17:00, pe Ortalyq Stadion din Almaty, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1 şi Prima Sport 1.

Astana este mare favorită la calificarea în play-off-ul competiţiei, după ce s-a impus în prima manşă în faţa celor de la Corvinul, în deplasare (la Sibiu), cu 2-1 (Camara 61, Geoffrey 80 / Manolache 37).

Astana a debutat direct în turul al doilea preliminar din Conference League, în care a eliminat-o pe Milsami Orhei, din Republica Moldova, după 1-1 în deplasare (Lupano 90 / Gripshi 57) şi 1-0 pe teren propriu (Tomasov 49).

Echipa antrenată de Grigory Babayan a terminat pe locul 2 în ediţia trecută din Qazaqstan Premier Ligasy (campionatul din Kazahstan), cu 53 de puncte, la cinci în urma campioanei Ordabasy, iar în actualul sezon este pe locul 9 după 15 etape, cu 18 puncte (are însă şi două restanţe), la 11 distanţă de liderul Aktobe.

În cel mai recent meci din campionat, disputat pe 4 august, Astana s-a impus pe teren propriu în faţa celor de la Turna, scor 2-1 (şi-a amânat partida din week-end-ul trecut, de acasă, cu Atîrau).

Corvinul a început sezonul continental în primul tur preliminar din Europa League, în care a trecut de Paksi, vicecampioana şi deţinătoarea Cupei Ungariei, 4-0 în deplasare (Sg. Buş 9, M. Lupu 45+2, 86, 90+3) şi 0-2 acasă (Konyves 78, Bode 89), apoi a fost eliminată în turul al doilea preliminar de Rijeka, vicecampioana din Croaţia, 0-0 la Sibiu şi 0-1 pe terenul adversarei (Petrovic 12), unde a ratat un penalty prin Sg. Buş în minutul 76.

În primul şi singurul de până acum meci oficial al sezonului intern, echipa antrenată de Florin Maxim a pierdut în Supercupa României, scor 0-3 în Ghencea cu FCSB, campioana din SuperLiga (hunedorenii nu au debutat încă în noul sezon din Liga 2).

Corvinul a terminat sezonul precedent pe locul 2 în play-off-ul din Liga 2, cu 52 de puncte, cu opt mai puţine decât prima clasată, Unirea Slobozia, dar nu a avut drept de promovare, şi a cucerit Cupa României după o finală cu Oţelul Galaţi, 2-2 după 90 şi, respectiv, 120 de minute, 3-2 după executarea loviturilor de departajare.

„Nu mai rămâne decât un meci, unul de orgoliu, în care noi trebuie să arătăm foarte-foarte bine şi să ne calificăm acolo. Sper şi cred cu tărie că ne vom califica”, a declarat Florin Maxim. 

Echipa care se va califica dintre Corvinul şi Astana va juca în play-off-ul din Conference League cu învingătoarea „dublei” St. Mirren – Brann (1-1 în prima manşă, disputată în Scoţia; manşa a doua se dispută în Norvegia).

Superbet oferă cota 1,85 pentru pronosticul GG: ambele echipe să marcheze, în timpul regulamentar de 90 de minute, în meciul Astana – Corvinul.

*cotă valabilă la ora publicării acestui articol

INTERVIURILE HotNews.ro