Sari direct la conținut

Se poate face revoltă fiscală: Cum pot paraliza Statul contribuabilii onești care simt că Guvernul își bate joc de ei / O măsură la care mulți nu s-au gândit

HotNews.ro
Bancnote numărate, Foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu
Bancnote numărate, Foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Mulți contribuabili onești sunt supărați pe deciziile Guvernului din ultimii ani și stau să se întrebe pentru ce mai plătesc taxe, că rezultatele nu se văd când vine vorba despre sistemul de sănătate, autostrăzi, servicii publice în general. Ei bine, ei pot face ceva în sensul ăsta, ca un soi de revoltă fiscală: să nu plătească taxele și să beneficieze în același timp de o măsură fiscală, la un cost nu foarte mare, evitând executarea silită și diversele accesorii care se calculează pentru asta.

„Există ceea ce înseamnă „eșalonare simplificată”. Eșalonarea simplificată ne permite tuturor contribuabililor să o accesăm, indiferent dacă suntem în dificultate sau nu. Dacă suntem contribuabili corecți care își declară și au plătit până la un moment dat taxele, această eșalonare ne permite să cerem Fiscului să ne plătim nota de plată în 12 luni maxim. Asta fără garanții, procese complicate, fără cereri complicate, fără dosare foarte groase. E adevărat: avem un cost de 7,3% pe an, acestea fiind dobânzile”, a declarat Theodor Artenie, head of tax practice Noerr, precizând că scopul său nu este să invite la revoltă, ci să dea idei: „fiecare mai departe face ce vrea”.

7% e și rata de politică monetară a BNR.

„Nu ne execută nimeni (dacă folosim eșalonarea simplificată n.r.). Deci dacă suntem premianți, putem obține relativ ușor această eșalonare”, a explicat el, în cadrul TaxEU Forum.

O întrebare: Ce s-ar întâmpla dacă marile companii ar decide, în semn de protest, să apeleze la eșalonare simplificată?

„Apropo de „cât de rele sunt multinaționalele” din România, există niște rapoarte de la ANAF: raportul din decembrie pe trimestrul III 2023. În 2023 aveam în România 1.993.919 contribuabili activi. Din ei, 3.280 erau încă mari contribuabili pe liste. Marii contribuabili, din total contribuabili, au o pondere de 0,16%”, a spus Artenie.

Potrivit acestuia, cei 0,16% au contribuit cu 50% din veniturile colectate în 2022 și spre 50% în trimestrul III 2023.

„Ce-ar fi dacă 0,16% dintre contribuabili care contribuie cu 50% la veniturile colectate de ANAF s-ar gândi cu toții să depună o cerere de eșalonare pe 12 luni? Vă las să vă gândiți”, a afirmat reprezentantul Noerr.

Dragoș Doroș (fost șef ANAF) tax partner la Eversheds Sutherland România a spus: „Ideea e că noi, de fapt, într-o economie sănătoasă ne dorim să avem contribuabili mari și puternici pentru că din punct de vedere administrativ, eu care mă duc la vânătoare nu vreau să vânez 10 iepuri. Vreau să vânez un mistreț. E mult mai ușor. Vreau cât mai mulți porci mistreți, nu un milion de iepuri”.

La rândul său, Theodor Artenie a precizat că i se pare un dezechilibru puternic între măsurile pentru creșterea veniturilor bugetare, versus măsurile pentru diminuarea cheltuielilor.

„Mi se pare un dezechilibru atât de mare și de evident”, a afirmat Artenie.

Dragoș Doroș a spus și el că vede în același timp risipa banului public.

De ce plătim taxe? De frica ANAF? Să funcționeze Statul?

„De ce plătim noi taxe? Ca să nu vină ANAF și să ne execute? Nu! De-aia ne e frică dacă nu plătim. Răspunsul: Ca să funcționeze Statul. Așa avem drumuri, poliție, armată, justiție, sănătate. De-aia plătim taxe”, a precizat Dragoș Doroș.

El își amintea, când lucra în Ministerul de Finanțe, că era la Bruxelles și vorbea cu niște colegi de-ai săi care sunt motoarele de plată a taxelor în jurisdicțiile lor.

„Este teama că te execută ANAF? Nu! Nu e prima. Primul motor al plății taxelor este convingerea cetățeanului că banii pe care îi plătește sunt folosiți așa cum trebuie. În momentul în care un cetățean este convins că sunt cheltuiți banii lui cum trebuie, atunci plătește taxe. În al doilea rând, plătește ca să nu vină ANAF peste el”, a explicat fostul șef al Fiscului.

În acel context a mai povestit: „Eram la masă mai mulți și un suedez a spus că la ei în țară dacă pe o stradă se cunosc toți și vorbesc toți și află vecinii că unul nu a plătit, sau apare cu o barcă sau mașină, îl pârăsc toți la Fisc. Mai era un invitat de la Ministerul din Iordania care a zis: Păi la noi dacă se află pe o stradă că unul nu a plătit taxe, se duc să-l întrebe cum a făcut, ca să nu plătească și ei”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro