Sari direct la conținut

#medicibuni Dr. Diana Dobromir, medic-șef Laboratorul MedLife Medici’s: „Dacă nu sunt tratate, infecțiile cu Chlamydia și gonoreea pot duce la complicații severe”

#medicibuni Dr. Diana Dobromir, medic-șef Laboratorul MedLife Medici’s: „Dacă nu sunt tratate, infecțiile cu Chlamydia și gonoreea pot duce la complicații severe”
Dr. Diana Dobromir Foto: Medlife

Românii cunosc prea puține informații despre Chlamydia și gonoree, unele dintre cele mai frecvente boli cu transmitere sexuală care, netratate, pot rămâne ani întregi în organism și pot compromite serios fertilitatea și chiar sănătatea generală. Infecția cu Chlamydia și gonoreea nu se situează în top 5 al celor mai cunoscute boli cu transmitere sexuală, arată cel mai recent studiu privind comportamentul sexual al românilor cu vârste între 16 și 35 de ani, solicitat de MedLife. Deși mai frecvente în rândul tinerilor, sunt mai puțin discutate public, având și simptome mai puțin severe sau fiind chiar asimptomatice, ceea ce poate duce la o conștientizare mai scăzută decât a infecției cu HIV/SIDA și a sifilisului“, subliniază dr. Diana Dobromir, medic-șef în cadrul Laboratorului MedLife Medici’s Timișoara. Faptul că sunt mai puțin cunoscute nu înseamnă, însă, că sunt inofensive.  

Cele mai cunoscute boli cu transmitere sexuală în rândul tinerilor care au auzit de acest tip de afecțiuni sunt infecția cu HIV/SIDA (91%), sifilisul (82%) și infecția cu HPV (69%), conform datelor studiului MedLife. 

„Infecția cu HIV/SIDA și sifilisul sunt mai cunoscute prin prisma campaniilor de informare intense și de lungă durată, dar și din cauza stigmatizării, gravității și consecințelor pe termen lung ale acestor infecții. Chlamydia, herpesul și gonoreea, deși mai frecvente în rândul tinerilor, sunt mai puțin discutate public”, consideră medicul de laborator Diana Dobromir.

În statistici oficiale stăm foarte bine, dar nu și în realitate

Un motiv al conștientizării precare ar putea fi și o subraportare la nivel național a acestor infecții. Conform celor mai recente date ale Institutului Național de Sănătate Publică, în anul 2022, la nivel național au fost raportate doar 23 de cazuri de gonoree, incidența având aceeași valoare ca în anul 2021. Chlamydia trachomatis nici nu se regăsește în analiza de situație publicată anul acesta. În analiza trecută, din 2022, statisticile arătau că, la nivel național, au fost declarate numai 12 cazuri de infecții cu Chlamydia trachomatis, incidența fiind de 0,06 la suta de mii.

Așadar, dacă ar fi să luăm în considerare statisticile oficiale, România înregistrează o scădere considerabilă a cazurilor de infecții cu Chlamydia și de gonoree. Lucrurile nu se confirmă însă în cabinetele ginecologilor și în laboratoarele medicale.  

„Statisticile pot fi influențate de subraportare, de faptul că aceste infecții pot fi asimptomatice mai ales la femei, din cauza accesului limitat la servicii de sănătate, a stigmatizării sociale și a lipsei testărilor regulate. Pentru a obține o imagine mai exactă a situației epidemiologice, este necesară o abordare multifactorială, care să includă măsuri de prevenție, diagnosticare și raportare”, a precizat medicul Diana Dobromir.

Infecția cu Chlamydia trachomatis, cea mai frecventă boală cu transmitere sexuală

Chlamydia trachomatis este o bacterie care se răspândeşte, în principal, prin contact sexual vaginal, anal sau oral neprotejat cu o persoană infectată, dar care poate fi transmisă şi de la o mamă infectată la copilul ei, în timpul nașterii. Infecția cu Chlamydia trachomatis este cea mai frecventă boală cu transmitere sexuală care poate apărea atât la bărbați, cât și la femei, fiind mai des întâlnită în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani.

Chlamydia trachomatis poate persista în organism timp de câteva luni sau chiar ani fără simptome evidente. În multe cazuri, o infecție cu Chlamydia trachomatis nu provoacă niciun simptom evident, ceea ce face ca aceasta să fie adesea nediagnosticată și netratată.

„Simptomele, atunci când există, pot include sângerări între menstruații, dureri abdominale, secreții vaginale sau uretrale anormale, dureri la urinare”, a subliniat medicul de laborator.

Infecțiile asimptomatice, dacă nu sunt tratate, pot duce la complicații grave pentru sănătate. „Netratată, această boală cu transmitere sexuală poate duce, în cazul bărbaților, la prostatită, epididimită și infertilitate, iar în cazul femeilor – la boală inflamatorie pelvină (BIP), sarcină ectopică și infertilitate. Poate cauza nașteri premature și poate infecta nou-născutul, ducând la conjunctivită sau pneumonie neonatală. De asemenea, Chlamydia se poate răspândi în organism și provoca artrită reactivă”, a atras atenția dr. Diana Dobromir.

Tratamentul eficient cu antibiotice poate eradica din corp Chlamydia în câteva zile până la săptămâni. După terminarea tratamentului, se recomandă adesea testarea de control la aproximativ trei luni, pentru a asigura eradicarea completă a infecției și pentru a verifica posibila reinfecție.

Gonoreea netratată poate duce la infertilitate

Gonoreea este o boală cu transmitere sexuală cauzată de bacteria Neisseria gonorrhoeae. De asemenea, poate fi transmisă de la mamă la copil în timpul nașterii.

Gonococul poate rămâne în corp până la câteva luni dacă nu este tratat. În absența tratamentului, bacteria poate supraviețui și provoca infecții cronice, afectând diverse sisteme ale corpului.

„Dacă nu este tratată, gonoreea poate duce la complicații severe. La femei, poate cauza boală inflamatorie pelvină (BIP), infertilitate și sarcini extrauterine. La bărbați poate duce la epididimită, care poate provoca infertilitate. De asemenea, infecția netratată se poate răspândi în sânge (gonococemie diseminată), provocând artrită, endocardită și meningită”, a afirmat dr. Diana Dobromir, medic șef al Laboratorului Medici’s MedLife Timișoara.

Tratamentul eficient cu antibiotice poate eradica gonococul din corp de la  câteva zile până la săptămâni. Dar este recomandat ca pacienții să fie testați din nou la aproximativ 2 săptămâni după terminarea tratamentului pentru a confirma eradicarea infecției.

La nivel european, numărul cazurilor de gonoree este în creștere, inclusiv al cazurilor rezistente la antibiotice, potrivit Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (ECDC).

Cele mai recomandate metode de testare

Testarea este recomandată în mod regulat persoanelor active sexual, mai ales dacă au avut contacte sexuale neprotejate sau parteneri noi/multipli sau dacă există simptomatologie.

„Testarea nu este dureroasă. Prelevarea atât pentru Chlamydia, cât și pentru gonoree se face prin recoltare de urină sau prin tampoane prelevate din zonele genitale, uretrală, rectală sau faringiană”, a explicat medicul.

Ca și metode de diagnostic, medicul de laborator a menționat cultura bacteriană de rutină, considerată anterior testul standard de aur pentru diagnosticul infecției cu Neisseria gonorrhoeae, dar care în prezent nu mai este de primă intenție.

Testarea antigenică este o altă metodă ce detectează proteinele specifice bacteriilor, dar care necesită condiții speciale de recoltare și transport, cât și o anumită concentrație de bacterii.

Metodele de diagnostic preferate în prezent sunt testele moleculare – testele de amplificare a acidului nucleic (NAAT), care sunt mult mai sensibile și specifice, necesitând cantități mici de bacterii.

„Probele se prelucrează în compartimentul de biologie moleculară și variază între 90-110 paneluri/lună. Aproximativ 30%-40% din testele pentru BTS sunt pentru Chlamydia și 30% pentru gonoree. Aceste proporții reflectă prevalența ridicată a acestor infecții și necesitatea testării regulate pentru a preveni complicațiile pe termen lung”, a ținut să specifice dr. Diana Dobromir.

Bolile cu transmitere sexuală pot afecta persoanele de orice vârstă care sunt active sexual, însă cele mai susceptibile la infecție sunt cele cu vârste între 15 și 24 de ani, una dintre explicații fiind utilizarea scăzută a metodelor eficiente de protecție, adică prezervativele, dar și faptul că există diferite practici și preferințe sexuale, parteneri multipli.

Potrivit datelor studiului MedLife, 52% dintre tinerii români între 16 și 18 sunt predispuși la comportamente de risc, deoarece fac sex neprotejat.

„Infecțiile netratate cu Chlamydia și gonoreea sunt cauze comune ale infertilității, ceea ce determină multe femei să se testeze în timpul evaluărilor pentru infertilitate. Pacientele vin pentru testare atât în cadrul controalelor periodice de rutină, cât și atunci când întâmpină dificultăți în a rămâne însărcinate sau există simptomatologie”, a explicat medicul care recomandă testarea periodică a persoanelor active sexual.

„Diagnosticul precoce și tratamentul sunt esențiale pentru a preveni complicațiile și răspândirea infecției. Odată diagnosticată infecția, este importantă informarea partenerilor sexuali, pentru a se testa. Tocmai datorită importanței diagnosticării precoce, MedLife organizează în cadrul unor festivaluri, campanii de testare BTS și transportul rapid al probelor cu ajutorul dronelor”, a subliniat dr. Diana Dobromir.

În cadrul unui program de educație sexuală, cu obiective pe termen lung, MedLife a lansat două pachete de analize pentru depistarea bolilor cu transmitere sexuală: Testat e Hot (de bază și extins). Pachetele includ o gamă variată de teste specifice, care acoperă principalele infecții cu transmitere sexuală, precum HIV, sifilis, Chlamydia, gonoreea și nu numai. În plus, până pe data de 11 august 2024, pachetele pot fi accesate cu un discount de 20% de participanții la Electric Castle sau la Summer Well și prezintă brățara sau biletul de festival la recepția unităților.

***

Citește și alte articole informative, pe subiecte medicale, în secțiuneaFacem România bine.

Acest articol este susținut de MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, și își propune să fie o sursă de informare și inspirație pentru o viață sănătoasă și echilibrată.

Sănătatea reprezintă principala sursă de fericire a românilor. La MedLife, fericirea oamenilor ne bucură și ne motivează să oferim soluții medicale la cele mai înalte standarde.

Indiferent de specialitate, la MedLife găsești oricând medici buni, a căror expertiză este completată de cele mai avansate tehnologii din domeniul medical și o infrastructură modernă, asigurând o îngrijire personalizată fiecărui pacient.

Află mai multe detalii despre toate serviciile pe https://www.medlife.ro/

Articol susținut de MedLife

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.