Sari direct la conținut

Din 2026, produsele electronice care intră în UE trebuie să poată fi reparate și reciclate. Durata lor de viață ar urma să crească cu 5 ani

HotNews.ro
Televizoare, Foto: Kheng Ho Toh / Panthermedia / Profimedia Images
Televizoare, Foto: Kheng Ho Toh / Panthermedia / Profimedia Images

Începând cu anul 2026, pentru a putea fi comercializat și folosit în Uniunea Europeană, orice produs trebuie să aibă un pașaport digital, care să dovedească îndeplinirea unor cerințe minime de proiectare ecologică. Potrivit acestor cerințe, este obligatoriu ca fiecare nou produs să fie proiectat și asamblat astfel încât să poată fi reparat, reutilizat sau reciclat cu ușurință, se arată în Regulamentul (UE) 2024/1781 adoptat de Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene și publicat recent în Jurnalul Oficial al UE.

În acest fel, durata de viață și de folosire a produselor se va prelungi, în medie, cu 5 ani, arată reprezentanții Asociației Environ, implicată în managementul deșeurilor de echipamente electrice și electronice din România.

durata de viata

Produsele aflate în prezent pe piață prezintă dezavantajul că nu au fost create pentru a fi sustenabile pe parcursul întregului ciclu de viață. Prin urmare, trebuie înlocuite frecvent, ceea ce duce la un consum semnificativ de energie și resurse pentru a produce și a distribui produse noi și a le elimina pe cele vechi.

În cazul echipamentelor electrice, durata de viață depinde de complexitatea și de calitatea componentelor

Durata medie de viață a frigiderelor (10-12 ani) este afectată de defectarea unor componente precum compresorul, condensatorul sau placa de control. Mașinile de spălat au o durată medie de viață între 7 și 10 ani, iar cel mai frecvent se strică pompa de evacuare a apei sau cureaua de transmisie.

Televizoarele, a căror durată medie de viață este de 7 ani, sunt înlocuite cel mai des din cauza panoului de afișare, a backlight-ului (iluminarea de fundal) sau a altor componente electronice interne.

Dacă vorbim despre aspiratoare, durata de viață a acestora (5-6 ani) este influențată în special de componente precum motorul, ventilatorul sau panoul de control, în vreme ce uscătoarele de păr, care „trăiesc” în medie între 3 și 5 ani, cel mai frecvent se strică din cauza supraîncălzirii (defecțiune la senzorul de temperatură), a filtrelor de aer sau a ventilatorului.

Potrivit Roxanei Puia, Director de Marketing al Asociației ENVIRON, generarea unor cantități uriașe de deșeuri este „un comportament stimulat de producători prin ceea ce numim obsolescență (uzură morală) programată”. În plus, pentru cetățeni și pentru operatorii economici este prea dificil să facă alegeri sustenabile în ceea ce privește produsele în lipsa informațiilor relevante despre produse și despre opțiunile accesibile.

„Într-o lume care aruncă anual zeci și zeci de milioane de tone de deșeuri electrice, primim cu mare speranță adoptarea Regulamentului privind proiectarea ecologică a produselor și a directivei privind introducerea dreptului la reparație și le vedem ca măsuri absolut necesare. Responsabilizarea producătorilor este prima etapă, iar educarea și conștientizarea consumatorilor finali este al doilea pas pentru o planetă cu mai puține deșeuri”, spune Roxana Puia.

Noi tipuri de etichetare

În condițiile în care circa 80% din impactul de mediu al ciclului de viață al unui produs este determinat în etapa de proiectare, noile reglementări ar urma să îmbunătățească durabilitatea și fiabilitatea produselor de pe piața UE. De asemenea, va crește posibilitatea de reutilizare, întreținere, recondiționare și prefabricare a produselor, respectiv potențialul de modernizare, reparare și reciclare a acestora. Se așteaptă un impact semnificativ și asupra eficienței energetice, a conținutului de materiale reciclate și a utilizării eficiente a resurselor și a apei.

Noul regulament introduce și cerințe de informare specifice, care includ clase de reparabilitate, durabilitate, amprenta de carbon sau amprenta asupra mediului, precum și informații cu privire la modul de instalare, utilizare, întreținere și reparare a produsului.

De asemenea, vor fi făcute publice informații cu privire la colectarea în scopul recondiționării sau a refabricării, respectiv a modului de returnare sau de tratare a produsului la sfârșitul ciclului de viață. Un exemplu relevant în acest caz sunt telefoanele mobile pentru care rata de colectare în statele UE nu depășește 5%; noile reguli ar urma să contribuie la îmbunătățirea ratelor de colectare, datorită informațiilor privind colectarea, prin stimulente financiare și prin sisteme de returnare a garanției.

Sunt reglementate de asemenea și etichetele produselor, atât în privința formatului cât și al conținutului necesar. Totul, cu scopul de a reduce la minimum impactul produsului asupra mediului și pentru a asigura durabilitatea optimă.

Avantaje fiscale pentru IMM-uri

Noile reglementări arată și modalitățile prin care IMM-urile sunt ajutate să integreze în lanțul lor valoric sustenabilitatea, din punctul de vedere al mediului, inclusiv eficiența energetică, să respecte cerințele referitoare la proiectare ecologică; printre aceste modalități sunt precizate investiții în infrastructura fizică și digitală, acces la finanțare și acordarea de avantaje fiscale.

Oficialii europeni își propun ca Uniunea Europeană să devină, până în anul 2050, „primul continent neutru din punct de vedere climatic”, obiectiv la care se va ajunge prin transformarea UE într-o societate „echitabilă și prosperă, cu o economie modernă, competitivă, neutră din punctul de vedere al impactului asupra climei și circulară și cu un mediu fără substanțe toxice”, se arată în Regulamentului (UE) 2024/1781.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro