Trei proiecte rutiere mai puțin cunoscute care vor fi gata anul acesta
În afară de drumuri de mare viteză care vor fi gata până la finalul anului, precum lotul 2 din autostrada A10 Sebeș-Turda, tronsonul 2 din DX12 Craiova-Pitești sau A3 lângă Târgu Mureș , anul acesta se finalizează și trei dintre proiectele din sudul țării – mai mici ca amploare, dar cu un impact semnificativ pentru siguranța, confortul șoferilor și în privința reducerii ambuteiajelor, spune ministrul Transporturilor Cătălin Drulă. Unul dintre proiecte este început încă din 2011, dar abia anul acesta a fost deblocat, în timp ce un pasaj de pe centura Capitalei va fi gata înainte de termen.
Pasaj de la Mogoșoaia
Primul proiect pe care îl prezintă ministrul Drulă este pasajul suprateran de la Mogoșoaia care ar urma să fie gata în luna octombrie, înainte de termen.
„Tot atunci se vor termina atât asfaltările din vecinătate de pe șoseaua de centură, cât și amenajarea turbogirației de la intersecția Centurii cu Strada Gării Otopeni. Traficul de coșmar din zonă va fi ameliorat, odată cu finalizarea acestor proiecte”, spune Drulă.
Potrivit acestuia, stadiul fizic al lucrărilor la pasaj este de 65%, iar pe șantier tocmai ce a început să fie așternut asfaltul.
Pasajul rutier suprateran, cu o lungime de circa 800 de metri, care va muta actuala Șosea de Centură a Capitalei cu ale sale patru benzi peste giratoriul de la intersecția cu DN1A – Mogoșoaia
Lungime: 800 m
Cost: 6,8 mil. Euro
Constructor: Strabag SRL
Contract semnat în: octombrie 2018 (licitația lansată din iunie 2017)
Termen de finalizare: 24 de luni (de la începerea construcției)
Lucrări începute: aprilie 2020
Termen de finalizare: aprilie 2022
Finalizare dorită de Min. Transporturilor: Q4 2021
Stadiu (august 2021): cca 65%
Planul pasajului peste rond:
Centura Mihăilești
Al doilea proiect enumerat de ministrul Drulă este „centura orașului Mihăilești, care va fi și ea gata tot anul acesta, după ani și ani de tergiversări”.
Stadiul fizic al lucrărilor a depășit 75%. În prezent, constructorul execută ultimul strat de asfalt, betonul rutier din parcări și sistemul de iluminat. Urmează lucrări de trasare a marcajelor rutiere și instalarea parapetelui de protecție.
Varianta de Ocolire Mihăilești (Giurgiu – pe DN6, în apropiere de București) este un drum cu câte două benzi pe sens, lung de circa 3,2 km, pe care Compania de Drumuri se chinuie să-l facă încă din 2011. Abia la începutul anului al treilea constructor contractat pentru a finaliza lucrările demarate a intrat în șantier.
–
Drumul expres spre vama Giurgiu-Ruse
Al treilea proiect este drumul rapid către vama Giurgiu-Ruse.
„Vom avea, începând de anul acesta, un drum rapid care va lega Vama Giurgiu-Ruse cu DN5. Are câte 2 benzi pe fiecare sens, separator median și o lungime de 5,7 km. Este construit din beton, cu o tehnologie nouă. Stadiul fizic a ajuns la 50% aici. Aceasta va fi o intrare/ieșire din țară modernă, care are și un alt mare avantaj – degrevează orașul Giurgiu de tranzitul auto și, implicit, de poluarea astfel provocată”, spune Drulă.
Drum de legătură DN5 – Vama Giurgiu
Lungime: 5,72 km
Constructor: PORR Construct
Valoare: 107 mil lei. fără TVA
Contract semnat în: 19.11.2019 (proiectare și execuție)
Lucrări începute: 21 octombrie 2020
Termen contractual: Q4 2022
Finalizare posibilă: Q4 2021
–