Sari direct la conținut

Care sunt cele mai bune investiții într-o perioadă cu inflație ridicată? Explicațiile lui Warren Buffett

HotNews.ro
Warren Buffett, Foto: Xinhua / Zuma Press / Profimedia
Warren Buffett, Foto: Xinhua / Zuma Press / Profimedia

De la benzină, la alimente și alte bunuri de necesitate, inflația continuă să ducă la creșterea prețurilor în Statele Unite și restul lumii. Însă miliardarul și investitorul legendar Warren Buffet le-a văzut pe toate în trecut, scrie CNBC.

Indicele prețurilor de consum a crescut în SUA cu 5,4% luna trecută față de iulie 2020, cel mai mare salt înregistrat din 2008 (în România inflația a ajuns la 5% luna trecută).

Deși unii economiști și experți financiari spun că rata actuală a inflației nu trebuie să provoace îngrijorări, creșterea prețurilor a devenit practic imposibil de evitat.

Însă când vine vorba de investiții, CEO-ul Berkshire Hathaway Warren Buffet spune că unele afaceri au o șansă mai mare de a avea succes în astfel de perioade.

La o întâlnire cu acționarii Berkshire din 2015 Buffet a fost întrebat care din investițiile companiei sunt cel mai bine plasate pentru a prospera într-o perioadă de inflație ridicată.

Răspunsul lui Buffett: Cea mai bună afacere de deținut este una care nu necesită reinvestiții continue deoarece devine tot mai scumpă pe măsură ce valoarea dolarului scade.

„Cele mai bune afaceri în timpul inflației sunt cele pe care le-ai cumpărat o dată și nu mai trebuie să faci investiții de capital ulterior”, a spus miliardarul, adăugând că „orice afacere cu investiții puternice de capital tinde să fie o afacere proastă în timpul inflației și în general”.

„O afacere minunată”

Afacerile precum companiile de utilități sau căile ferate „consumă tot mai mulți bani” și nu sunt la fel de profitabile, a explicat acesta.

În schimb, Buffett preferă să dețină companii de care oamenii se simt atașați. „Un brand este un lucru minunat de deținut în timpul inflației”, a spus acesta. Pentru Buffett asta înseamnă branduri ca See’s Candy, un producător și distribuitor american de bomboane pe care îl deține din 1972.

Bineînțeles, majoritatea investitorilor nu își permit să cumpere o întreagă afacere, însă ei pot cumpăra acțiuni ale companiilor de care sunt atașați.

Deținerea unei părți a unei „afaceri minunate”, după cum a spus Buffett în 2009, este utilă deoarece, indiferent de ce se întâmplă cu valoarea dolarului, produsele sale vor fi dorite în continuare.

Însă cea mai bună alegere pentru majoritatea investitorilor rămâne cea în fondurile mutuale indexate cu prețuri reduse, acestea fiind mult mai puțin riscante, potrivit miliardarului.

Buffett a recomandat de mult timp investitorilor să apeleze la aceste fonduri care dețin acțiuni ale fiecărei companii dintr-un indice bursier, făcându-le automat mai diversificate.

Indicele S&P 500, de exemplu, include nume majore ca Apple, Coca-Cola și Google.

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro