Poveștile a trei studenți la medicină, voluntari în perioada pandemiei. “Armele principale în lupta cu virusul vor rămâne măsurile sanitare de protecție și vaccinare, alături de un comportament responsabil și altruist”

Iulia, Lavinia și Teodor sunt Eroii din spatele Eroilor, trei studenți la medicină care au răspuns apelului pentru voluntari în spitalele din România în perioada pandemiei. “Uneori suferința sufletească, provocată de pierderea unei persoane dragi din cauza COVID-19, era la fel de covârșitoare ca durerea fizică. Am fost impresionată de dorința nestăvilită a multor pacienți de a învinge boala și de credința acestora că se vor întoarce cât de curând acasă”.

Iulia-Cosmina Stoican este studentă în anul VI la Facultatea de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București și a fost voluntara la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” și DSP.

Lavinia-Maria Prodan este studentă la Facultatea de Medicină și Farmacie Oradea, la specializarea Medicină, anul VI și a fost voluntara la Creșa nr.6 „Căsuța Veselie” Oradea și Spitalul Clinic Municipal „Dr. Gavril Curteanu” Oradea, în secția Boli Infecțioase I.

Teodor Marian este candidat la examenul de rezidențiat de anul acesta, iar pe parcursul anului 6 de Medicină Generală a fost implicat în programul de voluntariat la secția UPU-SMURD Sf. Spiridon Iași.

A existat o situație sau pacient care v-a impresionat în mod deosebit?

Iulia-Cosmina Stoican: Pandemia a venit cu multe situații impresionante, din perspective diferite. La începutul perioadei, aș putea spune că fiecare persoană afectată de virus a fost o poveste, desigur, nu în sensul unui basm presărat de elemente și detalii frumoase. Am vorbit în perioada respectivă cu persoane copleșite de teamă, vulnerabilitate, anxietate, iar toate aceste trăiri puse la un loc ar impresiona pe oricine.

Cred că perioada aceea a fost cea mai încărcată emoțional, deoarece nu doar că populația generală nu știa și nu înțelegea ce se întâmplă, dar și oamenii din prima linie erau într-o stare de confuzie și învățau totul din mers. Într-o astfel de situație, e foarte greu să te simți stăpân pe situație și să nu ajungi la rândul tău victima acestor trăiri.

Teodor Marian: Programul de voluntariat a început în luna decembrie, iar primul contact cu secția UPU a constat într-o tură de 12 ore, de la 7 dimineața. Aceasta primă tură în cadrul secției a fost marcată de venirea unei paciente în vârstă de 45 de ani, diagnosticată cu neoplazie mamară in stadiul 4, cu multiple metastaze in organele vitale. Starea pacientei s-a degradat rapid pe parcursul zilei, de la o oră la alta, nefiind complet conștientă, însă îndeajuns de prezentă încât să ceară ajutor în alinarea durerii pe care o resimțea. A fost sub observația permanentă a medicilor și asistentelor în tot acest timp, însă starea ei s-a deteriorat ireversibil. După câteva ore de la internarea pacientei, a venit rezultatul ce avea sa însemne condamnarea la o moarte rapidă, diagnosticul de infecție cu SarsCov-2. Cele 12 ore din tura au trecut, iar eu am mers acasă gândindu-mă permanent la suferința pacientei pe care o lăsasem într-o stare precară. A doua zi, în cadrul celei de-a doua ture, mi-a fost comunicat faptul ca pacienta decedase în cursul nopții în urma unui stop cardio-respirator datorat suprapunerii infecției virale și a metastazelor pulmonare.

Lavinia-Maria Prodan: E destul de dificil să menționez o singură poveste a unui pacient, deoarece întreaga suferință a fiecărui bolnav m-a emoționat. Când vorbesc de suferință nu mă raportez doar la suferința fizică pricinuită de boală, ci și de trauma sufletească pe care o purtau pacienții. Uneori suferința sufletească, provocată de pierderea unei persoane dragi din cauza COVID-19, era la fel de covârșitoare ca durerea fizică. Am fost impresionată de dorința nestăvilită a multor pacienți de a învinge boala și de credința acestora că se vor întoarce cât de curând acasă.

Îmi revine în minte o situație care m-a impresionat în mod aparte, și anume cazul unei pacient care s-a prezentat cu o formă severă de COVID-19, iar familia dânsului se afla în izolare la domiciliu. Evoluția pacientului a fost una favorabilă, datorită prezentării precoce în unitatea sanitară. Soția pacientului, din necesitatea de a avea grijă de familie, nu s-a prezentat în timp util la spital, starea dânsei agravând-se progresiv. Din nefericire, în momentul în care a fost adusă în Unitatea de Primiri Urgențe, prezenta o afectare pulmonară considerabilă, decesul acesteia fiind inevitabil.

Ați întâlnit în spital oameni care nu cred în Covid-19 ? Cum v-ați raportat la ei?

Iulia-Cosmina Stoican: Au fost foarte multe persoane care nu credeau în virus sau în impactul lui, se credeau păcăliți de sistem și de oamenii cu autoritate mai mare decât a lor. Însă această atitudine nu e neapărat una nouă, adusă de pandemie, neîncrederea în autorități ori personal medical a existat mereu, doar că nu a avut acest caracter colectiv atât de pronunțat. Și în activitatea de la DSP și în spital, mi s-a părut imposibil de a schimba eu aceste credințe, iar cel mai firesc lucru pentru mine a fost să mă raportez la aceste persoane ca la orice alt pacient sau aparținător. Încerci să fii vocea bună și liniștită de care au nevoie, încerci să rezolvi problemele care stau la îndemâna ta și cumva, deși încă neîncrezătoare, aceste persoane ajung să te plaseze în zona lor de confort, iar asta e o reușită imensă.

Teodor Marian: Din păcate există un număr covârșitor de persoane care nu cred în existența virusului și dificultatea în relaționarea cu aceștia vine din faptul ca nu pot fi combătuți cu argumente științifice și logice, oricât li s-ar explica, iar, în plus, propagă speculații și informații false care conving din ce în ce mai multe persoane. Cred, însă, că cel mai puternic argument ar fi suferința pacienților, iar pentru asta i-aș invita într-o secție COVID.

Lavinia-Maria Prodan: Am întâlnit oameni care nu au crezut în COVID-19 sau au susținut că ar fi o banală răceală. Am încercat, pe cât de mult posibil și pe înțelesul lor, să le explic că virusul există și că nu-l putem compara cu gripa sezonieră. Cred cu tărie că toată această negare a existenței virusului sau a bagatelizării acestei pandemii vine dintr-o stare de anxietate și frică, din cauza căreia nu puteau conștientiza situația într-un mod obiectiv. Niciodată nu am judecat oamenii care nu au crezut, ci am încercat sa le explic, într-un mod cât mai adecvat, situația reală cu care ne confruntăm.

Cum credeți că putem depăși pandemia ca țară, în urma experienței de voluntariat?

Iulia-Cosmina Stoican: Cum putem depăși pandemia ca țară e o întrebare foarte mare pentru un om mic ca mine. Implică o îmbinare foarte bună a mai multor elemente – resurse umane, comunicare adecvată cu populația, spațiul medical și resursele ce țin de acesta, un progres tehnologic și bineînțeles, un sprijin din partea autorităților.

Ce pot eu ca om micuț să spun după toată această experiență, e că a fost evident felul în care din puțină motivație și dorință de a ajuta, se pot face lucruri mărețe. Și cred că aceasta este o lecție și pentru viitor și pentru alte probleme actuale cu care ne confruntăm, și anume să începem să folosim și oameni mai mici în procesul de rezolvare a unor situații, lăsând experții să se ocupe de detaliile complicate, iar lucrurile mai mărunte, care nu necesită cunoștințe atât de rafinate, să fie plasate în responsabilitatea unor oameni entuziaști și cu putere de muncă.

Teodor Marian: Cred că situația actuală poate fi depășită printr-un efort comun și susținut, prin răbdare și printr-o relaxare graduală și responsabilă. Armele principale în lupta cu virusul vor rămâne măsurile sanitare de protecție și vaccinare, alături de un comportament responsabil și altruist în raport cu semenii din jur.

Lavinia-Maria Prodan: Pandemia ar putea fi depășită prin conștientizare pericolului infectării, prin respectarea regulilor cu privire la prevenția răspândirii virusului și prin vaccinarea unui număr cât mai mare de cetățeni. Aportul și cooperarea cetățenilor sunt factori extrem de importanți în lupta pentru combaterea pandemiei. Nu în ultimul rând, trebuie să avem încredere atât în profesionalismul cât și în buna credință a cadrelor medicale, care depun eforturi considerabile în această situație de criză.

***

MedLife susține Eroii din spatele Eroilor, studenții la medicină, care prin rezilienţa, determinarea și optimismul lor ne dau curaj, se luptă cu frica, pentru ca noi să putem spera la depășirea acestei perioade.

Prin această acțiune, MedLife se alătură Festivalului de Film şi Istorii Râşnov (FFIR), care se va desfăşura în perioada 20 – 29 august 2021, având ca temă principală “Eroi”.