Sari direct la conținut

SuperLiga: Petrolul Ploieşti vs Oţelul Galaţi – Duel de play-off

HotNews.ro
Minge de fotbal, Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro
Minge de fotbal, Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Petrolul Ploieşti – Oţelul Galaţi, meci contând pentru etapa a 7-a din campionatul României, este programat, vineri, 23 august, de la ora 19:00, pe Stadionul Ilie Oană, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1 şi Prima Sport 1.

Petrolul Ploieşti şi Oţelul Galaţi, două echipe cu un start bun de sezon, se întâlnesc într-o partidă care se anunţă extrem de echilibrată şi care deschide etapa a 7-a din SuperLiga.

Petrolul Ploieşti este pe locul 5, cu nouă puncte acumulate după şase etape, în care a înregistrat două victorii, trei rezultate de egalitate şi o înfrângere, iar în runda precedentă s-a impus în deplasare, în faţa celor de la Unirea Urziceni, scor 2-1.

Echipa antrenată de Mehmet Topal nu a mai pierdut de patru etape şi nu a primit gol în cele trei meciuri disputate pe teren propriu în actuala ediţie din SuperLiga.

„Cu siguranţă vrem să ne salvăm de la retrogradare, dar ne uităm şi la zona de play-off. Avem nouă puncte şi ne uităm la partea superioară a clasamentului. În acest moment, consider că ne creştem nivelul de joc de la meci la meci”, a spus Sanjin Alagic, antreorul principal din acte al celor de la Petrolul Ploieşti.

Oţelul Galaţi ocupă locul 3, cu 11 puncte după cinci partide (mai are o restanţă de disputat, acasă, cu CFR Cluj), în care a înregistrat trei succese şi două remize, iar în cel mai recent meci disputat în campionat a terminat la egalitate pe terenul celor de la UTA, scor 1-1.

Echipa antrenată de Dorinel Munteanu este, alături de Universitatea Craiova şi U Cluj, una dintre cele trei care încă nu au pierdut în ediţia 2024-2025 din SuperLiga.

„Sigur, n-am fost mulţumit de această întrerupere, pentru că după două săptămâni vine o nouă pauză. Băieţii s-au comportat foarte bine, eu sper că toată concentrarea noastră şi tot ceea ce am făcut să se regăsească în meciul de la Ploieşti. Ne așteaptă un joc foarte greu, cu o echipă bună, experimentată. Mergem să obţinem maximum de la această partidă”, a spus Dorinel Munteanu.

Cele două echipe s-au confruntat de trei ori în campionatul trecut, de două ori în sezonul regulat, când au terminat de fiecare dată la egalitate, 2-2 în tur la Ploieşti şi 0-0 în retur la Galaţi, şi o dată în play-out, când Petrolul s-a impus în faţa celor de la Oţelul, pe teren propriu, cu 2-1.

Superbet oferă cota 1,47 pentru pronosticul X2: rezultat de egalitate sau victorie pentru oaspeţi în meciul Petrolul Ploieşti – Oţelul Galaţi.

Petrolul Ploieşti vs Oţelul Galaţi X2
Cotă 1.47

*cotă valabilă la ora publicării acestui articol

INTERVIURILE HotNews.ro