Sari direct la conținut

Criza politică din Franța se prelungește. Macron refuză opțiunea unui guvern de stânga, în numele „stabilității instituționale”

HotNews.ro
Criza politică din Franța se prelungește. Macron refuză opțiunea unui guvern de stânga, în numele „stabilității instituționale”
Emmanuel Macron - FOTO: Ludovic MARIN / AFP / Profimedia

Emmanuel Macron a exclus luni, în urma unei serii de consultări cu partidele politice, opțiunea unui guvern al Noului Front Popular în numele „stabilității instituționale”, potrivit la un comunicat de presă al Palatului Elysée, relatează AFP.

Un astfel de executiv, bazat pe programul unic și al partidelor Noului Front Popular, „ar fi imediat cenzurat de toate celelalte grupări reprezentate în Adunarea Națională” și „stabilitatea instituțională a țării noastre ne impune așadar să nu alegem această variantă”, scrie administrația prezidențială.

Șeful statului „face apel la toți liderii politici să se ridice la înălțime, dând dovadă de spirit de responsabilitate”, și îndeamnă în special socialiștii, comuniștii și ecologistii să „coopereze cu politicile altor forțe”.

Președintele francez Emmanuel Macron va lansa noi consultări „cu liderii partidelor” marți, în timp ce liderul de la Elysee a exclus opțiunea unui guvern al alianței de stângă, Noul Front Popular.

Macron îndeamnă Partidul Socialist, pe ecologisti și Partidul Comunist Francez să „coopereze cu alte forțe politice”. 

De altfel, liderii partidului de extrema-dreaptă Adunarea Națională au declarat luni că partidul lor va bloca numirea oricărui candidat la funcția de prim-ministru din alianța de stânga Noul Front Popular, restrângând opțiunile președintelui Emmanuel Macron de a rezolva criza politică a țării.

Extrema dreaptă franceză acuză NFP că este „un pericol” pentru Franța

Marine Le Pen și Jordan Bardella, echipa politică care conduce Adunarea Națională, s-au întâlnit luni cu Macron, în timp ce acesta încearcă să deblocheze criza politică provocată de alegerile legislative anticipate neconcludente din iulie, pe care le-a convocat.

După întâlnirea lor de o oră, Bardella a spus că Noul Front Popular – o alianță de partide care adună de la socialiștii moderați până la Franța Nesupusă de extrema stângă a lui Jean-Luc Melenchon – este un „pericol” pentru țară, relatează Reuters.

Bardella a spus că tabăra lui va convoca imediat o moțiune de cenzură împotriva oricărui premier de stânga.

„Noul Front Popular în programul său, în mișcările sale, precum și personalitățile care îl întruchipează reprezintă un pericol pentru ordinea publică, pacea civilă și, evident, pentru viața economică a țării”, a spus Bardella reporterilor. „Intenționăm să protejăm țara de un guvern care ar fractura societatea franceză”.

Un consilier al lui Macron a spus că președintele ar putea numi un prim-ministru până la sfârșitul acestei săptămâni, dar rămâne de văzut dacă persoana pe care o alege va obține aprobarea parlamentarilor.

Nimeni nu a ieșit din alegerile anticipate cu o majoritate, votul fiind împărțit între Noul Front Popular, blocul centrist al lui Macron și Adunarea Națională.

INTERVIURILE HotNews.ro