Sari direct la conținut

Ce vor chiriașii: chirie de maxim 30% din salariu, centrală termică și acces la transportul în comun. Cei mai mulți proprietari nu închiriază celor cu animale de companie

HotNews.ro
Piața chiriilor este în creștere în România, Foto: Shutterstock
Piața chiriilor este în creștere în România, Foto: Shutterstock

Chiriașii sunt dispuși să opteze pentru o locuință mai ieftină, chiar dacă aceasta nu bifează la fel de bine la capitolul localizare sau calitate, prețul rămânând principalul lucru care contează, arată un sondaj realizat de imobiliare.ro. Potrivit aceluiași sondaj, românii vor să dea cel mult 30% din venituri pe chirie și au nevoie de până la cinci vizionări pentru a se decide. Cei mai mulți proprietari nu vor să închirieze persoanelor care au animale de companie

Prețul, extrem de important în alegerea locuinței. Accesul la mijloacele de transport în comun, dorit de cei mai mulți chiriași

Circa 44% dintre românii care și-au căutat luna aceasta o locuință de închiriat au spus că cea mai importantă facilitate pe care o iau în considerare atunci când își aleg viitorul loc pe care să-l numească acasă este accesul ușor la mijloacele de transport în comun,  mai arată rezultatele sondajului.

Pentru alți 25% locuința trebuie să fie dotată cu centrală termică, iar pentru 14% proprietatea ar trebui să vină la pachet și cu un loc de parcare.

Prețul rămâne, însă, cel mai important criteriu după care se ghidează, iar în unele cazuri chiriașii sunt dispuși să facă și compromisuri pentru a plăti mai puțin la final de lună, fie că discutăm despre o locuință care nu se află în cea mai bună zonă, fie de una care nu bifează foarte bine la capitolul calitate.

Mai mult, 32% dintre cei care au luat parte la sondaj pun în balanță necesitatea semnării unui contract cu un potențial preț mai avantajos pe care l-ar putea obține din partea proprietarului, în timp ce alți 5% nici nu iau în calcul contractul de închiriere.

Cel mult 30% din venituri, bani de chirie

Când vine vorba despre sumele de bani pe care sunt dispuși chiriașii să le achite lunar, 80% dintre respondenți au dat același răspuns. Ei își doresc să dea lunar cel mult 30% din veniturile pe care le obțin pentru închirierea unei locuințe. Există însă și cazuri în care viitorii chiriași se gândesc să plătească sume care depășesc o jumătate din salariu pentru a-și găsi locuința dorită.

Apropierea începutului noului an universitar poate influența semnificativ prețurile solicitate de proprietari, având în vedere faptul că cererea atinge un nivel critic, iar oferta scade galopant.

În trimestrul al II-lea, de exemplu, oferta de proprietăți rezidențiale listate la închiriere a scăzut, la nivel național, cu aproape 12%, ajungând la 66.800 de locuințe. De altfel, mai bine de jumătate dintre respondenții sondajului.

2-5 vizionări pentru închirierea unui apartament. Chiria poate fi negociată

Cei mai norocoși chiriași reușesc să-și găsească locuința potrivită încă de la prima vizionare, dar astfel de cazuri sunt, mai degrabă, o excepție la nivelul pieței. În 84% din cazuri aceștia au nevoie de 2-5 vizionări pentru a lua o decizie.

Alți 11% merg și la 10 vizionări până când găsesc exact ce își doresc, potrivit unui sondaj desfășurat de Imobiliare.ro în rândul profesioniștilor în real estate activi al nivelul pieței. La cercetare au participat 202 agenți imobiliari din întreaga țară.

Proprietarii au nevoie în 73% din cazuri să deschidă ușa celor interesați de locuințele pe care le scot în piață de 2-5 ori pentru a bate palma cu viitorul chiriaș, spun agenții imobiliari.

În 19% din cazuri pentru a atrage chiriașul potrivit un proprietar are nevoie și de 10 vizionări. Doar în 5% din cazuri primul venit este și cel ales. Persoanele care au animale de companie sunt evitate de cei mai mulți proprietari. Pe locul al doilea se află potențialii chiriași care nu au un venit stabil, iar pe locul al treilea familiile care au copii mici.

Agenții imobiliari spun, totodată, în proporție de 68% că proprietarii sunt dispuși să negocieze chiria pe care o solicită. Atunci când vine vorba despre interesul pentru semnarea unui contract de închiriere, acesta tinde să rămână în mare parte la același nivel ca anul trecut.

Cresc chiriile în perioada următoare

Circa 65% dintre agenții imobiliari care au luat parte la sondajul Imobiliare.ro au fost de acord că până la sfârșitul toamnei vom putea observa noi scumpiri în materie de chirii. Din aceștia, 41% sunt de părere că majorările vor fi cu cel mult 10%.

În momentul de față, prețul mediu solicitat la închiriere pentru apartamentele cu 2 camere este de 550 euro/lună în București și Cluj-Napoca, 499 euro/lună în Brașov, 450 euro/lună în Constanța și de 400 euro/lună în Timișoara și Iași.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro