Sari direct la conținut

Sechestrul asupra bunurilor deținute de frații Tate a fost extins / Vizate sunt autoturisme și 11 terenuri din Braşov şi Ilfov cu o valoarea totală de peste 2,5 milioane euro

HotNews.ro
Fratii Tate sunt escortati la iesirea din sediul DIICOT pentru a fi transferati in Arestul Central, in Bucuresti,21 august 2024. Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu
Fratii Tate sunt escortati la iesirea din sediul DIICOT pentru a fi transferati in Arestul Central, in Bucuresti,21 august 2024. Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Procurorii DIICOT au extins sechestrul asupra părţilor sociale deţinute de trei dintre inculpaţii din dosarul în care sunt cercetaţi fraţii Andrew şi Tristan Tate la cinci firme, asupra sumelor de bani din conturile bancare ale acestor firme, precum şi asupra a patru autoturisme aflate în patrimoniile aceloraşi societăţi comerciale. Totodată, au fost puse sub sechestru 11 terenuri din judeţele Braşov şi Ilfov, cu construcţiile de pe cinci dintre acestea, valoarea totală fiind estimată la peste 2,5 milioane euro, relatează News.ro și Agerpres.

Surse judiciare au precizat, pentru Agerpres, că două dintre persoanele la care se face referire sunt Andrew şi Tristan Tate.

”La data de 29.08.2024, în continuarea activităţilor de urmărire penală ce se desfăşoară în cauză, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au dispus indisponibilizarea prin aplicarea sechestrului asigurător asupra părţilor sociale deţinute de 3 dintre inculpaţi în cadrul a cinci societăţi comerciale, asupra sumelor de bani identificate în conturile bancare ale acestor firme,  precum şi asupra a patru autoturisme aflate în patrimoniile aceloraşi societăţi comerciale”, a anunţat, vineri, DIICOT, referitor la dosarul în care fraţii Tate sunt cercetaţi pentru constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de minori, trafic de persoane, act sexual cu un minor, influenţarea declaraţiilor şi spălare a banilor.

De asemenea, măsura asigurătorie a sechestrului a fost aplicată cu privire la 11 terenuri din judeţele Ilfov şi Braşov şi a construcţiilor edificate pe 5 dintre acestea, valoarea totală fiind estimată la peste 2,5 milioane euro.

Procurorii îi acuză pe frații Tate au exploatat sexual 34 de victime

Pe 21 august, anchetatorii au efectuat mai multe percheziţii, inclusiv la locuinţa fraţilor Tate, fiind indisponibilizate sume de bani: 26.000 euro, 81.000 lei, 5.800 GBP şi 6.400 dolari, dar şi două ceasuri de lux, laptopuri, unităţi de stocare a datelor, înscrisuri, precum şi alte mijloace de probă.

De asemenea, a fost pus sechestru pe 16 autoturisme de lux şi o motocicletă.

Anchetatorii susţin că fraţii Tate ar fi recrutat 34 de persoane vătămate folosind metoda loverboy şi profitând de starea acestora de vulnerabilitate, iar cu sprijinul celorlalţi membri ai grupării le-au transportat şi adăpostit în diferite locaţii, unde le-au supravegheat şi coordonat, obligându-le să producă materiale pornografice, pe care ulterior le-au difuzat contra cost pe platforme de profil. Foloasele materiale astfel obţinute din exploatarea sexuală a victimelor au fost evaluate la peste 2.800.000 dolari americani şi 887.000 tokeni.

De asemenea, s-a reţinut că în perioada 2014 – decembrie 2021 unul dintre fraţii Tate, prin inducere în eroare (metoda loverboy) şi profitând de starea de vădită vulnerabilitate a unei minore (17 de ani, cetăţean străin), a transportat-o şi adăpostit-o în mai multe locaţii situate pe teritoriile Marii Britanii şi României, unde a obligat-o la manifestări de natură sexuală în vederea producerii de materiale pornografice şi distribuirii acestora pe diverse site-uri. Din activitatea infracţională au fost obţinute foloase materiale evaluate la peste 1,5 milioane dolari americani, pe care inculpatul şi le-a însuşit integral.

Tot în sarcina acestuia s-a reţinut că, începând cu luna decembrie 2020, a întreţinut, în mod repetat, raporturi şi acte sexuale cu o victimă minoră, în vârstă de 15 ani.

În scopul ascunderii ori disimulării originii ilicite a banilor rezultaţi din săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, în perioada decembrie 2023 – iulie 2024, fraţii Tate au achiziţionat şi înregistrat pe numele unor persoane apropiate patru autoturisme de lux.

Totodată, în încercarea de a împiedica aflarea adevărului, au întreprins acţiuni cu caracter vădit intimidant şi acte de corupere asupra unor persoane vătămate şi martori în scopul de a-i determina să nu dea declaraţii sau să dea declaraţii mincinoase în prezentul dosar.

Cu privire la alţi doi inculpaţi (cetăţeni români), din cercetările efectuate a rezultat că au acţionat în scopul îngreunării cercetărilor în prezenta cauză penală.

Fraţii Tate şi cele două complice – Alexandra-Luana Radu şi Georgiana Manuela Naghel – au fost trimişi în judecată într-un alt dosar pe 20 iunie 2023, fiind acuzaţi că au constituit un grup infracţional organizat, în scopul racolării, cazării şi exploatării, prin obligarea unor femei la crearea unor materiale cu conţinut pornografic, destinate difuzării contra cost pe site-uri de profil. Procesul încă se află în stadiul de cameră preliminară

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro