Sari direct la conținut

Primul campus de învățământ dual din România se deschide astăzi / Ce sunt ele și câte vor fi construite în total 

Primul campus de învățământ dual din România se deschide astăzi / Ce sunt ele și câte vor fi construite în total 
Campusul universității Politehnica din București. Foto: Simion Mechno / AGERPRES FOTO

Campusurile de învățământ dual au rolul de a îmbina cunoștințele teoretice cu cele practice, cu ajutorul firmelor care oferă un loc de practică elevilor sau studenților.

Campusurile duale sunt construite cu fonduri din Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și sunt prevăzute și în noua lege a educației. Ele pot reuni școli, autorități locale, universități și operatori economici care asigură pregătirea practică a elevilor sau a studenților. 

„Campusul dual de la Oradea a fost și subiectul primului contract semnat pentru finanțarea unui proiect de acest tip cu fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență. În total, vor fi construite 29 de campusuri regionale pentru învățământ dual în toată țara, cu finanțare prin PNRR”, au anunțat, marți, reprezentanții Ministerului Educației. 

Cele 29 de campusuri de învățământ trebuie deschise până în 2026, care este și ultimul an de implementare a PNRR. 

Domeniile care vor putea fi studiate la campusul de învățământ dual de la Oradea sunt mecanică, construcții, instalații și lucrări publice, electromecanică, electronică și automatizări și chimie industrială, conform Consiliului Județean Bihor.

„Elevii vor beneficia de o bursă lunară cuprinsă între 400 și 1.000 de lei, cazare gratuită, trei mese pe zi și decontarea transportului. În Campus vor fi funcționale laboratoare, ateliere de practică pentru diferite specializări, săli pentru învățământul teoretic, un cămin pentru cazare cu o capacitate de 140 de locuri, o cantină, cabinete medicale, bazin de înot și sală de sport”, conform aceleiași surse.

Parteneri în acest proiect sunt Consiliul Județean Bihor, Inspectoratul Școlar Județean Bihor, Universitatea din Oradea, Colegiul Tehnic „Traian Vuia” din Oradea și Colegiul Tehnic „Mihai Viteazul” din Oradea.

Firmele care s-au alăturat ca operatori econimici campusului de învățământ dual de la Oradea sunt: Celestica, Connect Group Integrated Subcontractors, Asociația Firmelor Bihorene, Faist Inspiring Solutions, Nidec, Plexus, Purem, Vernicolor Group și Bihor West Professional, conform Consiliului Județean Bihor.

La deschiderea de astăzi a campusului dual de la Oradea va participa și ministra Educației, Ligia Deca. Ea va vizita și Campusul Universitar Oradea, urmând ca mai apoi să participe la o întâlnire cu directorii din județul Bihor. 

Ce sunt campusurile de învățământ dual 

Campusurile pentru învățământ dual sunt angajamente pentru educație de calitate, într-un parteneriat între școală și operatori economici, explică Ministerul Educației.

În cadrul campusurilor de învățământ dual elevii din colegiile și liceele tehnice vor putea să învețe „în săli de clasă moderne, să participe la activități în ateliere de practică dotate corespunzător, vor beneficia de o bursă primită din partea autorității locale, pe lângă cea primită din fonduri publice, și de o masă de prânz gratuită. Toate aceste facilități contribuie la crearea de oportunități reale, la dobândirea de competențe reale, în acord cu nevoile operatorilor economici, implicați direct în designul programelor de studiu și formarea acestor competențe”. 

În legea educației intrată în vigoare în septembrie 2023 se precizează că pot fi constituite „consorții de învățământ dual”, din care să facă parte:

  • licee tehnologice de stat și/sau particulare și confesionale acreditate;
  • autorități publice locale;
  • operatori economici. 

„Consorțiul poate include și instituții de învățământ superior acreditate, precum și alți parteneri relevanți în domeniul pregătirii profesionale, care pot susține un sistem extins de formare duală”, se precizează în legea educației învățământului preuniversitar. 

Consorțiile de învățământ dual stau la baza dezvoltării unor campusuri pentru învățământul liceal și învățământul universitar dual, conform legii.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro