Cum m-am căsătorit cu un tip pe care-l cunoșteam de o săptămână

Fix când încercam să mă împac cu gândul că am făcut TOT ce s-a putut – inclusiv să sper c-o să mă mut peste noapte cu un dubios căsătorit care-mi promitea că divorțează –, ca să scap de acolo, și că poate a venit momentul să pun STOP, a apărut să mă frece la melodie un tip care avea zeci de poze cu iubită-sa pe Facebook.

Pe atunci luam un medicament hipnotic care scotea cea mai tăioasă sinceritate din mine, de care uitam totuși de seara până dimineața, așa că l-am făcut rapid cu ou și cu oțet, într-un mesaj kilometric destul de amenințător, doar ca să aflu că nu mai avea, de fapt, nicio relație, dar nu ștersese pozele, pentru că ținea la pagina aia amărâtă ca la o biografie. Adevărul e că puțin sentimentalism în ce privește trecutul n-a rănit niciodată pe nimeni și el arăta prea bine ca să nu pot trece peste acest inacceptabil impediment al Generației Z. 

Arăta ca tocilarul ăla din filme (pasionat de lingvistică și arheologie urbană), care e, de fapt, supersexy, cu părul creț, ochelari rotunzi și 1,89 înălțime. Era cel mai cald tip cu care discutasem vreodată – un bărbat căruia nu îi era rușine să fie deschis cu privire la cât de sensibil e, preocupat de problemele sociale și, desigur, feminist (ceea ce i-a dat +10 000 de puncte). Ce să zic, hai, o ultimă seară în oraș înainte de tăiere. 

L-am invitat la un date. Era în extaz. După încă zece minute de conversație, s-a trezit cu un cârnat care începea cu „Nu îmi imaginez că o să ne căsătorim sau ceva, nu sunt absurdă, dar, dacă se dovedește că ești un nenorocit, o să te fac să regreți tot restul vieții”, dar cu CAPS LOCK. 

Mi-a zis doar: „Bine, dar pentru asta o să te sărut pe loc, cum te văd”. Dubios. Așa cum sunt obișnuită. All in.

Stimați călători, trenul CFR călători… anunță primul nostru date. Pe 22 aprilie 2023, am decis să ne întâlnim și să petrecem două ore și jumătate într-un tren care mergea de la București la Buzău, unde locuiam pe vremea aia. Before Sunrise vibes, dar ceva mai planificat. Inițial, fusese mult mai timid decât prin mesaje; aparent, fusesem cea mai frumoasă femeie pe care o văzuse vreodată și își pierduse toate cuvintele. 

Simțeam din felul în care mă privește că e fascinat, însă de data asta era ceva diferit față de tot ce trăisem până atunci: nu m-am simțit nicio secundă obiectificată și a fost evident, aproape palpabil, faptul că era cu adevărat absorbit de fiecare gest sau cuvânt care venea din partea mea. Plutea în jur o dulceață care a cuprins tot vagonul: de la bătrânica din față care ne privea năpădită de amintirile tinereții, zâmbind cu lacrimi în ochi, până la puștanul cu Vanși care și-a căutat alt loc, vizibil deranjat de fâstâcelile inexplicabile pentru doi oameni în toată firea. Cum cânta Mădălina Manole (pe care o ador) – ne-am văzut, ne-am plăcut, ce rămâne de făcut? – , am decis să pun puțin pe pauză planul de a termina cu viața, măcar până la următoarea întâlnire.

Două zile mai târziu, ne-am dat întâlnire la Ploiești, să încercăm faimoasa cafea în trei culori și să mergem la grădina zoologică. Boomeri. Era o zi dogoritoare, iar tot drumul am mers pe ceva autostradă fără niciun copac protector. Mi se făcuse foarte cald și a trebuit să-mi dau geaca jos. Mi-a văzut vânătăile. 

Citește continuarea pe platforma editorială UNFINISHED LOVE STORIES.

Acest text face parte din proiectul UNFINISHED LOVE STORIES – o platformă editorială ce publică povești reale despre iubire în sens larg. În fiecare duminică dimineață, vei putea citi pe Hotnews.ro și pe unfinishedlove.ro o nouă poveste ce dă iubirii o nouă valență. Dacă ai și tu o întâmplare adevărată, unică și imperfectă, care explorează universul relațiilor contemporane, trimite-o către echipa editorială.

Articol scris de Alexandra Lipară Văraru

Parteneriat media