Sari direct la conținut

Surpriză majoră în streaming: Noul sezon al serialului „Frasier” a apărut fără să fie anunțat

HotNews.ro
Kelsey Grammer la lansarea noului serial „Frasier”, Foto: Antonio Gutiérrez / ContactoPhoto / Profimedia
Kelsey Grammer la lansarea noului serial „Frasier”, Foto: Antonio Gutiérrez / ContactoPhoto / Profimedia

Serialul „Frasier” a apărut în streaming cu un al doilea sezon după „reînvierea” sa anul trecut, după o pauză de 20 de ani. Este o surpriză majoră, având în vedere că data premierei sale nu a fost anunțată pentru România și nici pentru alte piețe din Europa.

Primele două episoade ale sezonului 2 au fost lansate luni, 23 septembrie, în streaming pe SkyShowtime. Celelalte 8 episoade plănuite pentru noul sezon vor fi lansate la o distanță de o săptămână, la fel ca în cazul primului sezon ce a avut premiera în România în noiembrie anul trecut.

Serialul Frasier original, difuzat de televiziunea americană NBC între 1993 și 2004, este unul dintre cele mai apreciate serii TV din toate timpurile, câștigând nu mai puțin de 37 de Premii Emmy, echivalentul Oscarurilor pentru industria televiziunii.

Frasier a fost depășit între timp la acest capitol doar de serialul Game of Thrones al HBO, care în 2016 a ajuns la 38 de Premii Emmy și a câștigat apoi alte 21. Seria difuzată de NBC timp de 12 ani deține însă în continuare recordul pentru cele mai multe Premii Emmy obținute de un serial de comedie.

Chiar dacă Frasier în noua sa versiune nu s-a bucurat de succesul predecesorului său, el rămâne unul dintre titlurile fanion ale SkyShowtime, platforma de streaming lansată în România și restul Europei în februarie anul trecut.

Faptul că sezonul 2 al noii serii a fost lansat direct pe piețele europene, fără să fie anunțat în prealabil, are probabil de-a face cu natura inedită a parteneriatului care a dus la crearea SkyShowtime. Platforma este rezultatul unui parteneriat pentru piața din Europa între două dintre cele mai mari companii americane din lumea divertismentului: Paramount Global și Comcast. Numele platformei de streaming vine de la Sky Group, divizia din Marea Britanie a Comcast, și Showtime, televiziunea Paramount.

Parteneriatul este unul exclusiv pentru Europa, ceea ce înseamnă că unele seriale sunt difuzate pe SkyShowtime cu un ușor decalaj față de Statele Unite sau Marea Britanie, unde sunt transmise de televiziunile care le-au produs și platforme de streaming ca Paramount+. De exemplu, sezonul 2 al noului Frasier a avut premiera în SUA joia trecută, pe 19 septembrie.

Cine joacă în noul sezon al „Frasier”

Serialul îl prezintă pe Frasier Crane (jucat de Kelsey Grammer) în următorul capitol al vieții sale, după întoarcerea la Boston, „având noi provocări de înfruntat, noi relații de format și câteva visuri mai vechi de îndeplinit în sfârșit”, potrivit descrierii oficiale publicate de SkyShowtime.

Pe lângă Grammer, în serial joacă Jack Cutmore-Scott în rolul fiului lui Frasier, Freddy; Nicholas Lyndhurst în rolul lui Alan, vechiul coleg de facultate al lui Frasier, devenit profesor universitar; Toks Olagundoye în rolul Oliviei, colega lui Alan și șefa departamentului de psihologie al universității; Jess Salgueiro în rolul lui Eve, vecina lui Freddy și a lui Frasier, precum și Anders Keith în rolul nepotului lui Frasier, David.

„Peri Gilpin revine ca invitată în sezonul doi, pentru a-și relua rolul îndrăgitei Roz Doyle. Printre alte vedete invitate, anunțate anterior, se numără Rachel Bloom, Yvette Nicole Brown, Greer Grammer, Patricia Heaton și Amy Sedaris. Cunoscutul regizor James Burrows revine și el pentru a regiza două episoade”, notează SkyShowtime într-un comunicat publicat marți.

Noul serial Frasier a fost scris de scenariștii Chris Harris (How I Met Your Mother) și Joe Cristalli (Life in Pieces), care sunt totodată producători executivi împreună cu Grammer, Tom Russo și Jordan McMahon.

Serialul „Frasier” mai are cel puțin 100 de povești de spus, a declarat Kelsey Grammer pentru HotNews.ro

„Fiecare zi aduce 100 de povești pentru toată lumea. Viața unui personaj este doar la fel de interesantă sau plictisitoare pe cât este pentru o ființă umană. Eu cred că viața este fascinantă. Așa că știu că există cel puțin 100 de povești [rămase de spus] și probabil mai multe”, a declarat actorul Kelsey Grammer într-un interviu exclusiv acordat HotNews.ro după premiera primului sezon anul trecut.

La momentul respectiv încă nu era confirmat oficial că serialul în noul său format va avea parte și de un al doilea sezon. Acest lucru a fost anunțat abia în luna februarie a acestui an.

„Este un personaj chiar atât de grozav, pur și simplu se potrivește ca o mănușă. Am scris despre el înainte, am perindat aceleași străzi împreună”, a mai declarat Grammer despre personajul său, unul pe care l-a jucat pentru prima oară încă din 1984, într-un alt serial de comedie popular, Cheers (1982-1994).

Rolul din serialul Frasier, un „spin-off” inspirat de Cheers, i-a adus lui Grammer 4 Premii Emmy, două Globuri de Aur, un Premiu al Sindicatului Actorilor din Statele Unite și două Premii People’s Choice. 

„Eu nu sunt Frasier dar locuim în același spațiu iar el vine cu mine de multe ori și mie nu îmi pare rău de asta, a fost o experiență minunată iar el este un personaj minunat și reacția oamenilor față de mine sau personaj este sinceră și iubitoare și prietenoasă. Iar eu aș fi un neghiob să spun cuiva că acesta a fost un lucru pe care nu mi l-am dorit”, a mai transmis actorul veteran pentru HotNews.ro.

Ca întotdeauna, poți afla mai multe informații noi din lumea filmelor și serialelor, dar și alte știri interesante, în rubrica Nerd Alert de weekendul acesta:

INTERVIURILE HotNews.ro