Sari direct la conținut

LaLiga: Real Madrid vs Alaves – „Galacticii”, pe urmele Barcelonei

HotNews.ro
Minge de fotbal, Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro
Minge de fotbal, Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Real Madrid – Alaves, meci contând pentru etapa a 7-a din campionatul Spaniei, este programat, marţi, 24 septembrie, de la ora 22:00, pe Santiago Bernabeu, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1 şi Prima Sport 1.

Real Madrid, în plină formă după startul mai puţin reuşit de campionat, şi Alaves, una dintre surprizele acestui sezon, se întâlnesc într-una dintre cele mai interesante partide ale etapei a 7-a din LaLiga.

Real Madrid este pe locul 2, cu 14 puncte, la patru în urma mari rivale Barcelona, lidera din LaLiga, şi a înregistrat patru victorii şi două rezultate de egalitate în cele şase etape disputate până acum, în cea mai recentă dintre ele reuşind să se impună pe teren propriu în faţa celor de la Espanyol, scor 4-1.

Real Madrid are 38 de meciuri la rând fără înfrângere în campionat, fiind la doar cinci distanţă de recordul all-time din LaLiga, reuşit de Barcelona în 2018 (a pierdut ultima oară în deplasare, cu Atletico Madrid, scor 1-3)

Echipa antrenată de Carlo Ancelotti vine după patru succese consecutive, trei în LaLiga şi una în prima etapă a fazei principale din Champions League, obţinută la mijlocul săptămânii trecute, acasă, scor 3-1 cu Stuttgart.

Real Madrid are cea mai bună defensivă din campionat, la egalitate cu Atletico Madrid, cu doar trei goluri încasate, respectiv a treia cea mai bună ofensivă, cu 13 goluri marcate (o depăşesc Barcelona – 22 şi Celta Vigo – 14).

De menţionat că, în debutul sezonului 2024-2025, Real Madrid, deţinătoarea Ligii Campionilor, a cucerit UEFA Super Cup (Supercupa Europei), 2-0 cu Atalanta, câştigătoarea Europa League, într-un meci disputat la Varşovia (Polonia).

Alaves ocupă locul 6, cu 10 puncte acumulate după şase etape, în care a înregistrat trei succese, o remiză şi două eşecuri, iar în runda precedentă s-a impus pe teren propriu în faţa celor de la Sevilla, scor 2-1.

Echipa antrenată de Luis Garcia este la al doilea sezon consecutiv în LaLiga după promovarea din 2023 şi vine pe Santiago Bernabeu după ce a pierdut o singură dată în ultimele cinci etape de campionat (are o victorie şi două eşecuri în deplasare).

În cele două partide directe din sezonul precedent, Real Madrid s-a impus de fiecare dată în faţa celor de la Alaves, 1-0 în tur, în deplasare, şi 5-0 în retur, pe teren propriu („galacticii” au cinci victorii consecutive în faţa bascilor).

Superbet oferă cota 1,21 pentru pronosticul 1: victorie pentru gazde în meciul Real Madrid – Alaves.

Real Madrid vs Alaves 1
Cotă 1.21

* cotă valabilă la ora publicării acestui articol



INTERVIURILE HotNews.ro