Frica, prima lecție la școală. Frica de a te mișca în bancă, de a nu greși, de a nu fi certat

FRÍCĂ – s. f. Stare de adâncă neliniște și de tulburare, provocată de un pericol real sau imaginar; lipsă de curaj, teamă, înfricoșare. (cf DEX, 2009). Patru ani mă despart de momentul „primei zile de şcoală a bobocelului”. „Bobocelul” meu se apropie acum deja de sfârşitul ciclului primar şi, inevitabil, privirea părintelui pică retrospectiv şi melancolic peste ultimii patru ani, definiți de un singur cuvânt: „frica”!

Cum îl formezi, aşa îl ai patru ani la clasă

Am „oferit” sistemului de învăţământ romanesc un viitor „elev silitor”, un copil vesel, liber şi care învăţa cu plăcere până la momentul intrării în şcoală. Citea, scria, făcea adunări, era pasionat de istorie şi cartografie. Aşa a fost el, fără a-l împinge cineva de la spate. A învăţat de drag, cerea atlase în loc de cărţi cu poveşti, aştepta cu nerăbdare începerea şcolii ca să aibă propriul profesor de geografie şi istorie.

Dar nu, geografia şi istoria nu se învaţă în primul an de școală. În primul an de şcoală se învaţă frica, pe cât posibil în toate nuanţele sale, pentru că, nu-i aşa, „cum îl formezi, aşa îl ai patru ani la clasă”. Frica de a te mişca în bancă, frica de a cere voie la toaletă, frica de a atinge materialele pentru lucru manual, frica de a nu greşi poezia la serbare. Frica în locul libertăţii, al respectului şi a regulilor explicate pe înţeles, argumentate cu motivaţia reală din spatele lor.

Copiii învaţă încă din primul semestru de şcoală să nu vorbească în timpul orei pentru că, dacă o vor face, vor lua insuficient sau „față tristă” pe caiet, asociate întotdeauna cu o muştruluială din partea învăţătoarei şi, nu de puţine ori, şi din partea părintelui. 

Citește continuarea articolului pe site-ul nostru de parenting www.totuldespremame.ro