Sari direct la conținut

SuperLiga: Farul vs Dinamo – Echilibru la Ovidiu

HotNews.ro
Minge de fotbal, Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro
Minge de fotbal, Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Farul – Dinamo, meci contând pentru etapa a 12-a din campionatul României, este programat, vineri, 4 octombrie, de la ora 21:00, pe Stadionul Central din Ovidiu, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1 şi Prima Sport 1.

Farul şi Dinamo, două echipe cu evoluţii oscilante în acest sezon, ambele însă cu pretenţii la accederea în play-off, se întâlnesc într-una dintre cele mai echilibrate partide ale etapei a 12-a din SuperLiga.

Farul este pe locul 12, cu 12 puncte acumulate după 11 etape, în care a înregistrat trei victorii, trei rezultate de egalitate şi cinci înfrângeri, iar în runda precedentă a cedat surprinzător pe terenul nou promovatei Gloria Buzău, scor 0-1 (toate cele trei succese ale „marinarilor” din acest sezon au fost obţinute pe teren propriu).

Echipa lui Gică Hagi a bifat trei succese şi trei eşecuri în meciurile disputate acasă în acest campionat, iar golgheterii constănţenilor sunt Rivaldinho şi Denis Alibec, fiecare cu câte trei reuşite în SuperLiga.

De menţionat că Farul are o medie de un gol marcat pe meci şi a primit cel puţin un gol în fiecare din ultimele şapte etape din campionat!

Dinamo ocupă locul 5, cu 17 puncte acumulate după 11 etape, în care a înregistrat patru succese, cinci remize şi două eşecuri, iar în runda trecută a terminat egal pe teren propriu cu Botoşani, scor 2-2 („câinii roţii” vin după o serie de trei meciuri fără eşec, perioadă în care au bifat o victorie şi două remize).

În partidele disputate în deplasare în acest sezon din SuperLiga, echipa anrenată de Zelijko Kopic nu a reuşit încă să câştige, având patru rezultate de egalitate şi două înfrângeri, iar cel mai bun marcator al bucureştenilor este Astrit Selmani, cu şase goluri în campionat.

Atenţie, Dinamo vine după o serie de 13 meciuri fără victorie în deplasare, în SuperLiga, ultimul succes fiind obţinut chiar în faţa celor de la Farul, în ediţia trecută de campionat, pe 12 februarie 2024!

În partidele directe din sezonul regulat al ediţiei trecute din SuperLiga, cele două echipe şi-au împărţit victoriile, fiecare reuşind să câştige pe terenul adversarei, Farul în tur, cu 2-0, iar Dinamo în retur, tot cu 2-0.

Superbet oferă cota 1,31 pentru pronosticul 1X: victorie pentru gazde sau rezultat de egalitate în meciul Farul – Dinamo.

Farul vs Dinamo 1X
Cotă 1.31

* cotă valabilă la ora publicării acestui articol
INTERVIURILE HotNews.ro