Sari direct la conținut

OMV Petrom devine furnizor de gaze în Bulgaria

HotNews.ro
Conducte de gaze, Foto: OMV Petrom
Conducte de gaze, Foto: OMV Petrom

OMV Petrom își extinde activitatea de furnizare gaze naturale pe piața bulgară, se arată într-un comunicat al companiei. Ofertele OMV Petrom vor fi disponibile pentru consumatorii industriali din Bulgaria începând cu luna octombrie.

OMV Petrom este prezent pe întreg lanțul valoric al gazelor naturale, de la producție și procesare, până la comercializare și furnizare.

Petrom acoperă 40% din consumul de gaze din România

Compania este al doilea cel mai mare producător de gaze naturale din România, cu o producție de 3,3 miliarde de metri cubi în 2023. Prin producția proprie și prin contractele de furnizare, compania acoperă circa 40% din consumul de gaze naturale din România în 2023.

OMV Petrom deține o cotă de 50% din proiectul Neptun Deep și este operatorul acestuia. Neptun Deep este cea mai mare resursă de gaze naturale din UE, cu o producție estimată de circa 100 miliarde de metri cubi. Primele gaze din Neptun Deep sunt așteptate în 2027.

În Bulgaria, OMV Petrom este prezentă prin rețeaua de stații de distribuție sub brandul OMV și deține licența de explorare pentru perimetrul Han Asparuh din Marea Neagră, unde este și operator.

“Bulgaria este un pas natural, având în vedere proximitatea și faptul că suntem deja prezenți pe această piață cu rețeaua de stații OMV și cu operațiuni de explorare în Marea Neagră”, a declarat Franck Neel, membru al directoratului OMV Petrom, responsabil pentru activitatea de Gaze și Energie.

INTERVIURILE HotNews.ro