Sari direct la conținut

„Proiectul ASAP a fost o bucurie prin diversitatea acțiunilor pe care le-a propus, prin dinamismul și profesionalismul oamenilor cu care am interacționat” – prof. Georgiana Ungureanu, C.N. „Iulia Hașdeu” – București

Smile Media
Atelier Colegiul Național „Iulia Hașdeu”, Foto: ASAP România
Atelier Colegiul Național „Iulia Hașdeu”, Foto: ASAP România

​6 instituții de învățământ din București, Brașov și Constanța sunt în plin proces de a deveni școli model, exemple de bune practici în colectarea separată a deșeurilor reciclabile, în cadrul celui mai recent proiect lansat de ASAP România, denumit Școala ASAP+. Din decembrie și până la finalul lunii în curs, în liceele selectate au loc acțiuni de educare și de conștientizare cu privire la colectarea deșeurilor reciclabile și protecția mediului.

Liceul Teoretic Jean Monnet”, Colegiul Național Iulia Hașdeu”, Colegiul German Goethe” și Colegiul Național Grigore Moisil” din București, Colegiul Național Àprily Lajos” din Brașov și Colegiul Național Mircea cel Bătrân” din Constanța sunt cele 6 licee selectate.

Proiectul Școala ASAP+ ajută astfel instituțiile de învățământ să se pregătească pentru a obține statutul de „Școală Verde” conform cu metodologia prevăzută în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), unde sunt obligatorii: eco educația, în școli (re)configurate ca spații prietenoase cu mediul, și implicarea elevilor în rezolvarea problemelor de mediu.

Proiectul vine să solidifice misiunea ASAP, de a contribui activ la promovarea educației pentru mediu în rândul publicului țintă – adolescenții – și de a crea cea mai mare infrastructură unitară pentru colectarea separată a deșeurilor în vederea reciclării în toate școlile din România. Cu această direcție strategică setată, programul ASAP este unic în România.

Fiind pentru prima dată când ASAP organizează acest proiect, feedback-ul celor implicați contează. Ce impact are proiectul? Cum este el primit de către profesori și elevi? Care sunt cele mai interesante acțiuni parte din proiect? Ce înseamnă o școală sustenabilă? Am stat astfel de vorbă cu reprezentanții fiecărei instituții de învățământ pentru a afla răspunsurile la aceste întrebări și nu numai.

Georgiana Ungureanu este profesoară de limba franceză de 20 de ani și coordonator de proiecte și programe educaționale la Colegiul Național „Iulia Hașdeu” din capitală, acolo unde studiază, în prezent, 1000 de elevi.

În toți anii de catedră, Georgiana Ungureanu a fost preocupată de proiectele ecologice, în limita disponibilității de timp, așa cum spune chiar ea. Implicarea ei vine din convingerea că e nevoie de schimbare, și din preocuparea, chiar îngrijorarea pentru planeta pe care trăim.

Ce reprezintă proiectul Școala ASAP+ pentru C.N. Iulia Hașdeu? Care simțiți că e impactul său pentru elevi și profesori?

Proiectul ASAP a fost o bucurie prin diversitatea acțiunilor pe care le-a propus, prin dinamismul și profesionalismul oamenilor cu care am interacționat.

Modul de prezentare a problemelor și problematicilor prezentate mi-au plăcut foarte mult și, mai ales elevilor. Niciunul dintre ateliere nu a fost moralizator sau stresant. Acțiunile s-au întâmplat de fiecare dată într-o bună dispoziție generală, într-un cadru ludic și prietenos, în cea mai bună complicitate între profesioniștii ASAP și elevi.

Mi s-a părut, astfel, că scopurile principale, conștientizarea și sensibilizarea tinerilor, au fost atinse cu eleganță, seninătate și profesionalism.

Ce feedback aveți din partea profesorilor și a elevilor cu privire la atelierele și activitățile desfășurate în cadrul proiectului Școala ASAP+?

Elevii liceului nostru s-au bucurat de fiecare dată când au avut oaspeți din partea ASAP, s-au implicat activ și, uneori, au avut idei inovatoare.

De altfel, o elevă din liceul nostru a câștigat marele premiu pentru concursul de benzi desenate, în 2023.

Profesorii s-au bucurat și ei pentru diversitatea informațiilor pe care le-au primit.

Ce vedeți c-a adus nou acest proiect la C.N. Iulia Hașdeu? Ce au învățat în plus elevii, ce informații au acumulat profesorii despre mediu, colectare separată, sustenabilitate, în general?

Deși elevii noștri nu sunt străini de concepte cum ar fi sustenabilitatea, de data aceasta au fost mai implicați și mai dinamici decât în alte dăți, pentru că echipa ASAP a fost grozavă.

Care a fost cea mai îndrăgită / de impact activitate din cadrul proiectului și prin ce simțiți că s-a diferențiat?

Atelierul pentru reciclarea plasticului a avut foarte mare succes în rândul elevilor noștri.

Cum veți continua demersurile începute în cadrul proiectului Școala ASAP+? Ce planuri aveți pe viitor?

Așteptăm noi propuneri din partea echipei ASAP și vom participa cu plăcere.

Care sunt plusurile pe care le vedeți dvs. acum, la finalul proiectului Școala ASAP+, ce concluzii aveți despre importanța unui astfel de proiect? Ce a adus el bun în liceul dvs.?

⁠Elevii sunt mai conștienți de impactul acțiunilor lor asupra mediului.

Sensibilizarea lor la probleme de mediu s-a întâmplat cu adevărat.

Ce activități verzi mai aveți în plan la C.N. Iulia Hașdeu? Procentual, câte dintre proiectele desfășurate sunt pe zona de mediu și sustenabilitate în liceul dvs.? Vă propuneți să creșteți acest procent ca urmare a proiectului Școala ASAP+?

Colaborăm cu Recicleta și cu diverse companii care ne ajută în reciclarea eficientă a deșeurilor.

Ce reprezintă o școală model, sustenabilă, din perspectiva dvs.?

⁠O școală sustenabilă este o școală care se adaptează exigențelor ecologice ale anului 2024, în care elevii și toți adulții care funcționează în ea sunt conștienți de impactul pe care îl au acțiunile lor în fiecare oră.

Proiectul Școala ASAP+ este, la acest moment, un proiect pilot, un exemplu de bune practici în comunitățile locale. În funcție de reacțiile comunităților implicate și de rezultatele obținute prin acțiunile desfășurate, ASAP va continua și va recalibra inițiativele similare pentru viitorul an școlar.

Pentru mai multe informații despre Școala ASAP+, consultați pagina dedicată a proiectului.

​Articol susținut de ASAP România

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro