Sari direct la conținut

Nations League: Lituania vs România – Tricolorii, favoriţi la Kaunas

Minge de fotbal, Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro
Minge de fotbal, Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Lituania – România, meci contând pentru Grupa 2 a Ligii C din Liga Naţiunilor, este programat, marţi, 15 octombrie, de la ora 21:45, pe Dariaus ir Gireno Stadionas din Kaunas, şi va fi transmis în direct de Antena 1.

România (nouă puncte), cu un start excelent de campanie, porneşte ca mare favorită în partida din Lituania (zero puncte), într-o grupă din care mai fac parte Kosovo (şase puncte) şi Cipru (trei puncte).

Lituania, cea mai slabă echipă a grupei, a pierdut toate cele trei meciuri disputate până acum, 0-1 acasă cu Cipru şi 1-3 în deplasare cu România – ambele în luna septembrie, şi 1-2 pe teren propriu cu Kosovo pe 12 octombrie 2024.

Reprezentativa antrenată de fostul ei mare internaţional Edgaras Jankauskas a ratat calificarea la Euro 2024 după ce a terminat pe locul 4 în Grupa G, după Ungaria, Serbia şi Muntenegru, dar peste Bulgaria.

În vară, Lituania a participat la Cupa Baltică, unde a trecut în semifinale de Letonia, scor 2-0, şi a pierdut finala, 1-1 după 90 de minute şi 3-4 după executarea loviturilor de departajare (nu s-au jucat prelungiri) cu Estonia.

De menţionat că Lituania nu a câştigat în 11 din ultimele 12 meciuri de acasă în Liga Naţiunilor, interval în care a înregistrat trei remize şi opt înfrângeri!

Lituania a rămas în Liga C din Liga Naţiunilor după ce a trecut de un baraj cu Gibraltar, în martie, 1-0 în deplasare şi 1-0 acasă.

România are, în schimb, victorii pe linie în actuala ediţie din Liga Naţionilor, 3-0 în deplasare cu Kosovo şi 3-1 acasă cu Lituania – partide disputate în luna septembrie, şi 3-0 în Cipru, meci jucat pe 12 octombrie 2024.

La Euro 2024, „tricolorii” au câştigat Grupa E, după 3-0 cu Ucraina, 0-2 cu Belgia şi 1-1 cu Slovacia, fiind eliminaţi apoi în optimile de finală ale competiţiei, după 0-3 cu Olanda.

După turneul final continental din Germania, Edi Iordănescu i-a lăsat postul de selecţioner lui Mircea Lucescu, acesta revenind la echipa naţională după 38 de ani (a mai fost selecţionerul Turciei, iar ultima oară a antrenat-o pe Dinamo Kiev).

Atenţie, România nu a pierdut în opt din ultimele 11 meciuri în deplasare în Liga Naţiunilor, perioadă în care a bifat cinci succese şi trei rezultate de egalitate!

În ediţia trecută din Nations League, România a terminat pe locul 4 în Grupa 3 din Liga B, sub Bosnia-Herţegovina, Muntenegru şi Finlanda, retrogradând, astfel, în Liga C.

În afară de partida din tur (România – Lituania 3-1 pe 9 septembrie 2024), cele două echipe naţionale s-au confruntat ultima oară în ediţia 2018 din Nations League, tot în Liga C, când România s-a impus de două ori în faţa celor din Lituania, 2-1 în deplasare şi 3-0 acasă.

Superbet oferă cota 1,54 pentru pronosticul 2: victorie pentru oaspeţi în meciul Lituania – România.

Lituania – România 2
Cotă 1,54

INTERVIURILE HotNews.ro