Sari direct la conținut

MedLife achiziționează alți doi roboți da Vinci: „Este extraordinar că pacienții noștri vor avea acces la cea mai mare echipă de medici certificați în chirurgie robotică din România”

MedLife achiziționează alți doi roboți da Vinci: „Este extraordinar că pacienții noștri vor avea acces la cea mai mare echipă de medici certificați în chirurgie robotică din România”
Robot da Vinci X Foto: MedLife

MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România și un promotor al inovației și excelenței în medicină, confirmă încă o dată angajamentul său de a îmbunătăți îngrijirea pacienților prin adoptarea tehnologiei de vârf cu ajutorul achiziției a doi noi roboți da Vinci. Noile echipamente, în care s-au investit peste patru milioane de euro, vor sta la dispoziția pacienților din Brașov (Spitalul MedLife Brașov) și Timișoara (Spitalul MedLife Timișoara).

  • MedLife anunță achiziționarea a doi noi roboți da Vinci, ca urmare a unei investiții de peste patru milioane de euro, impunându-se astfel prin cel mai mare număr de sisteme chirurgicale robotice și de neuronavigație la nivel național.
  • Până la finalul lui 2024, MedLife își propune să ajungă la peste 50 de experți certificați în chirurgie robotică, cea mai mare echipă specializată în acest segment din România.
  • Prin această mișcare strategică, MedLife își reconfirmă statutul de pionier în inovație  pe piața serviciilor medicale autohtone.

Ca urmare a acestei noi investiții, grupul MedLife va ajunge la șapte roboți, dintre care șase da Vinci și un Brainlab, sistem robotic specializat în chirurgia spinală, la care se adaugă alte patru sisteme de neuronavigație, impunându-se astfel prin cel mai mare număr de sisteme chirurgicale robotice și de neuronavigație la nivel național. Mai mult, până la finalul anului, MedLife își propune să extindă și echipa de medici certificați în chirurgie robotică la peste 50 de experți, urmând să devină operatorul cu cea mai mare echipă specializată în acest segment din România.

Roboții da Vinci X și da Vinci Xi, considerați unele dintre cele mai avansate echipamente medicale din lume, aduc numeroase avantaje în domeniul chirurgiei, atât pentru pacienți, cât și pentru medici. Sistemele îmbină tehnica laparoscopică convențională și tehnologia robotică de înaltă precizie și funcționează ca o extensie a chirurgului. Datorită brațelor multiarticulate și a unei tehnologii de ultimă generație, roboții permit transpunerea, în timp real, a indicațiilor medicului în mișcări de mare finețe și precizie, net superioare față de cele umane, lucru ce se traduce într-o experiență mult îmbunătățită pentru pacienți.

Pe de altă parte, neuronavigația, considerată și GPS-ul medicului neurochirurg, este o tehnică precisă, ghidată computerizat. Aceasta îi permite medicului să stabilească exact unde să facă incizia și să localizeze cu precizie leziunile nervoase. Intervenția de extirpare a unei tumori cerebrale începe cu pregătirea neuronavigaţiei pentru a se obţine modelul tridimensional al creierului. Astfel, medicii stabilesc traiectoriile chirurgicale cele mai eficiente şi sigure. Neuronavigația permite evitarea traumelor inutile, agresarea ţesutului fiind minimă, ceea ce duce și la o recuperare mai uşoară.

Împreună, sistemele de chirurgie robotică, neuronavigație și imagistică intraoperatorie cresc acuratețea intervențiilor chirurgicale, scad rata complicațiilor, îmbunătățind, astfel, calitatea vieții pacienților.

Investițiile în domenii de avangardă, de exemplu, genetica moleculară și chirurgia robotică, fac parte din ADN-ul MedLife, un grup care a pornit din dorința de a le oferi pacienților servicii medicale la cele mai mai înalte standarde de calitate și siguranță, iar acestea implică automat aportul tehnologiilor de ultimă generație. Am investit în mod susținut în ele, achiziția noilor roboți reprezintă doar un nou pas într-o direcție pe care ne-am stabilit-o cu ani în urmă. Însă pariul câștigător este reprezentat de parteneriatul dintre sisteme robotice de top și medici buni, specializați în utilizarea unor tehnologii atât de avansate. Este extraordinar că pacienții noștri vor avea acces la cea mai mare echipă de medici certificați în chirurgie robotică din România”, a declarat Mihai Marcu, Președinte și CEO MedLife Grup.

România se numără printre țările europene aliniate la dezvoltarea globală a chirurgiei robotice, cu intervenții tot mai sofisticate, numărul acestora crescând de la un an la altul. Până la finalul lui 2024, vor exista 18 centre de chirurgie robotică în țară, aflate în București, Brașov, Cluj, Iași, Oradea, Sibiu și Timișoara.

La nivel global, piața de chirurgie robotică este evaluată la 7,1 miliarde de dolari și se estimează că va ajunge la peste 26 miliarde de dolari până în 2032 ca urmare a progreselor tehnologice, a investițiilor in domeniul sănătății, precum și a numărului din ce în ce mai mare de proceduri chirurgicale complexe. Potrivit specialiștilor, factorii cheie din spatele acestei prognoze sunt cererea crescută pentru intervenții chirurgicale minim invazive, prevalența ridicată a afecțiunilor cronice, precum și adoptarea tehnologiei în diferite specialități chirurgicale cum ar fi ortopedia, neurochirurgia sau ginecologia.

La nivel local, MedLife are o contribuție cheie în poziționarea României în context european și global în ceea ce priveste robotica medicală. Astfel, toate spitalele MedLife de mari dimensiuni dispun de tehnologie de ultimă generație, cea mai performantă din România la nivelul operatorilor privați. Grupul planifică să continue investițiile susținute în noi proiecte de tehnologizare și în inovații, precum chirurgia robotică și extinderea sistemului de transport cu drone la nivel național, mizând totodată pe accelerarea digitalizării.

Despre MedLife

MedLife a pornit acum aproape trei decenii, s-a dezvoltat sănătos și a devenit cel mai mare furnizor de servicii medicale private din România. Antreprenorii români, care au pus bazele acestei companii, au investit și s-au implicat pentru a aduce schimbare în sistemul de sănătate românesc, au crezut în inovație și au îndrăznit să țintească cât mai sus, pentru a oferi pacienților români calitate, profesionalism, grijă și respect pentru nevoile lor.

Compania operează cea mai extinsă reţea de clinici, una din marile reţele de laboratoare medicale, spitale generale şi specializate şi are cea mai mare bază de clienţi corporate pentru Pachete de Prevenţie în Sănătate din țară. Este, de asemenea, din punct de vedere al vânzărilor, unul dintre cei mai mari jucători de servicii medicale private din Europa Centrală și de Est.

Grupul MedLife are un istoric de succes în ceea ce privește atât creșterea organică, cât și creșterea prin achiziții. Echipa sa puternică și experimentată de management a fost capabilă să creeze și să gestioneze aceste oportunități de creștere, dobândind cunoștințe și experiență valoroase, care să îi permită găsirea celei mai bune căi pentru continuarea cu succes a extinderii.

Fiind o companie românească cu tradiție, MedLife a ales să se listeze la Bursa din România, fiind un model al listărilor pe piața locală de capital. A deschis orizonturi, iar prin guvernanța corporativă pe care o are implementată, a inspirat și alte companii locale spre a porni pe acest drum și a ajuta la dezvoltarea capitalului românesc și a economiei. Acțiunile emise de MedLife SA sunt admise la tranzacționare pe piața reglementată la vedere administrată de Bursa de Valori București, Categoria Premium, având simbolul de tranzacționare ″M″.

În perioada de pandemie MedLife a reușit să joace un rol esențial în societate și să capete un statut de lider în monitorizarea pandemiei prin implicarea activă în zona de cercetare. Compania continuă să investească în proiecte cu impact asupra comunității locale în tehnologie și infrastructură. Creează locuri de muncă și dezvoltă un ecosistem care contribuie la dezvoltarea și menținerea unei Românii sănătoase.

Articol susținut de MedLife

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.