SuperLiga: Suma pe care trebuie să o plătească echipele care doresc să-l transfere pe Joyskim Dawa
Joyskim Dawa (28 de ani), fundașul campioanei FCSB, are o clauză de reziliere a contractului de 4 milioane de euro, a anunțat patronul Gigi Becali.
Presa din Anglia a dezvăluit recent că Fulham, Everton, Leicester (Premier League), Leeds și Burnley (Championship) doresc să-l transfere pe fotbalistul camerunez.
Joyskim Dawa are o clauză de reziliere de 4 milioane de euro
Deși inițial se vorbea despre o clauză de 5 milioane de euro, suma care trebuie plătită pentru a obține serviciile lui Dawa este mai mică.
„Eu nu știu nimic. M-a sunat un impresar și i-am zis să achite clauza. Eu credeam că are 5 milioane clauza, dar are 4 milioane. L-am întrebat pe Vali (n.r.- Argăseală), mi-a zis că e clauza de 4 milioane. Bine, mă, să o plătească”, a declarat Gigi Becali, potrivit Fanatik.
Cotat de Transfermarkt la 1,5 milioane de euro, Dawa a înscris 3 goluri în 18 meciuri disputate în acest sezon în tricoul celor de la FCSB.
De-a lungul carierei, fundașul central a mai jucat pentru US Avranches, Monaco B, Gil Vicente, Mariupol și Valmiera.