Sari direct la conținut

EXCLUSIV INML are un nou director. George Curcă, schimbat din funcție după 8 ani

EXCLUSIV INML are un nou director. George Curcă, schimbat din funcție după 8 ani
Mașină a INML (Institutul Național de Medicină Legală) Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Cristian Adrian Stan, medic legist în cadrul Institutului Național de Medicină Legală „Mina Minovici”, va fi, începând de sâmbătă, noul director al INML. Stan a fost numit director general interimar printr-un Ordin semnat vineri de ministrul sănătății Alexandru Rafila, document obținut de HotNews.ro.

George Curcă este astfel schimbat din funcție după opt ani la conducerea INML.

Cristian Adrian Stan va exercita funcția de director general cu caracter temporar al INML timp de șase luni, până la data de 18 aprilie 2025, prevede Ordinul semnat vineri de ministrul Alexandru Rafila.

Cristian Adrian Stan va beneficia de un salariu de bază de 25.156 de lei, potrivit documentului.

George Curcă a ocupat funcția de director al INML timp de opt ani. El fusese numit în iulie 2016, printr-un Ordin al ministrului Sănătății de la acea vreme, Vlad Voiculescu.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro