Sari direct la conținut

Finanțele propun amânarea sancțiunilor pentru cei care utilizează case de marcat care nu emit cod QR până 1 septembrie 2025

HotNews.ro
Ministerul Finantelor, Foto: Hotnews
Ministerul Finantelor, Foto: Hotnews

Ministerul Finanțelor propune suspendarea sancțiunilor pentru săvârşirea faptei de emitere a bonului fiscal fără ca acesta să conţină codul de identificare al beneficiarului, numărul de identificare al bonului sub formă de cod QR până la 1 septembrie 2025.

Proiect OUG suspendare amenzi case de marcat – click pentru a deschide

“Măsura vine în sprijinul entităților vizate și are în vedere acordarea timpului necesar pentru conformarea operatorilor economici, astfel încât contribuabilii să nu fie sancționați întrucât nu sunt în culpă deoarece pentru implementarea obligației, aceștia sunt condiționați de realizarea modificărilor legislative, obţinerea de la ICI București, de către distribuitorii autorizați de aparate de marcat electronice fiscale, a suplimentului de aviz tehnic și în final de instalarea noului software, operațiuni care, pe de o parte, nu sunt sub controlul lor, iar pe de altă parte, sunt consumatoare de timp”, spune instituția.

O altă propunere prevede exceptarea de la obligația utilizării aparatelor de marcat electronice fiscale a încasărilor efectuate din activitatea de servicii de încărcare a vehiculelor electrice a căror contravaloare se încasează prin intermediul automatelor comerciale exclusiv prin utilizarea cardurilor de credit/debit și/sau a aplicațiilor de tip portofel electronic.

De asemenea, se va suspenda, până la data de 31 decembrie 2024, aplicarea contravențiilor pentru nerespectarea obligației operatorilor de a utiliza case de marcat electronice fiscale la automate doar în cazul acelor operatori economici care, la data controlului efectuat de organul fiscal au încheiate contracte pentru achiziționarea aparatelor de marcat electronice fiscale de la distribuitori autorizați, pentru toate automatele comerciale utilizate, cu termen de livrare și instalare până la data de 31 decembrie 2024.

INTERVIURILE HotNews.ro