Sari direct la conținut

SuperLiga: CFR Cluj anunță că Louis Munteanu e accidentat: „De aici a apărut și supărarea lui”

HotNews.ro
SuperLiga: CFR Cluj anunță că Louis Munteanu e accidentat: „De aici a apărut și supărarea lui”
Louis Munteanu. FOTO: Flaviu Buboi/NurPhoto/Shuttersto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Louis Munteanu (22 de ani) s-a enervat după ce a fost schimbat de Dan Petrescu în prelungirile meciului Petrolul Ploiești – CFR Cluj 0-0, iar președintele clubului ardelean, Cristian Balaj, a explicat că fotbalistul a suferit o accidentare.

Introdus pe teren la începutul reprizei secunde, Munteanu a fost înlocuit de antrenor cu doar câteva secunde înainte de finalul partidei. Atacantul nu și-a ascuns nemulțumirea și nu a dorit să accepte explicațiile lui Petrescu.

Cristian Balaj: „Louis Munteanu are o leziune musculară. Nu a știut să recunoască simptomele”

Balaj anunță că Munteanu a suferit o leziune musculară de gradul 1 și precizează că „acum totul e în regulă în vestiar”.

„Louis are o leziune musculară de gradul 1. E cea mai fină leziune, dar putea fi mult mai grav. Nu știm cât va absenta. Vom vedea cum decurge recuperarea. El oricum e suspendat pentru etapa viitoare. Însă a avut noroc, pentru că orice sprint îi putea agrava accidentarea.

Am și vorbit cu el și mi-a spus că e prima când suferă o leziune musculară. Așa că nu a știut să recunoască simptomele. Jucătorii care au mai trecut prin asta, își dau seama imediat și se opresc. Dar nu a fost cazul lui pentru că el nu a mai suferit o astfel de accidentare. Dacă nu știi despre ce e vorba, poți considera că e o lovitură.

De aici a apărut și supărarea lui. Nu înțelegea de ce a fost schimbat. Dar orice sprint ar mai fi făcut, îi putea agrava accidentarea și timpul de recuperare ar fi fost mai mare. Însă acum totul e în regulă în vestiar.

Dan Petrescu voia să-l scoată mai repede, ceruse schimbarea mai devreme. Dar nu mai era tabela la margine, fusese dusă la vestiar pentru că se crezuse că s-au epuizat schimbările. Și a durat până a fost adusă înapoi”, a declarat Cristi Balaj pentru GSP.

Suspendat pentru cumul de cartonașe galbene, Louis Munteanu va rata meciul celor de la CFR cu Sepsi Sfântu Gheorghe. Partida va avea loc vineri, de la ora 21:00.

INTERVIURILE HotNews.ro