Sari direct la conținut

Europa League: Rangers vs FCSB – Misiune dificilă pentru campioana României

HotNews.ro
Minge de fotbal, Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro
Minge de fotbal, Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Rangers – FCSB, meci contând pentru etapa a 3-a din Liga Europa, este programat, joi, 24 octombrie, de la ora 22:00, pe Ibrox Park din Glasgow, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1 şi Prima Sport 5.

Rangers, finalista ediţiei 2021-2022, şi FCSB, una dintre surprizele plăcute ale acestui sezon, se întâlnesc într-una dintre cele mai interesante partide ale etapei a 3-a a fazei principale din Europa League.

Europa League se desfăşoară din sezonul 2024-2025 într-un nou format, cu 36 de echipe, care vor disputa opt meciuri – patru acasă şi patru în deplasare – cu opt adversari diferiţi, în sistem elveţian; primele opt clasate se califică direct în optimile de finală, celelalte opt urmând a fi stabilite în urma unui play-off în dublă manşă la care participă locurile 9-24 (cele clasate pe poziţiile 25-36 sunt eliminate).

Rangers are trei puncte după primele două meciuri, în care a înregistrat o victorie, în deplasare, cu Malmo, scor 2-0, şi o înfrângere, acasă, cu Lyon, scor 1-4.

În Premiership, echipa antrenată de Philippe Clement este pe locul 3 după opt etape, cu 16 puncte, la opt distanţă de primele două clasate, Celtic şi Aberdeen, iar în cel mai recent meci oficial, disputat în campionat, a pierdut pe terenul celor de la Kilmarnock, scor 0-1.

Rangers mai are de jucat în Europa League cu Olympiacos (d), Nice (d), Tottenham (a), Manchester United (d) şi Union St. Gillloise (a).

Atenţie, Ianis Hagi, internaţionalul român al lui Rangers, nu are drept de joc în Europa!

FCSB are şase puncte după primele două meciuri, acumulate în urma a două succese, 4-1 acasă cu RFS şi 1-0 în deplasare cu PAOK Salonic.

În SuperLiga, echipa antrenată de Elias Charalambous este pe locul 5 după 13 etape, cu 19 de puncte, la şapte distanţă de liderul U Cluj (mai are o restanţă de disputat), iar în cea mai recentă partidă oficială, disputată în campionat şi considerată în deplasare, s-a impus, pe Arena Naţională, în faţa lui Dinamo, scor 2-0.

FCSB mai are de jucat în Liga Europa cu Midtjylland (a), Olympiacos (a), Hoffenheim (d), Qarabag (d) şi Manchester United (a).

De menţionat că FCSB a pierdut doar o dată în cele zece meciuri disputate în actuala ediţie a competiţiilor europene, 2-3 acasă cu Sparta Praga în turul trei preliminar din Champions League!

Cele două echipe s-au confruntat ultima oară în ediţia 1995-1996 din Liga Campionilor, în faza grupelor, când FCSB (pe atunci Steaua) s-a impus pe teren propriu în faţa lui Rangers, scor 1-0, pentru ca, în Scoţia, să se consemneze un rezultat de egalitate, 1-1.

Superbet oferă cota 1,32 pentru pronosticul PsF1: gazdele să conducă la pauză sau să se impună la final în meciul Rangers – FCSB.

Rangers – FCSB PsF1
Cotă 1,32

* cotă valabilă la ora publicării acestui articol

INTERVIURILE HotNews.ro