Sari direct la conținut

Warren Buffett are o nouă îngrijoare. Mișcarea rară făcută de compania condusă de magnat

HotNews.ro
Warren Buffett, Foto: zz-NPX-Star Max-IPx / Associated Press / Profimedia
Warren Buffett, Foto: zz-NPX-Star Max-IPx / Associated Press / Profimedia

Warren Buffett este îngrijorat de creşterea numărului de persoane care îşi însuşesc identitatea lui pentru a profita de numele său, pretinzând pe reţelele sociale că recomandă un produs de investiţii sau un candidat politic, transmite CNBC.

Îngrijorarea sa a fost atât de mare încât compania Berkshire Hathaway a făcut o mişcare rară, adăugând o declaraţie pe pagina principală a site-ului său, scrie News.ro.

„Având în vedere utilizarea crescută a reţelelor sociale, au existat numeroase afirmaţii frauduloase cu privire la aprobarea de către domnul Buffett a unor produse de investiţii, precum şi a unor candidaţi politici. Domnul Buffett nu aprobă în prezent şi nu va aproba în viitor produse de investiţii sau candidaţi politici”, se precizează în declarație.

Preşedintele şi CEO-ul Berkshire a explicat în detaliu pentru Becky Quick, de la CNBC: „Sunt îngrijorat de oameni care se dau drept mine şi de aceea am pus această atenţionare pe site-ul Berkshire. Nimeni nu ar trebui să creadă pe cineva care spune că le recomand cum să investească sau cum să voteze.”

Declaraţia lui Buffett vine într-un sezon politic tensionat, cu o cursă prezidenţială blocată între vicepreşedintele Kamala Harris şi fostul preşedinte Donald Trump, care a divizat nume mari de pe Wall Street şi Silicon Valley, precum Elon Musk, Bill Ackman şi Mark Cuban.

The New York Times a relatat marţi că Bill Gates o susţine în mod privat pe Harris, cu o donaţie de 50 de milioane de dolari către o organizaţie nonprofit care îi sprijină candidatura.

Există, de asemenea, o îngrijorare mai amplă cu privire la aşa-numitele „deep fakes” care folosesc inteligenţa artificială pentru a imita persoane influente în scopuri comerciale sau alte utilizări, imaginea şi videoclipurile devenind din ce în ce mai apropiate de realitate datorită progreselor tehnologice.

Pentru cei familiarizaţi cu punctele de vedere ale legendarului investitor, orice aprobare a unui produs de investiţii sau criptomonede de către Buffett ar trezi scepticism, deoarece acesta este cunoscut pentru că respinge bitcoin şi recomandă în principal fonduri de indici cu costuri reduse pentru investitorii obişnuiţi.

Dar Buffett doreşte să se asigure că toată lumea ştie că nu ar face niciodată aşa ceva. Acţiunile sale au fost declanşate parţial de o falsă aprobare politică pe Instagram, platformă de socializare deţinută de Meta Platforms, care i-a fost adusă la cunoştinţă.

„Nici măcar nu ştiu cum să intru pe Instagram”, a declarat el pentru CNBC, adăugând că doreşte să se asigure că oamenii realizează: „Orice văd cu imaginea sau vocea mea, pur şi simplu nu sunt eu.”

INTERVIURILE HotNews.ro