Peste 200 de companii americane vor forma un consorțiu care să prevină un scenariu „Terminator”
Casa Albă a anunțat joi crearea unui consorțiu american alcătuit din peste 200 de companii, inclusiv cele care fac cele mai avansate cercetări în domeniul inteligenței artificiale, al cărui obiectiv este asigurarea dezvoltării și folosirii în condiții de siguranță a A.I., relatează Reuters.
Gina Raimondo, secretarul american pentru comerț, a fost cea care a anunțat crearea AI Safety Institute Consortium (AISIC), care va include printre membrii săi OpenAI, Alphabet (compania-mamă a Google), Microsoft, Anthropic, Apple, Amazon, Nvidia, Palantir, Intel, Cisco, IBM, Hewlett Packard și Meta Platforms, compania fondată și condusă de Mark Zuckerberg.
„Guvernul Statelor Unite are un rol semnificativ de jucat în stabilirea standardelor și dezvoltarea instrumentelor de care avem nevoie pentru a combate riscurile și exploata potențialul imens al inteligenței artificiale”, a declarat Raimondo într-un comunicat de presă.
Biden a vorbit de riscurile A.I. pentru siguranța națională a SUA
Din consorțiu vor face parte și companii care nu sunt din sectorul tech, ca de exemplu Bank of America, JPMorgan Chase, Northop Grumman sau British Petroleum, precum și instituții de învățământ superioare și agenții ale guvernului american.
AISIC va funcționa sub aripa Institutului pentru Siguranța A.I. (USAISI), o autoritate de reglementare a guvernului federal însărcinată cu transpunerea obiectivelor trasate de președintele Joe Biden în ceea ce privește crearea unor standarde privind dezvoltarea în condiții de siguranță a sistemelor de inteligență artificială.
„Inteligența artificială este o promisiune uriașă, uriașă, care oferă oportunități incredibile, dar prezintă și riscuri pentru societatea noastră, pentru economia noastră și pentru securitatea noastră națională”, a declarat președintele american în iulie anul trecut, după o întâlnire cu directorii marilor companii tech din SUA.
Printre altele, Biden a ordonat agențiilor federale competente să stabilească standarde pentru testarea și crearea unor scenarii care să prevină folosirea A.I. în legătură cu lansarea unor atacuri chimice, biologice, radiologice sau cibernetice.
Succesul ChatGPT a declanșat noi dezbateri despre un posibil scenariu „Terminator”
Succesul uriaș de care s-a bucurat chatbotul ChatGPT creat de OpenAI, precum și dezvoltarea rapidă a tehnologiilor A.I. dezvoltate de alte companii, au declanșat dezbateri publice cu privire la posibilitatea ca inteligența artificială să reprezinte o amenințare existențială pentru omenire, ipoteză poreclită „scenariul Terminator”, după faimosul film cu același nume.
Printre cei care au lansat avertismente în acest sens se numără inclusiv Sam Altman, CEO-ul companiei OpenAI care a dezvoltat ChatGPT, dar și alți directori de top din Silicon Valley, precum și experți în tehnologiile avansate și persoane din mediul academic.
Congresul american a încercat la rândul său să adopte legislație care să reglementeze dezvoltarea acestei tehnologii, în paralel cu eforturile administrației Biden de stabilire a unor reguli clare legate de siguranța A.I.
Eforturile din legislativul de la Washington au intrat însă în impas, în pofida mai multor propuneri legislative și a unor întâlniri la nivel înalt cu reprezentanți ai sectorului tech.