Ruxandra Târlescu preia de la Daniel Anghel conducerea departamentului de consultanță fiscală și juridică PwC România
PwC România anunță că, începând cu 1 noiembrie 2024, Ruxandra Târlescu preia conducerea departamentului de consultanță fiscală și juridică al PwC România de la Daniel Anghel care a condus departamentul în ultimii șase ani. De la 1 octombrie 2024, Daniel a fost desemnat Country Managing Partner al PwC România.
”Le mulțumesc lui Daniel și partenerilor că mi-au acordat încrederea să fiu Liderul celui mai reputat departament de consultanță fiscală și juridică din România. Este o misiune care mă face fericită pentru că am această șansă profesională extraordinară, dar și extrem de responsabilă să continui o tradiție de rezultate excepționale și, mai ales, să conduc o echipă de profesioniști foarte talentați și motivați”, a declarat Ruxandra Târlescu.
”Am toată încrederea în abilitatea Ruxandrei de a continua dezvoltarea solidă a departamentului de consultanță fiscală și juridică, de a contribui la transformarea modului în care ne deservim clienții, adoptând noi tehnologii, soluții și generând proiecte inovatoare. În ultimii șase ani, departamentul a cunoscut o creștere remarcabilă, chiar și în perioade în care economia a traversat crize și provocări majore. Acest lucru arată reziliența și potențialul mare al modelului nostru de business bazat pe o echipă puternică de profesioniști foarte bine pregătiți cărora le mulțumesc pentru eforturi și implicare”, a spus Daniel Anghel.
Ruxandra Târlescu s-a alăturat PwC România în anul 2007, este Partener de Taxe începând din anul 2019, precum și Liderul serviciilor integrate pentru clienții din sectorul de Retail/FMCG si din sectorul farmaceutic și de servicii medicale. De asemenea, în ultimii ani a fost foarte implicată în transformarea modelului de business al departamentului de consultanță fiscală și juridică.
Are o experiență vastă în domeniul impozitării locale și internaționale, fiind implicată în proiecte complexe de restructurare a afacerilor, inclusiv modificări ale modelelor de afaceri, fuziuni și achiziții, audituri fiscale, diverse proiecte de consultanță fiscală și due diligence.
Absolventă a Academiei de Studii Economice, Ruxandra are un rol activ în Comitetele de Sănătate ale diferitelor asociații profesionale, fiind totodată membru a Camerei Consultanților Fiscali din România (CCF).
Despre PwC
Misiunea PwC este de a construi încredere în cadrul societății și de a contribui la rezolvarea unor probleme importante. Suntem o rețea de firme prezentă în 149 de țări cu mai mult de 370.000 de profesioniști ce oferă servicii de calitate în domeniul auditului, consultanței fiscale și consultanței pentru afaceri. Spuneți-ne care sunt lucrurile importante pentru dumneavoastră și descoperiți mai multe informații despre noi vizitând site-ul www.pwc.ro.
PwC se referă la rețeaua de firme PwC și/sau la una dintre firmele membre, fiecare dintre acestea fiind o entitate juridică.
© 2024 PwC. Toate drepturile rezervate.
Articol susținut de PwC România