SuperLiga: Unirea Slobozia, victorie la limită cu FC Botoșani
Unirea Slobozia a învins formația FC Botoșani, scor 1-0, într-un meci disputat în etapa a 15-a din SuperLiga.
Partida de la Clinceni a fost una foarte spectaculoasă, cu multe ocazii la ambele porți, însă un singur gol a făcut diferența.
Jordan Gele, decisiv în Unirea Slobozia – FC Botoșani 1-0
FC Botoșani a fost aproape de gol în minutul 24, însă Florescu a nimerit bara transversală a porții apărate de Rusu.
În minutul 59, gazdele au beneficiat de un corner, iar Gele l-a învins pe Anestis cu o lovitură excelentă de cap.
Unirea Slobozia a mai avut o ocazie importantă în minutul 87, când Yusov a trimis în bara laterală.
Grație acestui succes, echipa antrenată de Adrian Mihalcea a acumulat 18 puncte și a urcat pe locul 11 în clasament. De cealaltă parte, formația pregătită de Liviu Ciobotariu rămâne ultima, cu 12 puncte.
Au evoluat echipele:
- Unirea Slobozia: D. Rusu – Dorobanţu (P. Medina 72), Antoche, Pospelov, C. Toma (Şerbănică 46) – Coadă, Perianu – Afalna (Al. Dinu 89), Purece (S. Camara 72), Aganovic (Yusov 82) – Gele. Antrenor: Adrian Mihalcea
- FC Botoșani: Anestis – Charles Petro (A. Diez 60), Sadiku, G. Miron, M. Pavlovic – Aldair Ferreira, Francisco Junior (Mouaddib 68) – Ed. Florescu, Bodişteanu (Mitrov 68), Ongenda (Fulop 65) – Chică-Roşă (E. Lopez 60). Antrenor: Liviu Ciobotariu.