Sari direct la conținut

[P] După primele acțiuni de campanie, Geoană în cadere liberă, Ciucă urcă, Lasconi stagnează, votul util vine la putere

[P] După primele acțiuni de campanie, Geoană în cadere liberă, Ciucă urcă, Lasconi stagnează, votul util vine la putere
Nicolae Ciucă / Sursa foto: PNL

Cu mai puțin de trei săptămâni rămase până la prezidențiale, electoratul non-PSD începe să se coaguleze în jurul lui Ciucă, perceput din ce în ce mai clar drept principalul adversar al liderului PSD Marcel Ciolacu și al binomului PSD-AUR. Votul util începe să funcționeze, iar Nicolae Ciucă e principalul său beneficiar.

Sondajele de opinie din ultima vreme (Avangarde, BCS, CIRA) arată că Mircea Geoană – odinioară pe primul loc în preferințele alegătorilor – se află acum în cădere liberă. Traseul lui Geoană este asemănător cu traseul lui Piedone în cursa pentru Primăria Capitalei: de la scoruri de peste 30% în sondaje și o bătălie cap la cap cu Nicușor Dan, Piedone a încheiat alegerile din București pe locul 3, la mare distanță de Nicușor Dan și de Firea.

În același timp, sondajele pentru alegerile prezidențiale arată că Elena Lasconi stagnează, în urma mai multor greșeli de politică externă, a unor gafe legate de funcționarea instituțiilor statului și a unei susțineri modeste din partea elitelor USR.

Pe de altă parte, Nicolae Ciucă e în creștere în sondaje. Această creștere poate fi atribuită unei prestații foarte bune la dezbaterea de campanie de la Antena 3 de săptămâna trecută, unei lansări fără critici majore a programului său prezidențial, precum și unei legături puternice cu primarii și aleșii locali liberali, evidentă la evenimentul de lansare a programului de guvernare al PNL de la Sinaia.

Priza lui Nicolae Ciucă la electoratul de dreapta a devenit evidentă inclusiv în contextul referendumului și alegerilor din Republica Moldova, care au pus în lumină pericolul rusesc. Alegătorii – în special cei de dreapta – vor un președinte al României care cunoaște bine chestiunile de securitate și percepe exact amenințările la adresa țării, care înțelege rolul instituțiilor statului și  are legături puternice cu partenerii euroatlantici, un președinte cu educație serioasă și o carieră profesională reală, bun vorbitor de engleză.

Creșterea în sondaje a lui Nicolae Ciucă a fost un proces treptat, care s-a bazat pe seriozitatea personală, pe echilibru și pe robustețea valorilor. În condițiile în care doi dintre principalii săi contracandidați au fost constant acuzați de corupție și ipocrizie, unul e acuzat de multă vreme de extremism și de aliniere la agenda Moscovei, iar altul de nepricepere flagrantă, Ciucă se detașează drept un candidat credibil, eficient și care se bucură de susținerea puternică a PNL, cel mai mare partid de dreapta al României.

CMF31240003

Articol susținut de PNL