Sari direct la conținut

Nations League: Danemarca vs Spania – Misiune dificilă pentru nordici

Minge de fotbal, Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro
Minge de fotbal, Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Danemarca – Spania, meci contând pentru Grupa 4 a Ligii A din Liga Naţiunilor, este programat, vineri, 15 noiembrie, de la ora 21:45, pe Parken National Stadion din Copenhaga, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 2 şi Prima Sport 1.

Danemarca (şapte puncte), şi Spania (10 puncte), campioana en-titre a Europei, două dintre cele mai puternice echipe ale continentului, se confruntă în derby-ul unei grupe din care mai fac parte Serbia (patru puncte) şi Elveţia (un punct).

Danemarca (selecţioner Brian Riemer) a început parcursul în Liga Naţiunilor cu două victorii în septembrie, ambele pe teren propriu, 2-0 cu Elveţia şi 2-0 cu Serbia, însă lucrurile s-au schimbat în octombrie, când a pierdut în Spania, scor 0-1, şi a remizat în Elveţia, scor 2-2.

Atenţie, selectionata din nordul Europei a fost preluata de Brian Riemer pe 24 octombrie 2024, iar fostul antrenor al lui Anderlecht va debuta oficial chiar împotriva campioanei Europei, Spania!

Danemarca are doar două eşecuri suferite în ultimele 12 meciuri, unul dintre ele fiind cel cu Spania, iar acasă nu a mai cedat din 10 iunie 2022, 0-1 cu Croaţia în Nations League!

Spania (selecţioner Luis de la Fuente) a început cu un egal actuala ediţie din Nations League, 0-0 în deplasare cu Serbia, după care a bifat trei succese, 4-1 în Elveţia, 1-0 cu Danemarca şi 3-0 cu Serbia, ambele pe teren propriu (primele două meciuri le-a disputat în septembrie, iar ultimele două, în octombrie).

De menţionat că Spania este câştigătoarea ultimei ediţii din Nations League, după o finală cu Croaţia, 0-0 după 90 şi, respectiv, 120 de minute, 5-4 după executarea loviturilor de departajare!

Reprezentativa condusă de Luis de la Fuente este neînvinsa în ultimele 19 partide oficiale, mai precis din 28 martie 2023, scor 0-2 în deplasare cu Scoţia!

Spania nu a pierdut nici una din ultimele opt partide, amicale sau oficiale, cu Danemarca (ultima victorie directă a scandinavilor datează din 31 martie 1993, 1-0, acasă, în preliminariile CM 11994 din SUA).

Cele două echipe naţionale s-au confruntat ultima oară pe 12 octombrie 2024, la Murica, când Spania a câştigat în faţa celor din Danemarca, scor 1-0 (Zubimendi 79).

Superbet oferă cota 1,22 pentru pronosticul X2: rezultat de egalitate sau victorie pentru oaspeţi în meciul Danemarca – Spania.

Danemarca vs Spania X2
Cotă 1.22

* cotă valabilă la ora publicării acestui articol
INTERVIURILE HotNews.ro