VIDEO 1.000 de zile de război în Ucraina: Volodimir Zelenski, discurs special în Parlamentul European: „Nimeni nu se poate bucura de ape calme în timpul unei furtuni”
Azi, 19 noiembrie, invazia la scară largă a Rusiei în Ucraina a atins pragul simbolic: 1.000 de zile. Pentru a marca acest moment, Parlamentul European a convocat o sesiune plenară extraordinară, iar președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a susținut un discurs prin videoconferință.
UPDATE 12:20 A începutul discursul special ținut de președinte ucrainean Volodimir Zelenski în ședința extraordinară a Parlamentului European. „Am reușit împreună nu doar să-l oprim pe Putin din a cuceri Ucraina, dar și apărăm libertatea tuturor națiunilor europene”, a spus Zelenski.
El le-a transmis europarlamentarilor că „nimeni nu se poate bucura de ape calme în timpul unei furtuni și trebuie să facem totul pentru a pune capăt acestui război în mod corect și echitabil”.
De asemenea, a reluat apelul obișnuit pentru mai multe sancțiuni și pentru eliberarea de fonduri și active confiscate de țările europene de la Rusia.
„Rusiei îi va lipsi motivația reală de a se angaja în negocieri [de pace] semnificative fără incendii în depozitele sale de muniții de pe teritoriul rus, fără perturbarea logisticii sale militare, fără distrugerea bazelor aeriene rusești, fără pierderea capacității de a produce rachete și drone și fără confiscarea activelor sale”, a declarat Zelenski într-o referire aparentă la decizia recentă a administrației Biden de a permite folosirea unor rachete cu rază lungă de acțiune pentru a lovi ținte din Rusia.
El a subliniat că numărul soldaților nord-coreeni prezenți pe teritoriul Rusiei poate crește până la 100.000 de soldați.
UPDATE 12:10 A început ședința Parlamentului European dedicată împlinirii 1.000 de zile de război în Ucraina. Primul cuvânt aparține președintelei Parlamentului European, Robert Metsola.
„Astăzi se împlinesc 1.000 de zile de când Rusia și-a declanșat invazia brutală în Ucraina. 1.000 de zile de teroare, suferință și pierderi inimaginabile. 1.000 de zile de curaj, reziliență și spirit de neînvins. Timp de 1.000 de zile, poporul ucrainean și dumneavoastră, dle președinte Zelenski, ați arătat lumii cum arată adevăratul curaj”, a declarat Roberta Metsola.
„Acesta este un atac nu numai asupra Ucrainei, ci și asupra ordinii bazate pe reguli, un atac asupra valorilor noastre și asupra modului nostru de viață, pace, democrație și libertate. Aceasta este miza aici și cunoaștem sacrificiile pe care poporul ucrainean le suportă, nu doar pentru el, ci pentru noi toți”, a mai afirmat Roberta Metsola.
Ședința este programată pentru ora 11.00, ora Bruxelles (12.00, ora României). Potrivit agendei, și președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, va ține un discurs special în cadrul evenimentului.
Dimineață, aceasta a publicat un mesaj pe platforma X, în care a scris: „1.000 de zile de curaj, rezistență și îndrăzneală. 1.000 de zile în care am învins toate obstacolele. 1.000 de zile de solidaritate, ca frați și surori. Ca o singură familie ce împărtășește un viitor comun. Vom continua să fim alături de #Ucraina. Atât cât va fi necesar”.
Și președintele ucrainean, Volodimir Zelenski a postat pe rețelele de socializare o secvență video cu cele mai groaznice momente ale celor 1.000 de zile de război. „1.000 de zile împreună. 1.000 de zile pentru Ucraina”, a scris oficialul ucrainean.
Invazia pe scară largă a Federației Ruse a început în dimineața zilei de 24 februarie 2022.