Sari direct la conținut

CORESPONDENȚĂ DE LA BRUXELLES Europarlamentarul influencer care a câştigat alegerile cu YouTube şi TikTok comentează mesajele online ale candidaţilor români: „Plictisitor, fake, nimănui nu-i pasă”

Eurodeputatul Fidias Panayiotou, în interviul HotSpot cu jurnalistul Laurențiu Ungureanu
Eurodeputatul Fidias Panayiotou, în interviul HotSpot cu jurnalistul Laurențiu Ungureanu

Fidias Panayiotou, influencerul în vârstă de 24 de ani devenit eurodeputat după ce a câștigat alegerile europarlamentare din Cipru cu 20%, din postura de independent, a urmărit mesajele din social media ale candidaţilor din cursa pentru Cotroceni și își spune impresiile, într-un interviu pentru cititorii HotNews. „E foarte rău!”, comentează el, după ce vede clipul unui candidat din România.

„Am fost independent, n-am avut niciun partid în spate şi am obţinut 20% din voturile din toată ţara. Am fost cea mai votată persoană şi nu ştiu nimic despre politică, dar ştiu cum să prezint un mesaj”, spune cipriotul Fidias Panayiotou, într-o ediţie specială a podcastului politic HotSpot, filmată în Parlamentul European.

Are 24 de ani şi aproape de 2,7 milioane de urmăritori pe YouTube, de peste două ori mai mult decât populaţia ţării din care provine. Pe TikTok e urmărit de alte 500.000 de persoane. Cu o campanie în care spune că n-a investit mai mult de 5.000 de dolari, europarlamentarul a devenit cea mai votată persoană din Cipru şi a doborât recordul oamenilor care se înregistrează pentru a vota. 

„Am reuşit datorită conturilor mele de social media”, spune Fidias Panayiotou, în interviul acordat HotNews.ro.

Alegerea sa a fost văzută drept „o înfrângere a sistemului politic” de către analişti, în timp ce el însuşi o consideră „un miracol”. După alegeri, The Times şi Politico au scris ample articole despre reuşita sa. „Partidele ar trebui să o ia ca pe un avertisment că trebuie să se modernizeze și să asculte oamenii”, a transmis europarlamentarul, citat de BBC.

Candidaţii români, la „judecată”

„Sunt încântat că, astăzi, îi voi judeca pe candidaţii la alegerile voastre prezidenţiale”, a spus europarlamentarul, la începutul interviului filmat la Bruxelles, în Parlamentul European. El a analizat videoclipurile de promovare ale primilor cinci candidaţi la alegerile prezidențiale şi a spus unde a greşit fiecare şi ce ar fi putut face mai bine.

Despre Elena Lasconi

„Înainte de toate, trebuie ca mesajul tău să nu fie despre tine. Nimănui nu-i pasă de tine! Trebuie să-l faci despre ei, despre votanţi. Asta e fundamental! Ea a început să spună: «Despre mine, am făcut asta, am făcut şi asta, sunt aşa şi pe dincolo». Nimănui nu-i pasă! Cum o să mă ajuţi pe mine? Asta e foarte important. În social media, mesajul e mult mai important decât imaginea. Aşa că eu cred că a fost un clip frumos de văzut, dar a fost plictisitor şi nu m-a interesat”. 

Despre Marcel Ciolacu

„Am simţit că e un clip tipic politicienilor. Cred că oamenii sunt plictisiţi de politicieni şi aşteaptă ceva diferit. Ok, ne iubim tradiţiile, facem asta şi asta, dar am auzit de ajuns aceste lucruri. Ce e diferit? Spune-ne ceva diferit! N-o să te uiţi la acest clip şi o să spui „Da! Vreau să votez cu acest om, mă inspiră!”. Deci e plictisitor.

Despre Nicolae Ciucă

„Îmi place mesajul, pentru că a început puternic şi a fost despre oameni, despre valori. Dar nu s-a simţit foarte autentic, pentru că nu a fost vocea candidatului pe care-l voi vota. E important să faci mesajul personalizat. Trebuie să te familiarizezi cu persoana. Nu a fost personalizat, nu am simţit foarte autentic. A fost obişnuit. Nimănui nu-i pasă de imaginile tale frumoase de stoc sau de filmările cu dronă. Le pasă de mesajul pe care-l rosteşti. Iar tu vrei să creezi o conexiune. Şi nu te conectezi cu un loc, ci cu oameni”. 

Despre Mircea Geoană

Ei bine, aş spune că acesta a fost mai bun, pentru că a fost personalizat. A fost despre el, l-ai înţeles şi a vorbit şi despre faptul că e sătul de actualul sistem, de partide… Deci s-a simţit mai personal şi am înţeles cam cine e şi i-a dat autoritate în prezentarea video. Dar, ca să fiu sincer, cred că se putea mult mai bine. Totuşi… nota 7 din 10”. 

Despre George Simion

„Nu arată ca un clip de politician cu care eşti obişnuit şi care e plictisitor. Deci a fost mai bun. Pentru că se conectează cu oamenii, îl arată ca pe un om de lume, care lucrează cu oamenii. Nu e el autoritatea şi toată lumea aplaudă. E în tranşee, cu lumea. Dar, dacă l-aş critica, pentru că nu e perfect, e un pic regizat. Poţi să vezi că e cam fake…”

Cine este Fidias Panayiotou

Până în acest an, era mai degrabă cunoscut pentru videoclipurile sale în care făcea diverse provocări de tipul „Am supraviețuit 5 zile fără somn”, „Am petrecut 100 de ore în cea mai săracă țară din lume” sau „Am supraviețuit 10 zile îngropat de viu”. Cel mai vizionat clip a fost cel în care l-a îmbrăţişat pe Elon Musk şi pe alte 99 de celebrităţi.

La începutul anului, Fidias Panayiotou a anunţat că va candida pentru un post în Parlamentul European, îmbrăcat într-un sacou, pantaloni scurți și cu 3 cravate la gât. A recunoscut că nu are habar de politică, că nu a votat niciodată în viața lui, dar a promis că va învăţa tot ce trebuie să ştie. Din iunie 2024, a ajuns europarlamentar cu 20% din voturile ciprioţilor. 

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro