Șef al bursei către tineri: Până la 40 de ani bagă toți banii în acțiuni / Mă sună prietenii și soția de ce au scăzut acțiunile: Habar n-am! Te rog frumos să dezinvestești!
De ce oamenii care știu ce-i inflația, dobânda compusă, o acțiune, o obligațiune sau un dividend nu au un comportament financiar corect?, se întreabă Adrian Tănase, director general al Bursei de Valori București (BVB).
„Sunt foarte mulți oameni, mă regăsesc și pe mine aici, care nu au un comportament financiar corect. Sunt și foarte mulți tineri care nu au un comportament financiar corect. Este incorect să începi cu obligațiuni. Trebuie să începi cu acțiuni când investești, cu portofolii diversificate pe termen lung. Suntem departe de a avea un comportament financiar corect. Am prieteni care mă întreabă: În ce să investesc? Eu nu știu că le zic. Le spun: Fă-ți un portofoliu diversificat pe termen lung”, a spus el în cadrul unui eveniment organizat de Academia de Studii Economice (ASE).
Ei fac acest lucru, spune el, iar apoi în fiecare zi îl întreabă de ce scade sau de ce crește portofoliul.
„E vorba de oameni cu carte care știu exact ce înseamnă. Nu există această cultură a pieței de capital. Nu știm cum se comportă piața. Tinerii trebuie să o capete. Timpul este cel mai important activ pentru ei”, a explicat Tănase.
Adresându-se tinerilor studenți, a afirmat: „Nu aș vrea să realizați la 45-50 de ani că a trecut timpul pe lângă voi încercând să faceți alte chestii”.
Oamenii de 55-60 de ani ar trebui să se mai calmeze cu investițiile în acțiuni
„De ce nu avem un comportament financiar corect? Pentru că nu prea ne place investiția pe termen lung. Oamenii nu înțeleg ce este investiția pe termen lung, nu e interesant pentru ei”, a mai afirmat oficialul BVB.
Potrivit acestuia, termenul lung poate face minuni în conturi.
„Trebuie să înceapă să ne placă să investim pe termen lung și să fim confortabili, să aveți milioane euro făcând exercițiu corect de investiții: diversificat, să nu te uiți pe termen scurt. Acțiunea este volatilă pe termen scurt”, a mai arătat Adrian Tănase.
El a reamintit că nu există activ care să-ți aducă randament mare fără risc.
„Cu toții îl căutăm, dar nu există. Trebuie să ne asumăm riscurile pe termen scurt. Altfel nu ai cum să faci bani. Știu oameni la 50-55 de ani care și-au luat foarte multe acțiuni, când ar trebui să se mai calmeze de acum încolo. Tinerii ar trebui să-și ia riscuri. Avem oameni care vin la evenimente la bursă la 60 – 70 – 80 de ani care au descoperit Bursa de Valori București”, a mai afirmat directorul general al BVB.
Prietenii îl sună ca să afle de ce au scăzut acțiunile
Potrivit acestuia, titlurile de Stat Fidelis sunt foarte ușor de promovat.
„Toți prietenii mei au foarte mulți bani în Fidelis. Le place: randament, siguranță, dar în momentul în care bagă într-o acțiune, mă sună de câte ori scade să mă întrebe ce s-a întâmplat. Habar n-am! Îi sfătuiesc: Te rog frumos să dezinvestești! Mă sună și soția câteodată”, povestește Tănase.
Ăsta este comportamentul nostru financiar, afirmă el, menționând că trebuie să căpătăm această cultură a investiției la bursă.
Referindu-se la faptul că mulți vor să fie speculatori, a declarat: „Ca să fii speculator, trebuie să fii specializat. Foarte mulți încearcă să facă în timpul liber asta. Este eronat. În timp vei afla că portofoliul tău subperformează, cu tot timpul pe care l-ai investit. Speculator este altceva”.
Sfat pentru tinerii studenți cu privire la investiții
Eu le-a propus tinerilor să fie investitori banali care bagă bani și nu o face experimental: să pună în fiecare lună, de 20-23 de ani, bani în portofoliul de acțiuni.
„Până la 40 de ani acolo trebuie să fii. Bagi, îți vezi de treaba ta, de munca ta. Trebuie să faci asta cu toți banii pe care îi ai disponibili. Bagă toți banii acolo confortabil și pentru asta bag mână în foc că în 20 de ani contul tău va avea o performanță foarte bună”, a mai afirmat Adrian Tănase.
Potrivit acestuia, bursa ar trebui să facă parte din viața tuturor.
„La bursă avem 200.000 de conturi deschise. Suntem foarte departe de unde ar trebui să fim. Acum 5 ani aveam 50.000 de conturi deschise. Ne bucură, dar trebuie să fim mult mai sus. Dacă ne uităm la fondurile de pensii facultative, fonduri deschise de investiții, investiții directe suntem la un nivel foarte mic față de câți bani avem, că bani sunt. Se economisește destul față de nevoile pe care le avem noi”, a mai arătat directorul general al BVB.
Românii preferă depozitele bancare
În materie de economisire, românii preferă depozitele bancare, însă nivelul de participare la piața de capital este redus, România având cel mai mic nivel al alfabetizării financiare din UE, arată un proiect de cercetare realizat de Raiffeisen Bank și Academia de Studii Economice din București.
Potrivit acestuia, numărul românilor care au decis să adere la Pilonul III de pensii a înregistrat o creștere continuă în ultimii ani, totalul activelor nete administrate de cele 10 fonduri de pensii facultative existente în piață depășind 950 milioane de euro.
“Depozitele bancare sunt principala formă de economisire în rândul românilor, însă nivelul acestora este cel mai mic comparativ cu alte țări din regiune, precum Bulgaria, Cehia, Polonia sau Croația”, conform documentului.
Astfel, românii cu vârste mai mari de 65 de ani preferă depozitele la termen comparativ cu persoanele mai tinere (< 60 de ani).
La polul opus, spune el, se află tinerii sub 25 de ani, care doar în proporție de peste 6% preferă depozitele la termen. Conform datelor analizate, 20% dintre cei care dețin depozite la termen au studii superioare.
Printre factorii care favorizează deținerea unui depozit bancar se numără: nivelul ridicat al educației și al veniturilor și stabilitatea locului de muncă.
Cei care locuiesc în zone urbane cu acces la servicii financiare sunt, de asemenea, mai predispuși către deținerea unui depozit la termen.
România, cel mai redus nivel al alfabetizării financiare
“România are cel mai redus nivel al alfabetizării financiare din UE, acest lucru influențând într-o proporție semnificativă nivelul redus de participare pe piața de capital”, se arată în document.
De asemenea, în România, aversiunea relativă față de risc a investitorilor pe piața de capital este mai ridicată în comparație cu alte țări mai dezvoltate precum SUA și similară cu cea observată în alte țări din Europa Centrală și de Est (ECE), precum Cehia, Polonia și Croația.
Studiul are un și portret al investitorului de pe piața de capital. Este bărbat, are un nivel ridicat de educație financiară, studii superioare și nivel ridicat al veniturilor.
Tinerii sunt, de obicei, mai dispuși să își asume riscuri în speranța unor câștiguri viitoare, pe când persoanele mai în vârstă preferă investițiile cu randamente mai previzibile.
“Venitul determină semnificativ toleranța la risc. Persoanele cu venituri mai mari sunt mai înclinate să investească în produse financiare riscante, având o capacitate financiară care le permite să facă față posibilelor pierderi. Decizia de a investi în diferite produse riscante, specifice pieței de capital, este mai pronunțată în cazul persoanelor cu un nivel mai ridicat al cunoștințelor financiare”, menționează sursa citată.