Sari direct la conținut

Cum afectează alegerile prezidențiale programul școlilor. Anunțul Ministerului Educației 

Cum afectează alegerile prezidențiale programul școlilor. Anunțul Ministerului Educației 
Elev în sala de clasă. Foto: Inquam Photos / George Călin

Ministerul Educației a luat decizia de a recomanda școlilor să nu își suspende cursurile pentru ziua de vineri, 22 noiembrie, în contextul alegerilor prezidențiale. Luni, 25 noiembrie, ziua de după alegeri, școlile pot decide modificarea programului „doar în situații excepționale”, se arată într-un comunicat de presă. 

„În cursul zilei de 19.11.2024 a avut loc o videoconferință cu inspectorii școlari generali în cadrul căreia a fost discutată și modalitatea de pregătire a unităților de învățământ în care vor fi organizate secții de votare, potrivit celor stabilite în ședința Comisiei tehnice centrale pentru coordonarea activităților de organizare a alegerilor”, transmite Biroul de Presă al Ministerului Educației. 

În timpul ședinței, reprezentanții ministerului au făcut următoarele recomandări inspectorilor școlari din țară:

  • În zilele de vineri nu se impune suspendarea cursurilor la nivelul unităților de învățământ. 
  • În zilele de luni, doar în situații excepționale, unitățile de învățământ pot aproba modificări de program (ex.: decalarea orei de începere a programului), în funcție de situația specifică de la nivelul fiecărei școli. Eventualele situații de acest tip vor fi comunicate cu celeritate inspectoratelor școlare județene.

„În zilele de luni nu se recomandă suspendarea cursurilor decât în situații care nu permit derularea procesului educațional în condiții de siguranță și cu aprobarea prealabilă a inspectorului școlar general”, conform Ministerului Educației. 

Orice modificare de program va fi comunicată în cel mai scurt timp părinților și elevilor, a transmis aceeași sursă. 

Alegerile prezidențiale 2024, primul tur, vor avea loc duminică, 24 noiembrie. Alegerile parlamentare 2024 se vor desfășura în data de 1 decembrie, iar al doilea tur al prezidențialelor va avea loc în 8 decembrie. În toate cele trei duminici secțiile de votare vor fi deschise de la ora 7:00 la ora 21:00. 

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro