Mai mulți furnizori de energie au fost amendați de Protecția Consumatorului
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a verificat 111 furnizori de energie electrică, din toată țara, descoperind 39 de nereguli la aceștia. De asemenea, au fost controlate 187 de contracte/ servicii, fiind constatate abateri la 56 dintre acestea.
Operațiunea de control s-a desfășurat în perioada 23.09.2024 – 04.10.2024.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 42 de amenzi contravenţionale, în valoare de 518.000 de lei și au fost date 14 avertismente.
Ce nereguli a descoperit Protecția Consumatorului:
- lipsa în cadrul ofertei a perioadei de facturare și a modalității de acceptare a ofertei
- informarea necorespunzătoare a consumatorilor cu privire la prețul final, singura informare aflându-se pe site, în mediul online sau neprecizarea dacă prețul final conține sau nu taxe
- practici comerciale incorecte (ex: prezentarea prețului energiei electrice ca fiind un „preț avantajos”)
- nerespectarea prevederilor contractuale referitoare la emiterea de facturi pentru energía electrică consumată, justificând anumite blocaje în sistemul informatic
- lipsa înscrierii periodicității de citire a indexului contorului în vederea facturării pe baza consumului de energie electrică măsurat în contractele de prosumator
- lipsa emiterii facturilor lunare la prosumatori
- nerespectarea termenului de 30 zile de informare a consumatorului în ceea ce privește modificările ce pot surveni pe perioada derulării contractului
- lipsa informării cu privire la dreptul acestora de retragere din contract
- greșeli în emiterea unor facturi, care duc la afectarea intereselor economice ale consumatorilor
- deficiențe privind parametrii de calitate a energiei electrice furnizate
- comportament incorect față de consumator prin facturarea unor servicii de furnizare energie electrică neprestate.
INTERVIURILE HotNews.ro