Sari direct la conținut

Europa League: FCSB vs Olympiacos – Test dificil pentru campioana României

HotNews.ro
Minge de fotbal, Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro
Minge de fotbal, Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

FCSB – Olympiacos, meci contând pentru etapa a 5-a a fazei principale din Liga Europa, este programat, joi, 28 noiembrie, de la ora 22:00, pe Arena Naţională din Bucureşti, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1 şi Prima Sport 1.

FCSB şi Olympiacos, două echipe cu şanse mari de a ajunge măcar în play-off-ul pentru optimile de finală ale competiţiei, se întâlnesc într-una dintre cele mai echilibrate partide din etapa a 5-a a fazei principale din Europa League.

Europa League se desfăşoară din sezonul 2024-2025 într-un nou format, cu 36 de echipe, care vor disputa opt meciuri – patru acasă şi patru în deplasare – cu opt adversari diferiţi, în sistem elveţian; primele opt clasate se califică direct în optimile de finală, celelalte opt urmând a fi stabilite în urma unui play-off în dublă manşă la care participă locurile 9-24 (cele clasate pe poziţiile 25-36 sunt eliminate).

FCSB este pe locul 8, cu nouă puncte acumulate după patru meciuri, în care a înregistrat trei victorii, 4-1 acasă cu RFS, 1-0 în deplasare cu PAOK şi 2-0 pe teren propriu cu Midtjylland, şi o înfrângere, 0-4 în deplasare cu Rangers.

În SuperLiga, echipa antrenată de Elias Charalambous ocupă locul 5 după 17 etape, cu 24 de puncte, la şase distanţă de liderul U Cluj, iar în cea mai recentă partidă oficială, disputată în campionat, s-a impus pe teren propriu în faţa celor de la Unirea Slobozia, scor 3-0.

FCSB mai are de jucat în Europa League cu Hoffenheim (d), Qarabag (d) şi Manchester United (a).

Olympiacos ocupă locul 11, cu şapte puncte acumulate după patru etape, în care a înregistrat două succese, 3-0 pe teren propriu cu Braga şi 1-0 în deplasare cu Malmo, o remiză, 1-1 acasă cu Rangers, şi un eşec, 0-2 pe terenul celor de la Lyon.

În Super League Ellada, echipa antrenată de Jose Luis Mendilibar este pe locul 1 după 12 etape, cu 24 de puncte, cu unul mai mult decât a doua clasată, PAOK Salonic, iar în cel mai recent meci oficial, disputat în campionat, a câştigat pe teren propriu cu AEK Atena, scor 4-1.

Olympiacos mai are de jucat în Liga Europa cu Twente (a), Porto (d) şi Qarabag (a).

FCSB şi Olympiacos nu s-au mai întâlnit niciodată până acum competiţiile continentale, astfel că partida din etapa a 5-a a fazei principale din Europa League este prima confruntare oficială dintre cele două echipe.

Superbet oferă cota 1,70 pentru pronosticul PsFX: rezultat de egalitate la pauză sau la final în meciul FCSB – Olympiacos.

FSCB vs Olympiacos. PsFX
Cotă 1.70

* cotă valabilă la ora publicării acestui articol
INTERVIURILE HotNews.ro