Jeff Bezos și viața după Amazon – Visul spațial al Blue Origin, cu recompense și riscuri – VIDEO
Jeff Bezos s-a retras oficial de la șefia Amazon și va avea mai mult timp să se ocupe de dezvoltarea și pe mai departe a companiei Blue Origin care a reușit mai puține decât SpaceX a lui Elon Musk datorită unei strategii mai prudente, în pași mici, gândită de Bezos. Șeful Amazon este pasionat de spațiu și, având o avere colosală, a putut în 2013 să aducă la suprafață motoarele rachetelor care au dus primii astronauți pe Lună. În 20 iulie Bezos își va împlini un vis: va ajunge în spațiu, într-o călătorie riscantă.
Niciun motor de rachetă să nu mai ajungă pe fundul oceanului
În 2013 Jeff Bezos anunța că a recuperat de pe fundul oceanului două dintre motoarele F-1, cele cu care rachetele NASA duseseră cu peste 40 de ani înainte primii astronauți pe Lună.
Jeff Bezos a fost fascinat de spațiu încă din copilărie și a povestit că în momentul primei aselenizări avea cinci ani dar a rămas marcat de moment ”A fost un moment special. Îmi amintesc că priveam toți la televizorul din sufragerie și îmi amintesc entuziasmul părinților și bunicilor mei. Copiii mici sunt receptivi la genul acela de entuziasm, își dau seama când se întâmplă ceva extraordinar”.
Ei bine, pentru că averea îi permitea să-și urmeze cele mai nebunești vise, Bezos a finanțat cu câteva milioane de dolari complicata expediție de recuperare de pe fundul oceanului a motoarelor F-1 ale rachetelor NASA. Și alții au mai încercat, însă fiind vorba de motoare aflate la peste 4.000 m adâncime, efortul de căutare era uriaș și tehnologia necesară costa enorm.
Bezos a anunțat triumfător că expediția a recuperat o mulțime de piese de la două motoare din misiunea Apollo, inclusiv motorul central al primei trepte. Au fost recuperate camere de combustie, generatoare de gaz, injectoare, turbine, distribuitoare de carburant și schimbătoare de căldură.
Bezos a prezentat recuperarea ca fiind un moment istoric și simbolic, dar l-a legat de planurile sale și de cum vede viitorul misiunilor spațiale. ”Blue Origin este decisă să scrie un nou capitol: reutilizarea. Acesta este elementul esențial pentru a face călătoriile în spațiu accesibile. Niciun motor de rachetă nu trebuie să mai ajungă în ocean. Nu vrem ca altcineva să recupereze motoarele noastre din Oceanul Atlantic, 50 de ani de acum înainte” spunea Bezos, citat în cartea Baronii spațiului de Christian Davenport.
Blue Origin – O luptă grea cu SpaceX
Dar deși Bezos este mare fan al călătoriilor spațiale, compania sa nu a reușit prea multe dacă este să comparăm cu ce a făcut SpaceX a lui Elon Musk.
- Blue Origin va pune însă ”piciorul pe accelerație”, după ce în 2020 a obținut noi contracte de la NASA. Compania va lansa noi rachete, va dezvolta motoare mai puternice și are planuri mari și pentru revenirea oamenilor pe Lună.
Jeff Bezos își va împlini pe 20 iulie marele vis: va ajunge pe orbita terestră la bordul rachetei New Shepard, alături de fratele său (Mark Bezos), de un om foarte bogat care a plătit 28 milioane dolari pentru locul în navetă și de Wally Funk (o fostă aviatoare americană ce are acum 82 de ani).
New Shepard va fi lansat de la baza Launch Site One din Texas, nu departe de orașul Van Horn și la 200 km de El Paso. Lansarea a stârnit și controverse: sunt voci care cer ca turismul spațial să fie reglementat fiindcă cei care vor să plătească milioane de dolari pentru câteva minute de imponderabilitate o fac pe riscul lor. Un zbor suborbital nu este simplu precum un zbor cu avionul, spun cei care vor reguli clare.
Bezos a fondat Blue Origin în anul 2000, cu doi ani înainte ca Elon Musk să fondeze SpaceX, dar cele două companii au avut trasee diferite: Musk a fost agresiv în comunicare, a dat în judecată companiile rivale și a reușit în 2020 să devină prima companie privată care duce astronauți pe Stația Spațială.
Blue Origin a comunicat foarte puțin în ultimii ani, iar strategia lui Bezos a fost să facă totul în pași foarte mici, pentru ca totul să iasă foarte bine. În ultimii ani însă și Bezos a comunicat mult, iar Blue Origin, deși în 2015 părea să nu aibă nicio șansă în lupta cu SpaceX, a avansat enorm.
Blue Origin a fost printre cele trei companii alese să realizeze designul modulului cu care NASA vrea să ducă oameni pe Lună în 2024 sau 2025, vinde rachete către United Launch Alliance, iar racheta New Shepard a făcut și zboruri de test, dar și zboruri pentru diverse experimente științifice.
New Shepard a făcut până acum 15 zboruri, toate fără echipaj uman. Racheta, denumită după Alan Shepard, primul american ce a ajuns în spațiu, în 1961, poate duce șase oameni până la o altitudine de 100 km. Shepard a pășit pe Lună în 1971.
Pentru modulul lunar, NASA a ales designul SpaceX; Blue Origin și Dynetics pierzând licitația din aprilie.
Bezos a vorbit de mai multe ori despre cum își imaginează un viitor în care milioane de oameni vor lucra și locui undeva în spațiu, iar Blue Origin a fost creată pentru a ajuta aceste planuri să devină realitate. ”Vom construi un drum către spațiu și apoi se vor întâmpla lucruri uimitoare”, promitea șeful Blue Origin în 2019.
Anul acesta ar fi trebuit lansată și racheta New Glenn ce va avea aproape 100 de metri lungime, poate transporta până la 45 de tone pe orbita inferioară a Pământului și ar trebui să poată fi reutilizată de 25 de ori, pentru a reduce la maxim costurile cu transportul diverselor sarcini. Din cauza greutăților tehnice, New Glenn va fi lansată la final de 2022.
Blue Origin a prezentat în 2019 și un modul lunar numit Blue Moon și compania speră să aibă un rol cât mai important în viitoarele misiuni selenare care vor face ca oamenii să revină pe Lună după mai bine de 50 de ani.
Planurile NASA sunt ca pe viitor să fie construită o bază pe Lună de unde să pornească apoi și primele misiuni cu echipaj uman către Marte, după 2035. Companiile private vor avea un rol esențial pentru a veni cu soluții care să ducă la reducerea cheltuielilor.
Trebuie spus că Blue Origin a dezvoltat de la înființare cinci motoare de rachetă – – BE-1, BE-2, BE-3, BE-4 și BE-7 – toate mergând pe ideea că rachetele pot fi reutilizate de mai multe ori. Compania le-a și testat la baza proprie din Van Horn, Texas.