Solidaritatea Sanitară anunță noi proteste și amenință cu greva în spitale, deși Sanitas a bătut palma cu Guvernul
Membrii Federaţiei sindicale „Solidaritatea Sanitară” vor organiza, joi, noi proteste în fața sediilor Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Muncii şi amenință cu greva generală în spitale, cu toate că cealaltă mare federație sindicală din sistemul sanitar – Sanitas – a bătut palma cu Gvernul.
Peste 300 de membri ai Federaţiei „Solidaritatea Sanitară” vor picheta joi, în intervalul 12:00 – 14:00, sediul Ministerului Sănătăţii, iar 250 de membri ai săi vor protesta între orele 14:00 – 15:00 în faţa Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, a anunțat federația sindicală, într-un comunicat citat de Agerpres.
„Nemulţumirea membrilor Federaţiei Solidaritatea Sanitară este accentuată de atitudinea de care Guvernul a dat dovadă la negocierea din data de 5.02.2024. În cadrul acelei întâlniri, reprezentanţii FSSR au constatat că oferta Guvernului nu doar că este insuficientă raportat la aşteptările legitime ale angajaţilor din sănătate (exprimate prin revendicări), ci şi lipsită de onestitate. Deşi anterior Guvernul a anunţat public intenţia unei creşteri cu 20% (pentru întreg anul 2024) a anvelopei salariale/fondului de salarii (care ar însemna, în medie, o creştere cu 20% a veniturilor salariale), la întâlnirea din 5 februarie ne-au comunicat că „s-au înţeles” să crească doar salariile de bază cu 20% (care înseamnă că angajaţii din sănătate vor beneficia, în medie, de o creştere cu doar 13,9% a veniturilor salariale), refuzând aplicarea creşterilor asupra tuturor drepturilor salariale”, se arată în comunicatul sindicaliștilor.
Decizia de continuare a protestelor a fost determinată de comportamentul „lipsit de onestitate” faţă de angajaţii din sănătate, a fost dublat de „refuzul onorării angajamentelor”pe care Guvernul le-a asumat public în cadrul negocierilor de anul trecut faţă de membrii Federaţiei Solidaritatea Sanitară şi de absenţa dorinţei de-a satisface restul revendicărilor, susțin sindicaliștii.
Printre revendicările sindicaliştilor din sănătate se numără creşterea salariilor de bază pentru toate categoriile de angajaţi din Sănătate cu cel puţin 25% în 2024, acordarea integrală a drepturilor salariale prevăzute de Legea 153/2017, incluzând raportarea coeficienţilor de ierarhizare la salariul minim pe economie aflat în plată, raportarea sporurilor la salariul aflat în plată, plata gărzilor cu tariful orar al normei de bază, acordarea indemnizaţiei de hrană prin raportarea la salariul minim pe economie aflat în plată, adoptarea proiectului de lege a salarizării – anexa pentru Sănătate negociat cu Ministerul Sănătăţii în forma stabilită cu partenerii sociali şi aplicarea grilelor de salarizare stabilite prin raportare la salariul minim pe economie aflat în plată.
De asemenea, Federaţia Solidaritatea Sanitară solicită finalizarea negocierii clauzelor, procedurilor şi anexelor conform obligaţiilor convenite în Contractul Colectiv de Muncă la nivel de sector Sănătate 2023 – 2025, incluzând transpunerea şi aplicarea Anexei nr. 13, adoptarea măsurilor de creştere a calităţii vieţii profesionale a angajaţilor din sănătate şi de creştere a calităţii actului medical, acestea incluzând măsuri precum recunoaşterea îndeplinirii anticipate a stagiului de cotizare, introducerea conciliatorilor specializaţi în conflictele individuale de muncă din sectorul sănătate, echivalarea competenţelor asistentelor medicale absolvente de şcoală postliceală.
Foto: Dreamstime.com.