Cuvântul pe care Puterea de la București l-a ascuns: senatorii americani sprijină România ca să ia măsuri „urgente” pentru noi alegeri / Klaus Iohannis nu acceptă că remediul a devenit boală
Nemulțumirea puternică din societate, de după anularea alegerilor prezidențiale, mocnește în lipsa unui calendar clar. Primele date avansate lălăit, mai degrabă spre vară decât spre primăvară, au stârnit inclusiv alerta aliaților. Asta dacă vrem să citim întregul mesaj al senatorilor SUA, nu doar ceea ce convine Puterii din România.
Într-o recentă înregistrare, Călin Georgescu a spus că ”de zece zile observăm o liniște din partea comunității internaționale cu privire la nedreptatea făcută poporului nostru”.
”De ce? Oare pentru că în momentul în care am cerut pacea în Ucraina, zeii războiului au decis că nu pacea este cea care să domnească în România?”, spune candidatul.
Există și o altă explicație care nu conține ”zei”. Pur și simplu, nu e adevărat ceea ce spune Călin Georgescu. El apasă pe cunoscuta pedală a politicienilor care predică izolarea, dar trăiesc la Viena, se îmbracă de la Milano și folosesc wasabi și pe micii făcuți la grătar. La Călin Georgescu, nimic, nici măcar eșarfa de la gât nu e produsă la Braiconf, așa că izolarea o recomandă doar pentru ceilalți, nu pentru el.
Din fericire, românii nu sunt izolați. Comunitatea internațională nu a tăcut în legătură cu situația limită de la noi. Dimpotrivă. Imediat după desecretizarea documentelor CSAT, iar apoi după anularea alegerilor, țările occidentale au reacționat. Nu cum i-ar fi convenit lui Călin Georgescu, e adevărat, dar au reacționat la pericolul haosului.
Occidentul a acuzat interferența statală în alegerile României. Unele dintre state chiar au identificat sursa perturbării, căreia CSAT sau Klaus Iohannis nu îi dăduseră un nume: Rusia. Românii nu sunt singuri în aceast moment greu, cum n-am fost singuri nici în alte clipe de pericol extrem pentru noi, ca popor.
Ne-au simțit ca parte a Europei
Zilele acestea se împlinesc 35 de ani de la zilele când regimul Ceaușescu a tras în proprii cetățeni, lucru fără precedent în Europa postbelică.
În acele zile ale lui decembrie 1989, Europa, NATO, dar și fostele țări comuniste, au acționat în favoarea românilor. Președintele Bush a reacționat imediat în numele SUA și a condamnat uciderea populației nevinovate din Timișoara, chiar în momentul izbucnirii revoltei populare.
Președintele Italiei, la ceremonia tradițională de dinainte de Crăciun, a refuzat să întindă mâna ambasadorului României la Roma, au aflat românii, de la ”Europa liberă”. Președintele s-a oprit în dreptul ambasadorului și i-a citit acestuia un protest, într-un gest care a șocat. Apoi, în mijlocul camerelor de luat vederi care transmiteau momentul nemaivăzut, președintele Italiei a urat ”libertate poporului român”.
În aceleași zile, la Timișoara mulțimea striga: ”Libertate! Noi vrem în Europa”.
Seimul polonez, Parlamentul țării care abia se elibera de comunism, a votat o moțiune de protest. Apoi, polonezii s-au ridicat în picioare. Au ținut un minut de reculegere pentru ceea ce se întâmpla românilor.
De la Londra, guvernul britanic a atras atenția celor care trag în mulțime că vor exista consecințe, iar Bulgaria, care abia îl debarcase pe Todor Jivkov, a protestat când regimul de la București a închis și granița cu bulgarii.
Cancelarul german Helmut Kohl a cerut Bucureștiului să discute cu manifestanții. Comunitatea Europeană, în forma ei din 1989, a anunțat ruperea relațiilor cu cei din regimul Ceaușescu.
E o minciună că românii au fost singuri în fața represiunii, lăsați de izbeliște în istorie, așa cum propagă la nesfârșit Georgescu și paginile nostalgice ale comunismului de pe rețelele sociale, activate deja pentru alegerile din 2025.
Pe 22 decembrie 1989, în primele știri ascultate fără teamă de români la Europa Liberă, s-a vorbit cu admirație despre ce transmitea Radio România: ”Democrație, pluralism și integrarea europeană”.
A fost nevoie de 35 de ani ca izolaționiștii să iasă de la naftalină.
Când remediul devine boală
Dar nici acum românii nu sunt singuri. Luni, patru senatori americani, doi republicani și doi democrați, au condamnat interferența Rusiei în alegerile noastre. „Atacul lui Vladimir Putin asupra alegerilor din România este încă un exemplu al războiului hibrid pe care îl duce împotriva aliaţilor şi partenerilor noştri europeni”, au afirmat senatorii Pete Ricketts, Ben Cardin, Jim Risch şi Jeanne Shaheen, într-o declaraţie publicată pe site-ul Senatului SUA.
Senatorii americani au afirmat: „Ca aliat puternic al NATO, sprijinim România în lupta pentru integritatea alegerilor sale. Condamnăm manipularea de către Putin a TikTok, controlat de Partidul Comunist Chinez (PCC), pentru a submina procesul democratic din România. Lumea trebuie să conştientizeze ameninţarea gravă la adresa democraţiei reprezentată de manipularea TikTok de către Rusia pentru a submina societăţile noastre libere”.
Concluzia conține un cuvânt pe care politicienii de la București l-au evitat. Senatorii încheie astfel: ”Statele Unite sprijină România, care ia măsuri urgente pentru a organiza alegeri prezidenţiale libere şi corecte”.
Măsuri ”urgente” nu înseamnă alegeri prezidențiale comunicate între Sfântul Ștefan și sfântu-așteaptă. Nimic nu destabilizează mai tare țara decât stabilizarea pe pozițiile de dinainte, cu aceeași oameni în față.
După toate semnalele din mediul politic, Klaus Iohannis continuă să se aprecieze de neînlocuit, drept paznic de far în furtuna la apariția căruia el însuși a contribuit. Nu se gândește să se retragă odată cu apariția unui nou Parlament. Președintele nu înțelege că remediul a devenit boală. La fel și șefii serviciilor secrete. La fel și unii dintre cei din fruntea partidelor.
Ce a spus Nicușor Dan
Totul se va deconta, din nou, la vot. Dar când vor fi alegerile?
Marți seara, la Digi 24, Nicușor Dan a spus că el consideră că alegerile pot aștepta până la clarificarea a ceea ce s-a întâmplat în cele anulate, pentru ca oamenii să recapete încredere. Clarificarea ar veni de la serviciile secrete, în primul rând, a lăsat el să se înțeleagă. Primarul chiar a numit SIE drept contributor în procesul de clarificare. Ce facem, acum ne fixează serviciile programul alegerilor?
Să sperăm că Nicușor Dan înțelege că e unul dintre candidați, nu Candidatul și nu Dumnezeu, că avem deja inflație pe culoarul de Mesia la aceste alegeri. E părerea lui că putem aștepta mai mult, alți oameni cred altceva, iar fraza senatorilor americani e destul de clară.
”Calea românească” nu e una anarhică
Interesant e că sunt aceiași republicani care nu au mușcat din ”capcana Călin Georgescu”. Informațiile din mediile conservatoare românești arată că oameni din drepta trumpistă sunt deranjați de felul în care Călin Georgescu se recomandă ca având sprijinul viitoarei administrații Trump. Nu poți să îl eroizezi pe Zelea Codreanu, să preferi Rusia în defavoarea NATO, să vrei izolarea pășunistă a României, deci condamnarea la subdezvoltare, și să crezi că lumea democratică te va accepta. Nimeni nu încurajează pe creatorii mesianici de anarhie.
Există un video pe youtube în care Georgescu apare vorbind, acum câțiva ani, despre minoritățile etnice din România, cu un ton care te îngheață. El spune că, noi, majoritarii, îi îngăduim pe minoritari și că ei ne datorează totul, e un discurs încremenitor.
”Calea americană” i se îngustează tot mai mult lui Georgescu și, în curând, el n-o să-i mai scoată din ”imperialiști” pe toți vesticii, fără discriminare, de la Giorgia Meloni la Donald Trump. O să discute doar despre ”calea românească”, dar cine vrea anarhie și amenințări? Deja Georgescu pare tot mai nervos și el, și televiziunile unde se urlă, se minte și vorbește în studiouri cu ”marș” și ”..ue”, într-o multiplicare a stării de panică. E și asta o lămurire a intențiilor.
Dar toate aceste clarificări nu contează decât dacă oamenii își refac încrederea în vot. Grija reală pentru starea țării le cere tuturor celor care au un cuvânt de spus să comunice repede, în termeni legali, data alegerilor, către cetățeni. ”Urgent”, dacă nu deranjează acest cuvânt.