Sari direct la conținut

SuperLiga: Sepsi anunță despărțirea de un fotbalist – A jucat în doar 7 meciuri

HotNews.ro
SuperLiga: Sepsi anunță despărțirea de un fotbalist – A jucat în doar 7 meciuri
Suporterii echipei Sepsi Sfântu Gheorghe. FOTO: Flaviu Buboi/NurPhoto/Shuttersto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Sepsi Sfântu Gheorghe a anunțat, joi, că Nir Bardea (28 de ani) nu mai este fotbalistul echipei covăsnene.

Nir Bardea nu mai este fundașul lui Sepsi

Bardea a ajuns la Sepsi în această vară și a jucat în șapte partide: trei din SuperLiga și patru din Cupa României.

Fundașul central a fost folosit de patru ori de Bernd Storck și de trei ori de Valentin Suciu, însă nu a reușit să-i convingă pe cei doi antrenori că merită un loc în primul „11”.

„Sepsi OSK şi Nir Bardea au decis, de comun acord, încetarea raporturilor contractuale dintre cele două părţi. Fundaşul, în vârstă de 28 de ani, a ajuns în vara acestui an la echipa noastră. Cu această ocazie, îi mulțumim pentru perioada petrecută alături de noi și îi urăm mult succes în continuare în carieră”, a anunțat Sepsi OSK pe Facebook.

De-a lungul carierei, Nir Bardea a mai jucat la FK Sabail (Azerbaidjan), la Maccabi Bnei Reineh (Israel) sau Honvéd (Ungaria).

INTERVIURILE HotNews.ro