Sari direct la conținut

China: Bărbatul care a ucis cu mașina 35 de oameni în noiembrie a fost condamnat la moarte

HotNews.ro
China: Bărbatul care a ucis cu mașina 35 de oameni în noiembrie a fost condamnat la moarte
Centrul sportiv Zhuhai după atacul cu mașina care a ucis 35 de oameni. Foto: Ng Han Guan / AP / Profimedia

Șoferul care și-a folosit mașina pentru a ucide 35 de persoane în noiembrie în provincia Guangdong din sudul Chinei a fost condamnat la moarte vineri, potrivit televiziunii de stat CCTV și AFP.

Fan Weiqiu, în vârstă de 62 de ani, care a intrat cu un SUV în oamenii care făceau mișcare în jurul unui complex sportiv din Zhuhai, a fost condamnat pentru „periclitarea siguranței publice prin metode periculoase”, potrivit CCTV.

Cel puțin 35 de oameni au murit și 43 au fost răniți pe 11 noiembrie în orașul Zhuhai din sudul Chinei după ce au fost loviți de mașina atacatorului.

Potrivit martorilor, atacatorul și-a condus mașina în jurul unui stadion lovind grupurile de oameni care făceau mișcare acolo.

Un clip video (imaginile dure pot fi văzute aici) cu urmările atacului, a arătat cel puțin 20 de persoane căzute pe jos. Oameni care strigau „terorist” au putut fi auzite în timp ce ambulanțele soseau pentru a duce răniții la spital.

Acesta ar fi recurs la acest gest violent deoarece era nemulțumit de rezultatul partajului de care avusese parte după divorț.

Atacul din 11 noiembrie a fost unul dintre cele mai mortale atacuri din istoria contemporană a Chinei, notează Reuters.

O serie de atacuri violente a ridicat recent semne de întrebare cu privire la siguranța publică în China, unde cetățenii s-au mândrit mult timp cu străzi ferite de violență.

Un șofer care, la 19 noiembrie, a intrat cu mașina în studenți și pietoni în Changde, un oraș din sudul Chinei, a fost condamnat la moarte cu un termen de amânare a pedepsei de doi ani, a anunțat luni televiziunea chineză de stat CCTV.

INTERVIURILE HotNews.ro