Liderii europeni care au reușit sau au eșuat în 2024. Klaus Iohannis, pe lista celor„învinși”, potrivit unei analize Euronews

Anul 2024 a fost un an turbulent, cu unde de șoc din partea alegătorilor. Cine a folosit acest lucru cel mai bine pentru a-și asigura influența în Europa?

Anul 2024 a fost marcat de multiple șocuri politice, unii lideri ai UE urcând pe val, alții fiind măturați de valuri. Alegerile organizate de la Paris, la București, războiul din Ucraina, o economie care continuă să dezamăgească și victoria surpriză a lui Donald Trump la alegerile din SUA au provocat bătăi de cap pentru mulți. Unii politicieni au reușit să profite de acest lucru și să influențeze mecanismele de la Bruxelles, în timp ce alții au fost lăsați pe margine. Euronews enumeră câștigătorii și învinșii unui an tulbure.

Câștigătorii: Donald Tusk, Pedro Sánchez, Mario Draghi și Enrico Letta

Donald Tusk: întoarcerea

Polonia, de mult timp etichetată drept copilul cu probleme al UE, a revenit la modă sub conducerea lui Donald Tusk. Un membru de frunte al Partidului Popular European, căruia îi aparține și președinta Comisiei, Ursula von der Leyen, Tusk este strâns aliniat cu Bruxelles-ul în problema cheie a Ucrainei. De asemenea, el s-a angajat să readucă ordinea în țară, după ce partidul Lege și Justiție a alarmat UE cu reformele sale judiciare.

El nu este imun la tensiunile interne: rivalii săi de dreapta au scăzut în sondaje de când au fost măturați de la putere în decembrie 2023, dar îi calcă pe urme. În ciuda acestei amenințări electorale, sau datorită ei, el a reușit să exercite o influență semnificativă la Bruxelles. Una dintre primele măsuri ale noii Comisii, la doar câteva zile după preluarea mandatului, a fost să dea undă verde planului controversat al lui Tusk de suspendare a regulilor de azil și de a permite efectiv expulzarea imigranților.

Pedro Sánchez: un lider influent la Bruxelles

Deși din cealaltă parte a spectrului politic, premierul spaniol, alături de Tusk, pare a fi unul dintre cei mai stabili lideri centriști din Europa. (Totul este relativ).

Alegătorii au transmis, în general, un mesaj anti-establishment la alegerile UE din iunie, dar au lăsat în mare parte intactă delegația lor de 20 de europarlamentari. În ciuda faptului că este la putere din 2018, delegația sa rămâne una dintre cele mai mari forțe din influentul grup socialist din Parlament.

El a reușit să transforme asta în influență la Bruxelles. Imediat după ce ministrul de finanțe, Nadia Calviño, a obținut funcția de top la Banca Europeană de Investiții în 2023, ea a negociat și unul dintre cele mai râvnite portofolii din Comisia Europeană: Teresa Ribera controlează acum atât politica antitrust, cât și agenda UE.

Mario Draghi și Enrico Letta: umbra rapoartelor este lungă

Este posibil ca acești doi foști premieri italieni să nu mai participe la Consiliul European, dar vor continua să arunce o umbră lungă asupra Bruxelles-ului. Anul acesta, ambii au publicat rapoarte influente care deplâng creșterea economică slabă a Europei, care rămâne în urma SUA, cu măsuri variind de la un nou fond de subvenții, până la reducerea reglementărilor.

Acest mesaj cu voce tare și clar a fost auzit, fiind inclus în fișele de post ale fiecărui nou comisar european. Amenințarea cu alte daune economice din cauza tarifelor lui Trump este un exemplu al acestui avertisment.

Învinșii: Emmanuel Macron, Olaf Scholz, Klaus Iohannis

Emmanuel Macron: infern la Paris

Oricum am privi, președintele francez Emmanuel Macron a avut un an dezastruos. La alegerile europene din iunie, rivalii săi de extremă dreapta, Adunarea Națională, au câștigat 30 din cele 81 de locuri; Alegerile anticipate pe care le-a convocat ulterior au dus și la pierderea majorității sale de centru în Camera inferioară a Parlamentului.

Prima încercare de a forma un guvern, sub Michel Barnier, un fost comisar european de centru-dreapta, nu a reușit să ajungă la un consens asupra bugetului pentru 2025. Nu este clar dacă succesorul său, macronistul François Bayrou, va face ceva mai bine, deși Bruxelles-ul face presiuni asupra Parisului pentru a reduce unul dintre cele mai mari deficite din zona euro. Considerat cândva unul dintre cei mai puternici și mai pro-europeni lideri naționali, Macron pare acum destinat să fie o așa-numită rață șchioapă.

Olaf Scholz: motorul european face un viraj

Cancelarul german a preluat cârma în 2021, după o perioadă lungă de relativă stabilitate sub Angela Merkel, sub care fusese ministru de Finanțe. Dar fracturile din cadrul coaliției sale (formată din propriii săi Verzi socialiști și FDP liberali) s-au dovedit dificil de gestionat și au izbucnit adesea la Bruxelles. În mod tradițional, Germania a fost considerată forța motrice a UE.

Cu toate acestea, modificările repetate cu privire la legislația europeană, în special în fața reticenței FDP cu privire la chestiuni precum eliminarea treptată a mașinilor pe benzină și alte probleme grave, i-au determinat pe unii să tragă la concluzia că cel mai mare membru al blocului nu mai e un partener de încredere.

Tensiunile interne au ieșit în prim-plan în noiembrie, când FDP s-a retras din guvern, într-o dispută privind politica fiscală, forțându-l pe Scholz să convoace alegeri anticipate în februarie.

Klaus Iohannis: vidul de putere

Pentru președintele României, problema nu este atât faptul că ar fi trebuit să își încheie mandatul – și-a atins limita de două mandate de cinci ani – ci lipsa de claritate cu privire la ceea ce urmează. În primul tur al alegerilor prezidențiale din noiembrie, naționalistul de extremă dreapta Călin Georgescu a câștigat, prin surprindere.

Curtea Constituțională a țării a anulat rezultatele, invocând ingerințe străine, iar alegerile vor trebui repetate, ceea ce îl obligă pe Iohannis să ofere asigurări cu privire la stabilitatea țării sale. Planurile de viitor ale lui Iohannis par la fel de tulburi. La un moment dat, a fost propus pentru o funcție în UE și s-a înscris și în cursa pentru șefia NATO, dar a pierdut în fața lui Rutte.

Lideri de luat în seamă: Mark Rutte, Viktor Orbán, Keir Starmer

Mark Rutte: mai mult sau mai puțin…

Mark Rutte a avut un an neuniform. În iulie 2023, liberalul a trebuit să demisioneze, după 14 ani ca prim-ministru al Țărilor de Jos; partidul său a intrat apoi într-o coaliție fragilă cu Partidul Libertății al lui Geert Wilders, încălcând tabuurile anterioare privind alianțele cu extrema dreaptă.

La scurt timp după aceea, a preluat frâiele NATO: o numire onorantă, dar poate și un potir otrăvit, în timp ce alianța militară transatlantică navighează în ape tulburi. NATO a fost consolidată de noi membri, Finlanda și Suedia, iar scopul său defensiv nu a fost, probabil, niciodată mai important decât acum, când Rusia se transformă într-o economie de război. Cu toate acestea, cel mai important membru al său l-ar putea pune într-o poziție dificilă, întrucât Trump amenință cu retragerea sprijinului militar.

Viktor Orbán: atipicul

Liderul ungar nu este favoritul Bruxelles-ului. Președinția sa la UE, de obicei o poziție valoroasă, a fost întâmpinată cu urlete de protest și un boicot după ce a vizitat Moscova și Beijingul, afirmând că reprezintă blocul.

Instanțele din Luxemburg l-au amendat cu un milion de euro pe zi pentru că nu a aplicat legile privind azilul; și-a pierdut cel mai puternic aliat, în urma schimbării guvernului de la Varșovia, și este urmat în sondaje de fostul său aliat Péter Magyar.

Dar, ne place sau nu, și-a jucat atuul la Bruxelles. Veto-ul său des exercitat asupra politicii ucrainene i-a adus puțini prieteni, dar cu siguranță i-a asigurat influență.

După ani de stat pe tușă, după ce a fost expulzat din PPE, el a reușit, de asemenea, să formeze un grup de extremă dreapta alături de Adunarea Națională a Marinei Le Pen; cu 86 de europarlamentari, grupul Patrioți pentru Europa este al treilea ca mărime din Parlamentul European. O probabilă convergență de opinii cu o viitoare administrație Trump ar putea ajuta la extinderea influenței sale și mai mult.

Keir Starmer: lucrurile nu pot decât să se îmbunătățească

La alegerile din iulie, Starmer, de centru-stânga, a câștigat alegerile din Regatul Unit datorită promisiunii sale de a îmbunătăți relațiile economice și de securitate cu UE. După ani de ceartă cu privire la un acord Brexit pe care premierul de atunci Boris Johnson a fost dispus să-l rupă imediat, relațiile Marii Britanii cu Bruxelles-ul sunt atât de deteriorate, încât nu pot merge decât spre o îmbunătățire.

În timp ce Europa se confruntă cu numeroasele sale provocări economice și de apărare, ideea unor legături mai strânse cu o putere nucleară și cu un partener comercial important ar trebui, teoretic, să rezoneze la Bruxelles. Dar Starmer a spus că nu va intra din nou pe piața unică a blocului, iar pașii lui de până acum (inclusiv o întâlnire, în octombrie, cu Ursula von der Leyen) au fost precauți.(Material realizat cu sprijinul Rador Radio România)