Câmpiile roșii de pe Pluto s-ar putea să nu fie ceea ce am crezut

Când sonda spațială New Horizons s-a apropiat de Pluto în 2015 am avut parte de ceva cu adevărat unic: primele imagini clare ale micuței planete pitice situată la marginea Sistemului Solar, relatează Science Alert.

Imaginile imaculate au dezvăluit o suprafață fascinantă care include o zonă roșiatică în jurul ecuatorului planetei: un peisaj ce arată ca și cum nu ar fi de gheață pe o lume altfel remarcabil de înghețată.

Analizele sugerează că această câmpie roșiatică a fost produsă de molecule denumite tholine, compuși organici care se formează în atmosferă când lumina ultravioletă sau razele cosmice intră în contact cu compuși care conțin carbon precum metanul sau dioxidul de carbon, acestea căzând ulterior înapoi pe suprafața planetei.

Însă noi cercetări sugerează acum că aceasta s-ar putea să nu fie întreaga poveste.

O echip de oameni de știință condusă de inginerul aerospațial Marie Fayolle de la Universitatea de Tehnologie Delft din Olanda a creat tholine în laborator pentru a compaa modul în care acestea reflectă lumina solară cu observațiile de pe Pluto și a descoperit că semnăturile spectrale nu se prea potrivesc.

Formarea de tholine nu este singura explicație plauzibilă pentru regiunile roșiatice de pe Pluto – dintre care zona Cthulhu Macula este cea mai mare – dar părea cea mai plauzibilă.

Sonda New Horizons a detectat o „ceață” în atmosfera rarefiată a lui Pluto care conținea metan, azot și dioxid de carbon. Când sunt iradiați acești compuși capătă o culoare roșiatică ce apoi pătează suprafața planetei după ce cad înapoi pe suprafață.

Tholinele sunt comune în Sistemul Solar exterior, mai ales pe corpurile înghețate, așadar teoria părea una logică. Însă Fayolle și echipa sa au decis să o testeze prin crearea unor tholine în laborator.

Cercetătorii olandezi au folosit azot, metan și dioxid de carbon, combinând compușii în proporții similare cu cele observate în atmosfera lui Pluto: 1% metan și 5% azot și dioxid de carbon.

Aceștia au bombardat apoi moleculele cu plasmă pentru a simula efectul razelor cosmice sau a celor ultraviolete, obținând astfel tholine sintetice pe care le-au comparat cu cele observate pe Pluto, descoperind o diferență.

Mai multe ipoteze

„Din spectrul de reflexie reconstruit și comparațiile directe cu datele New Horizons rezultă că o parte a acestor tholine reproduc nivelul fotometric rezonabil de bine în apropierea luminii infraroșii”, au scris cercetătorii în lucrarea lor.

„Cu toate acestea, o curbă rebelă de roșu încă rămâne și absorbția de tholine prezentă în spectrul modelului este absentă în cele detectate de instrumentele New Horizons”, au relatat aceștia.

Mai pe înțelesul tuturor, tholinele sintentice au absorbit puțin mai multă lumină decât Cthulhu Macula. Asta nu înseamnă că tholinele nu sunt responsabile de fâșiile roșiatice ce traversează suprafața lui Pluto însă arată că și un alt fenomen este prezent.

O ipoteză este că iradierea cauzată de razele cosmice ar putea înnegri tholinele și schimba astfel modul în care acestea absorb și reflectă lumină. Întregul spectru observat s-ar putea să nu fie explicat prin acest fenomen însă sunt necesare studii suplimentare pentru a-l exclude complet.

O altă posibilitate este că suprafața lui Pluto este mai poroasă în aceste regiuni roșiatice decât se credea înainte, lucru care s-ar putea datora sublimării gheții. Cercetătorii nu se așteaptă ca aceste zone să aibă multă gheață de azot deoarece se află la ecuatorul planetei unde temperaturile sunt ceva mai ridicate.

O a treia ipoteză este că gravitația slabă a lui Pluto face ca depunerile de tholine să fie un proces subtil care produce o crustă poroasă.

Cercetătorii olandezi afirmă că teste suplimentare cu tholine sintetice ar putea clarifica viabilitatea acestor modele, lucru care la rândul său ne-ar putea face să înțelegem mai bine interacțiunile dintre Pluto și atmosfera sa.

Studiul a fost publicat în revista Icarus.

Citește și: