Studiu: Categoria Fashion este printre cele mai competitive din comerțul online românesc. Care sunt liderii și inovatorii
Dacă vrei să vinzi online îmbrăcăminte și încălțăminte e bine să știi că fashion este una dintre cele mai competitive categorii din comerțul online românesc. Un studiu care analizează cele mai active 30 de magazine de comerț digital din categoria fashion arată că fără o prezență digitală matură și inovatoare e greu de concurat pe canale proprii de vânzare online cu jucători regionali sau mari branduri internaționale.
Potrivit studiului InsightOut Map 2021 care analizează prezență digitală a peste 100 de magazine online, din cinci categorii mari de comerț electronic, categoria fashion este cea mai matură digital dintre cele evaluate (celelalte patru fiind electronice, cărți, dome&deco și cosmetice; n.r. – pentru cea din urmă raportul urmează să fie publicat).