VIDEO Actorul James Woods a izbucnit în plâns la CNN, în timp ce povestea cum și-a pierdut casa în incendiile din Los Angeles. „Totul a dispărut”
Actorul James Woods şi-a pierdut casa din Pacific Palisades în incendiile din sudul Californiei care continuă să devasteze părţi din Los Angeles. Actorul a izbucnit în lacrimi, într-o intervenție la CNN, în timp ce povestea cât de devastat este cartierul său.
Vorbind la CNN, actorul în vârstă de 77 de ani din „Vampires” şi „Once Upon a Time in America” a izbucnit în lacrimi discutând despre situaţia dureroasă din cartierul său.
„Într-o zi înoţi în piscină şi a doua zi totul a dispărut”, a spus Woods, vorbind în direct cu Pamela Brown de la CNN, potrivit News.ro.
El şi-a amintit de un moment emoţionant în care nepoata soţiei sale, Sara Miller-Woods, în vârstă de 8 ani, şi-a recuperat puşculiţa pentru a-i ajuta să îşi reconstruiască casa.
Woods a povestit cum a fost evacuat şi cum l-a ajutat pe vecinul său în vârstă de 94 de ani, care suferă de demenţă, să ajungă în siguranţă.
„A fost lăsat singur”, a spus Woods. „Era atât de mult haos, era ca un infern. Toate casele ardeau în jurul nostru”, a adăugat acesta.
James Woods breaks down in tears on CNN pic.twitter.com/Hw1nxQkBTu
— Aaron Rupar (@atrupar) January 8, 2025
„Am crezut că voi fi mai puternic decât asta”, a mai spus actorul, înainte de a-şi şterge lacrimile.
Un val de incendii de vegetație care afectează zona Los Angeles pe mai multe fronturi s-a apropiat joi de centrul simbolic al industriei cinematografice americane, după ce un nou focar a izbucnit pe dealurile care domină Hollywood Boulevard și Walk of Fame, scrie Reuters.
Flăcările care sugrumă Los Angeles – inclusiv un incendiu uriaș între Santa Monica și Malibu pe flancul vestic al orașului și un altul în est, lângă Pasadena – erau joi atât de extinse încât erau vizibile din spațiu.
Peste 100.000 de persoane au primit ordin de evacuare, în condițiile în care vânturile uscate răspândesc constant flăcările pe un teren secetos care nu a mai văzut ploaie de luni de zile. Cel puțin 10 persoane au murit de la izbucnirea focurilor.