Vrancea: O rachetă antigrindină a căzut într-o curte / Primar: Este a doua oară când pică în exact aceeași zonă
O rachetă antigrindină de circa jumătate de metru a căzut într-o curte din comuna Bilieşti, judeţul Vrancea. Este pentru a doua oară când proprietarul acestei gospodării se trezeşte în curte cu un astfel de obiect, transmite News.ro.
Potrivit primarului comunei vrâncene Bilieşti, Vasile Chiriţă, marţi după-amiază, în timpul unei ploi torenţiale, o rachetă antigrindină a căzut în curtea unei gospodării, la circa 2-3 metri de casă, iar în urma impactului a rămas o gaură în ciment.
Mai mult decât atât, primarul a afirmat că nu este pentru prima dată când se întâmplă asta. În urmă cu ceva vreme, o altă rachetă antigrindină a căzut în curtea aceluiaşi om, la circa 50 metri de locuinţă.
„Este a doua oară când cade în aceeaşi zonă. Exact în aceeaşi curte. Ferească Dumnezeu, dacă era omul acolo o putea păţi, dacă pica pe casă îi găurea casa. A rămas o parte din ea, din rachetă, ea nu s-a dezintegrat cum se întâmplă de obicei, a căzut şi partea care trece prin nor, focosul care o împinge. Era explodată, dar putea fi o nenorocire. Omul e supărat (…). Pe de altă parte, dacă nu se trăgea cu rachetele noi am fi fost acoperiţi de gheaţă. Termină piatra totul. Problema e că aceste rachete trebuie să cadă pe câmp, nu în curţile oamenilor”, a declarat, miercuri, primarul din Bilieşti.