DOCUMENT România rămâne sub MCV. Comisia Europeană: În 2021 s-a dat un impuls reînnoit reformei în justiție, dar se așteaptă măsuri concrete
Comisia Europeană a adoptat marți cel mai recent raport al său privind evoluția situației din România în materie de reformă a sistemului judiciar și luptă împotriva corupției, în contextul angajamentelor asumate prin Mecanismul de Cooperare și de Verificare (MCV). Comisia spune că așteaptă ca autoritățile române să transpună angajamentele asumate în măsuri concrete, legislative și de altă natură. CE anunță că va continua să monitorizeze îndeaproape evoluţia situaţiei din România prin intermediul MCV, până la îndeplinirea obiectivelor de referinţă. Aceasta, în condițiile în care premierul Florin Cîțu afirma în luna martie că reprezentanții Comisiei Europene susțin eliminarea MCV la finalul acestui an.
Raportul adoptat marți face un bilanț al progreselor înregistrate în cadrul MCV din octombrie 2019 și până în prezent și evaluează progresele înregistrate pentru îndeplinirea celor 12 recomandări din ianuarie 2017 și a celor opt recomandări suplimentare din noiembrie 2018.
Îndeplinirea tuturor recomandărilor care nu au fost încă puse în aplicare este esențială pentru procesul de reformă și pentru ca România să încheie procesul MCV, arată Comisia Europeană, într-un comunicat de presă.
Ce spune Comisia Europeană:
- „De la ultimul raport MCV din 2019 se înregistrează o tendință pozitivă, astfel cum arată parametrii obiectivelor de referință ale MCV. Comisia salută faptul că, în 2021, s-a dat un impuls reînnoit reformei și remedierii regreselor înregistrate în perioada 2017-2019. Ca urmare a acestui fapt, s-au înregistrat progrese în ceea ce privește toate recomandările din cadrul MCV care nu fuseseră încă puse în aplicare, iar multe dintre acestea sunt aproape de a fi îndeplinite dacă progresele rămân constante.
- Comisia așteaptă cu interes ca autoritățile române să transpună acest angajament în măsuri concrete, legislative și de altă natură.
- Hotărârea Curții de Justiție din 18 mai 2021 oferă un cadru clar și o direcție clară pentru reformele în curs, în vederea îndeplinirii în mod satisfăcător a obiectivelor de referință ale MCV, cu respectarea deplină a statului de drept și a dreptului UE în general. Este esențial ca hotărârea să se reflecte în mod corespunzător în noua legislație care urmează să fie adoptată.
- Comisia va continua să monitorizeze îndeaproape evoluția situației prin intermediul MCV până la îndeplinirea obiectivelor de referință și, în paralel, va continua să colaboreze cu România, așa cum colaborează și cu celelalte state membre, în contextul mecanismului general privind statul de drept. Astfel cum s-a arătat în Comunicarea privind statul de drept din septembrie 2020, după încheierea MCV, monitorizarea va continua în cadrul instrumentelor orizontale. Mecanismul privind statul de drept oferă cadrul pentru monitorizarea acestor chestiuni în viitor.
- Comisia încurajează România să își îndeplinească angajamentele asumate în cadrul MCV și să urmărească în mod activ implementarea tuturor recomandărilor care nu au fost încă puse în aplicare. Comisia are convingerea că România poate îndeplini obiectivele de referință ale MCV dacă aceasta menține evoluția pozitivă actuală și dacă adoptă și pune în aplicare cu hotărâre reformele angajate. Comisia este pregătită să sprijine autoritățile române în acest sens”.
Context
Mecanismul de cooperare și de verificare (MCV) a fost instituit în 2007, în momentul aderării României la UE, ca măsură tranzitorie menită să faciliteze eforturile României de a reforma sistemul său judiciar și de a intensifica lupta împotriva corupției.
Premierul Florin Cîțu afirma în luna martie că reprezentanții Comisiei Europene susțin eliminarea MCV la finalul acestui an.
„Vești bune pentru România! Comisia Europeană susține eliminarea MCV la finalul acestui an. (…) Alături de Comisia Europeană, Guvernul României susține eliminarea și repararea modificărilor legislative nefericite aduse legilor justiției în perioada 2017-2019. (…) Împărtășesc dorința doamnei Jourová de a finaliza în prima jumătate a acestui an angajamentele cu privire la statul de drept, pe care România le are ca stat membru al Uniunii Europene”, susținea Florin Cîțu în 18 martie, după o întâlnire cu Věra Jourová, vicepreședinte al Comisiei Europene.
Șapte întrebări și răspunsuri despre MCV
- De ce întocmește Comisia rapoarte referitoare la progresele realizate de România în ceea ce privește reforma sistemului judiciar și lupta împotriva corupției?
În momentul aderării României la Uniunea Europeană, care a avut loc la 1 ianuarie 2007, existau încă probleme în domeniile reformei sistemului judiciar și luptei împotriva corupției. Deficiențele din aceste domenii ar fi putut împiedica punerea în aplicare eficace a legislației, a politicilor și a programelor UE și nu le-ar fi permis românilor să se bucure pe deplin de drepturile lor de cetățeni ai UE. Așadar, Comisia a instituit mecanismul de cooperare și de verificare (MCV) pentru a sprijini România să remedieze aceste deficiențe și pentru a verifica periodic progresele înregistrate în raport cu o serie obiective de referință specifice.
În ianuarie 2017, la 10 ani de la lansarea MCV, Comisia a prezentat măsurile care mai trebuiau luate pentru îndeplinirea obiectivelor de referință fixate. Comisia a adresat recomandări concrete care, odată puse în aplicare și cu condiția ca situația să nu evolueze în așa fel încât să invalideze progresele realizate, erau menite să îi permită României să îndeplinească obiectivele de referință și să încheie procesul MCV. Între timp, în noiembrie 2017, noiembrie 2018 și octombrie 2019, Comisia a efectuat trei evaluări ale progreselor realizate în ceea ce privește punerea în aplicare a recomandărilor.
- Ce prevede hotărârea Curții de Justiție din 18 mai 2021 cu privire la MCV?
Hotărârea CJUE a clarificat faptul că Decizia privind mecanismul de cooperare și de verificare este obligatorie în integralitatea sa pentru România și urmărește să se asigure că România respectă pe deplin statul de drept. România are astfel obligația de a lua măsurile adecvate în vederea realizării obiectivelor de referință stabilite în decizie și de a se abține să pună în aplicare orice măsură care ar risca să compromită atingerea respectivelor obiective. România trebuie să țină seama de recomandările care îi sunt adresate de către Comisie în cadrul MCV și trebuie să se abțină de la adoptarea vreunor măsuri care ar risca să compromită rezultatul prevăzut în recomandări.
Hotărârea a examinat, de asemenea, o serie de dispoziții ale legilor justiției în lumina articolului 2 și a articolului 19 alineatul (1) din TUE și a Deciziei privind MCV, în special în ceea ce privește Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție, numirile interimare în funcții de conducere în cadrul Inspecției Judiciare, precum și răspunderea personală a judecătorilor ca urmare a unei erori judiciare. În ceea ce privește Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție, CJUE a declarat că, pentru a fi compatibile cu dreptul Uniunii, normele legislative prin care se creează o astfel de secție specializată trebuie să fie justificate de imperative obiective și verificabile legate de buna administrare a justiției, să asigure faptul că această secție nu poate fi utilizată ca instrument de control politic al activității judecătorilor și procurorilor și că secția își exercită competența în conformitate cu cerințele Cartei drepturilor fundamentale. Dacă nu îndeplinesc cerințele respective, aceste norme legislative ar putea fi percepute ca urmărind instituirea unui instrument de presiune și de intimidare a judecătorilor, care ar aduce atingere încrederii justițiabililor în justiție. CJUE adaugă că normele legislative naționale în cauză nu pot avea ca efect ignorarea obligațiilor specifice care îi revin României în temeiul Deciziei privind MCV în domeniul luptei împotriva corupției.
- Cât timp va continua MCV?
MCV se va încheia atunci când toate obiectivele de referință vor fi îndeplinite în mod satisfăcător. Viteza acestui proces depinde de cât de repede va reuși România să transpună recomandările în practică într-un mod durabil, și anume prin evitarea adoptării unor măsuri negative care ar putea pune sub semnul întrebării progresele realizate până acum. În raportul publicat astăzi se remarcă faptul că, în 2021, s-a dat un nou impuls reformei și remedierii regreselor înregistrate în perioada 2017-2019. Ca urmare a acestui fapt, s-au înregistrat progrese în ceea ce privește toate recomandările rămase din cadrul MCV și multe dintre acestea sunt pe cale de a fi îndeplinite dacă progresele rămân constante.
- MCV va fi înlocuit de Mecanismul privind statul de drept sau de Raportul privind statul de drept?
În conformitate cu decizia de instituire a mecanismului și așa cum a confirmat Curtea de Justiție, MCV se va încheia atunci când vor fi îndeplinite în mod satisfăcător toate obiectivele de referință aplicabile României. Comisia va continua să monitorizeze îndeaproape evoluțiile prin intermediul MCV până la îndeplinirea obiectivelor de referință și, în paralel, va continua să colaboreze cu România în contextul mecanismului general privind statul de drept, așa cum colaborează cu toate statele membre.
Astfel cum s-a arătat în Comunicarea privind statul de drept din septembrie 2020, după încheierea MCV, monitorizarea va continua în cadrul instrumentelor orizontale. Mecanismul privind statul de drept oferă cadrul pentru monitorizarea acestor chestiuni în viitor.
- Cine decide când se încheie MCV?
MCV poate fi încheiat printr-o decizie a Comisiei. În acest scop, conform actelor de aderare, care constituie temeiul juridic pentru deciziile MCV, „Comisia informează Consiliul cu suficient timp înaintea revocării măsurilor de salvgardare [MCV] și ține seama întocmai de orice observații formulate în acest sens de către Consiliu”.
- Cum elaborează Comisia raportul privind progresele înregistrate de România?
Comisia evaluează periodic progresele realizate de România în ceea ce privește reforma sistemului judiciar și lupta împotriva corupției. Evaluările și rapoartele formale ale Comisiei se bazează pe o analiză și o monitorizare atentă, precum și pe un dialog constant între autoritățile române și serviciile Comisiei. Rapoartele se bazează, de asemenea, pe contactele cu statele membre, societatea civilă, organizații internaționale, experți independenți și diverse alte surse. Împreună cu oportunitățile oferite de fondurile UE și implicarea constructivă a Comisiei și a numeroase state membre, procesul de monitorizare realizat în cadrul MCV a oferit un sprijin valoros care a încurajat, a impulsionat și a consolidat reformele din România.
Fiecare raport astfel elaborat este prezentat apoi Parlamentului European și Consiliului.
- Care sunt etapele următoare pentru România?
Astfel cum se reamintește în hotărârea Curții de Justiție din 18 mai, România trebuie să își îndeplinească angajamentele asumate în cadrul MCV și să urmărească în mod activ punerea în aplicare a tuturor recomandărilor rămase în cadrul MCV. Hotărârea Curții de Justiție din 18 mai 2021 oferă o direcție clară în ceea ce privește reformele în curs în vederea îndeplinirii în mod satisfăcător a obiectivelor de referință ale MCV, cu respectarea deplină a statului de drept și a dreptului UE în general. Este esențial ca hotărârea să fie reflectată în mod corespunzător în noile acte legislative care urmează să fie adoptate. (Sursa: Comisia Europeană)